Horia-Roman Patapievici, dialog despre ierarhiile divine şi pacea religiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia-Roman Patapievici (58 de ani).      Foto: Radu Sandovici
Horia-Roman Patapievici (58 de ani).      Foto: Radu Sandovici

Astăzi, 12 decembrie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Horia-Roman Patapievici şi Madeea Axinciuc vor purta un dialog cu tema „Despre ierarhiile divine. Fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor“.

De la ora 17.00, la Humanitas Cişmigiu, Horia-Roman Patapievici va vorbi despre ierarhiile divine cu Madeea Axinciuc, profesor universitar doctor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti şi directorul programului interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii al Universităţii din Bucureşti

„Reîntorcându-ne privirea către întrebările şi răspunsurile care se rostesc neîncetat în cămările sufletului, modelându-ne continuu, ne putem întoarce, pentru un răstimp, în locul de unde încercăm să privim, lămuritor, către ceea ce suntem“,  spune Madeea Axinciuc. 

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul 021 311 40 01 sau pe adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 80 de locuri disponibile, până la data de 12 decembrie, ora 15.00.

patapievici
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite