"Madam Mallory şi micul bucătar indian" se lansează sub formă de carte şi film
0Bestseller-ul lui Richard C. Morais se va lansa astăzi în România, la Librăria Humanitas Cişmigiu, după ce a cunoscut succesul în alte 30 de ţări. Peste trei zile va avea loc şi premiera oficială a filmului inspirat din cartea autorului american de origine portugheză.
"Madame Mallory şi micul bucătar indian" este un bestseller internaţional, apărut în peste 30 de ţări şi transpus anul acesta într-un film de succes, având titlul "Război în bucătărie". Din distribuţie fac parte nume precum Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal şi Charlotte Le Bon. Filmul este regizat de Lasse Hallström, printre producători numărându-se Steven Spielberg şi Oprah Winfrey. Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 15 august.
"Madame Mallory şi micul bucătar indian" este povestea savuroasă a lui Hassan Haji, care pleacă împreună cu familia sa din India într-o călătorie în jurul lumii, visând la locul ideal unde să-şi deschidă un restaurant. Treptat, trecând printr-o serie de aventuri amuzante, dar şi emoţionante, şi graţie unor întâlniri providenţiale, precum cea cu Madame Mallory, proprietara unui celebru relais francez, Hassan va ajunge chef de trei stele la Paris.
Crescut în atmosfera îmbibată de arome exotice a restaurantului familial din Mumbai, aparţinând bunicului său, Hassan Haji porneşte, după moartea mamei lui, împreună cu restul familiei, într-o călătorie prin lume, stabilindu-se în cele din urmă într-un orăşel din Alpii Francezi, Lumière. Aici îşi vor deschide un restaurant cu specific indian, peste drum de exclusivistul relais al lui Madame Mallory, Le Saule Pleureur. Dar, la scurt timp după ce Madame Mallory declanşează un adevărat război gastronomic, în care îşi antrenează vecinii, Hassan îşi descoperă pasiunea pentru haute cuisine europeană, devenind, printr-un complex de împrejurări nu tocmai plăcut, discipolul celebrei chef. Treptat, Hassan va deveni un chef parizian foarte apreciat.
Richard C. Morais este în prezent editorul revistei financiare americane Barron’s Penta. A fost senior editor la Forbes şi cel mai longeviv corespondent străin al acesteia. A început să lucreze pentru redacţia din New York a revistei Forbes ca reporter în 1984, la vârsta de 23 de ani. Între 1986 şi 2003 a lucrat la sediul londonez al revistei, devenind, în 1998, European Bureau Chief. La Londra, fiind nominalizat de şase ori, a primit trei Business Journalist of the Year Awards. American născut în Portugalia şi crescut în Elveţia, Morais şi-a trăit mare parte din viaţă în străinătate, întorcându-se în SUA în 2003. A debutat, în 1991, cu biografia neautorizată Pierre Cardin: The Man Who Became a Label.
Madame Mallory şi micul bucătar indian (The Hundred-Foot Journey) este primul său roman, apărut în 2008 şi tradus în peste 30 de ţări. În 2013, Morais publică romanul Buddhaland Brooklyn, povestea unui preot budist care, la 40 de ani, primeşte ordinul să-şi părăsească mânăstirea din munţii Japoniei şi să traverseze oceanul pentru a construi un templu în New York.