Istoricul Lucian Boia: „Istoria înseamnă privirea prezentului asupra trecutului“. Citiţi un fragment în exclusivitate din noua sa carte
0
In noul volum, „Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei“, în curs de apariţie la Editura Humanitas, istoricul Lucian Boia vorbeşte despre ideologii naţionale şi despre scenarii de ţară care intră în coliziune, cum e cazul istoriografiilor maghiară şi română. Citiţi un fragment în exclusivitate pentru „Adevărul“ din noua carte a lui Lucian Boia.
Noi lucrăm cu reprezentări ale istoriei şi cunoaştem din trecut ceea ce istoriile mici au notat într-un moment sau altul, în funcţie de interesele şi conjuncturile prezentului, spune istoricul Lucian Boia, într-un interviu pentru News.ro. Dacă prezentul intervine în trecut, scriindu-l convenabil şi găsind în el legitimare, viitorul este atât de imprevizibil, încât nu îl putem intui nici măcar de azi pe mâine, iar dovadă stă alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Vorbind despre Centenarul Marii Uniri pe care Guvernul îl pregăteşte, Lucian Boia este convins că este bună celebrarea, dar că „România o vom servi ... dacă vom reuşi să o facem să fie o ţară de succes”.
”Degeaba spunem noi că Moldova a fost o ţară de succes în vremea lui Ştefan cel Mare, dacă România nu este o ţară de succes în vremea noastră, astăzi. Asta e marea noastră răspundere. Atunci, a fost răspunderea lui Ştefan cel Mare, dar răspunderea pentru ziua de azi, pentru ziua de mâine este a noastră”, este evaluarea pe care Lucian Boia o face.
În interviul acordat agenţiei de presă News.ro şi prilejuit de pregătirea unui nou volum, ”Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”, în curs de apariţie la Editura Humanitas, istoricul vorbeşte despre ideologii naţionale, despre scenarii de ţară care intră în coliziune, cum e cazul istoriografiilor maghiară şi română, dar nu evită să explice, fără alte nuanţări, declaraţia făcută tot într-un interviu pentru News.ro şi care a creat vâlvă în spaţiul public, că ”Basarabia nu e România”, pentru că este vorba despre două state cu istorii diferite.
Dacă francezii şi germanii au reuşit să îşi împace istoriografiile şi să înveţe, astăzi, după un manual comun, acest lucru, spune Lucian Boia, nu pare posibil în ceea ce priveşte istoriografiile adverse ale Ungariei şi României. În interviu, acesta comentează şi declaraţiile recente ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, dar şi evenimentul zilei de 9 noiembrie 2016, alegerea lui Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Citiţi în continuare un fragment în exclusivitate pentru „Adevărul“ din noua carte a istoricului Lucian Boia:
Lucian Boia
Un joc fără reguli
Despre imprevizibilitatea istoriei
Lansare la Gaudeamus, duminică, 20 noiembrie, ora 13.00, în standul Humanitas de la Romexpo, Pavilionul central
„Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor!“ Lucian Boia
Fragment
Revine în actualitate prăbuşirea Imperiului Roman şi a civilizaţiei antice. Sunt istorici pentru care e frapantă similitudinea între ce s- a întâmplat atunci şi ce se întâmplă astăzi, în condiţiile „invaziei“ islamice în Europa: o nouă „năvălire a barbarilor“ care va răsturna întreaga civilizaţie europeană şi toate valorile ei. Să ne permitem totuşi observaţia că, în urma dispariţiei Imperiului Roman, n-a rezultat, în cele din urmă, o civilizaţie mai rea, ci, poate, una mai bună. Apoi, am mai spus- o, istoria nu se repetă; cine nu vrea să accepte acest simplu adevăr n-are decât să viseze în continuare la Imperiul Roman! Adevărul e că procesul masiv de imigraţie creează, cum am văzut, încurcături teribile ţărilor europene. Cu atât mai mult când se combină cu terorismul islamic. Dar de aici e cale lungă până la o Europă islamizată sau „semiislamizată“. Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor! Pe de altă parte, revenind la problema imigraţiei, cum presiunea e enormă la frontierele continentului, e posibil ca pe termen mai lung să se ajungă la un amestec demografic şi cultural, aşadar la o nouă sinteză de civilizaţie. E însă doar o posibilitate, nimic mai mult.
Mai aproape în timp s-ar putea dovedi însă chestiunea modificării raporturilor etnice şi culturale în Statele Unite ale Americii. „Albii“, anglo- saxoni şi protestanţi, elementul fondator al ţării, sunt la un pas de a ajunge în minoritate. Statele Unite se „colorează“ rapid, îndeosebi prin expansiunea hispanicilor. Sunt semne că tensiunile rasiale – cu puternice conotaţii socioculturale – trec în prim-plan. Unde se va ajunge? Ne putem uşor imagina, pe linia proiecţiilor actuale, că peste o sută de ani societatea americană se va fi schimbat radical. Chiar continuând să existe, Statele Unite vor deveni altceva. Şi acesta e doar un scenariu!
Şi China poate fi trecută în fel şi chip prin toate scenariile imaginabile. Va fi superputerea de mâine, sau se va nărui complet în urma unei „supradoze“ de contradicţii (între economia de piaţă şi statul comunist, între bogăţia unora şi mizeria celor mai mulţi – şi aşa mai departe). Pentru amatorii de istorie care se repetă, merită amintit că întreaga istorie a Chinei a fost o lungă succesiune de unificări şi dezbinări. […]
Ar fi însă o eroare să ne închipuim că Istoria nu ţine deloc seama de oameni. Poate că, dimpotrivă, ţine seama în prea mare măsură, iar „nedeterminarea“ ei rezultă tocmai din faptul că e nevoită să combine o inepuizabilă diversitate de opţiuni şi de acţiuni. Soluţia nu e, aşadar, de a ne încrucişa braţele, aşteptând o decizie „abstractă“, ci de a înrâuri, pe cât putem, această decizie. O părticică din ea ne aparţine; poate nu e mult, şi totuşi e mai mult decât ar fi dacă n-am participa deloc la joc. Am arătat cât de mult noroc au avut românii la 1859 şi la 1918. Dar, în lipsa unui proiect naţional în care să creadă şi pe care să-l susţină cu convingere, la ce-ar mai fi folosit norocul? Aşa stau lucrurile: oricât ar fi de nesigur deznodământul, e mai profitabil să fim parte a jocului decât să rămânem în afara lui. (Copyright Editura Humanitas)
Se încarcă comentariile...
