FILIT 2017 Mircea Cărtărescu, în dialog cu Olga Tokarczuk: „ Acum, când răul e mai mare, oamenii au început să demisioneze de la funcţia de cetăţean”
0
Cea de-a doua seară FILIT i-a adus în dialog pe Mircea Cărtărescu şi Olga Tokarczuk, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane poloneze. Cei doi au discutat despre felul în care s-au întâlnit, despre premiul Nobel, despre legătura dintre literatură şi poezie şi despre ce anume fac scriitori în această lume din ce în ce mai schimbătoare. Gazda serii a fost scriitorul Robert Şerban.
Mircea Cărtărescu şi Olga Tokarczuk s-au cunoscut în 2000, la Berlin, unde ajunseseră amândoi, cu o bursă. Scriitoarea poloneză este cea care l-a făcut pe autorul Solenoidului să privească la situaţia ţării cu mai multă speranţă şi să vadă autoflagelarea specifică poporului român. De asemenea, după ce a cunoscut-o pe Tokarczuk, Mircea Cărtărescu a decis să îşi cumpere primul său laptop. Dotaţi cu simţul umorului, cei doi scriitori, alături de gazda lor, Robert Şerban, au vorbit, printre altele, despre ce înseamnă să fii scriitor astăzi sau despre importanţa rămânerii în ţara ta.
După discuţia despre câştigătorul Nobelului pentru literatură din acest an, cei doi scriitori au vorbit despre ce înseamnă poezia şi dacă mai scriu poezie.
Iniţial, când a început să scrie, Olga Tokarczuk a început cu poezia, pe când avea cursuri, învăţa, scria şi era îndrăgostită. Mai târziu însă, s-a dezis de ea, iar astăzi este dedicată trup şi suflet prozei.
„Poezia este o formă inedită de a transmite nişte stări, nişte sentimente, care apar şi dau posibilitatea să transmiţi anumite pulsuri....Proza îmi ocupă mai mult timp, îmi dedic mai mult timp ei”, a spus Olga Tokarczuk.
Mircea Cărtărescu a răspuns că scrie şi a scris poezie tot timpul, considerându-se în mod fundamental, un poet. Scriitorul a explicat că diferenţa este că poemele sale sunt scrise sub forma unor povestiri, romane, eseuri sau articole.
„Eu cred că tot scrisul intens este poezie...Se poate scrie în multe feluri, dar eu apreciez la un autor numai scrisul foarte intens”, a spus Cărtărescu.
Scriitorul l-a invocat pe Dostoievski care, în jurnalul său, vorbea despre metoda sa de scriere. Marele romanicer rus explica faptul că, în construcţia unei cărţi, el nu porneşte de la scene sau personaje, ci de la sentimente puternice în jurul cărora se construiesc pereţii romanului.
„Dacă ei nu sunt lipiţi cum sunt lipite cărămizile cu mortar, de acest sentiment intens, totul se va dărâma. Acest sentiment este poezia”, a explicat Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu, Olga Tokarczuk şi Robert Şerban (Foto: Dana Mischie)
Poezia universală
Mircea Cărtărescu crede nu doar în poezia din literatură, pe care o consideră „o fântână în mare”, ci şi în poezia universală. Conform scriitorului, trăim cu toţii într-un poem, iar tot ceea ce ne înconjoară este poezie, depinzând de fiecare individ în parte să aibă o privire de poet pentru a stoarce poezia din tot ce este în jur.
Scrisul pentru cititor
Scriitoarea poloneză a explicat că ea a ajuns să scrie în felul în care o face astăzi, printr-o raportare constantă la cititori şi la reacţiile lor. Tokarczuk a povestit că atunci când se află într-un aeroport şi vede un tânăr citind, încearcă să se pună în pielea lui şi să se gândească ce anume ar putea scrie pentru a-i fii pe plac?
Dacă cititorul nu ar exista, a mai adăugat mai târziu scriitoarea, probabil că ar da anunţ în ziar: „caut disperată cititor”.
Pentru Cărtărescu însă, scriitori sunt cei care, chiar dacă ar rămâne ultimii oameni din lume, tot ar continua să scrie.
„O bravă lume nouă”
Vorbind despre felul în care lucrurile se schimbă în ultimii ani, din ce în ce mai rapid, în special datorită progresului tehnologic, Mircea Cărtărescu, a explicat că trăim într-o „bravă lume nouă la care ne adaptăm sau murim”. Trebuie să fim conştienţi, a mai spus acesta, să observăm, spre exemplu, schimbările din jurul nostru, revoluţia pe care au adus-o ecranele, tehnologia, în vieţile tuturor.
„Se schimbă psihologiile, se schimbă ideile despre educaţie, se schimbă ideea despre om, ideea despre cultură, ideea despre literatură”, a mai spus Mircea Cărtărescu.
Scriitorul de astăzi are la dispoziţie două strategii esenţiale, similare insectelor, păsărilor şi alte animale, şi ele aflate în condiţii de medii schimbătoare: camuflajul sau avertizarea, consideră scriitorul.
Scriitorul Mircea Cărtărescu, acordând autografe la FILIT (Foto: facebook/ rodica.rodean)
Astfel, ei fie pot să se ascundă în peisaj, pentru supravieţuire, fie pot să îşi arate în mod strident, armele puternice de supravieţuire. Există scriitori care se camuflează în noile tehnologii, Cărtărescu punctând că a văzut romane scrise sub formă de schimburi de mailuri, dar şi scriitori sfidători care îşi exhibă forţa şi curajul de a se opune lucrurilor.
„Nu ştiu care e strategia câştigătoare, dar ştiu că un scriitor trebuie să facă ceva instinctiv sau gândindu-se la ce are de făcut în situaţia aceasta. Fiecare om în parte trebuie să aibă un mijloc de a supravieţui în această schimbare de paradigmă istorică, socială, psihologică sau tehnologică”, a mai explicat Cărtărescu.
Unde şi când s-au întâlnit scriitorii
În 2000, pe când Mircea Cărtărescu, însoţit de Ioana Nicolaie, soţia sa, se afla în Berlin cu o bursă, alături de alţi şapte autori, a întâlnit-o pe Olga Tokarczuk. Felul în care a ajuns să se apropie de ea, să discute cu ea, a fost, a povestit autorul, şi pentru că avea „culori de avertizare”, îşi exhiba forţa.
Olga Tokarczuk i-a făcut „o impresie de neşters”, având, după spusele scriitorului, o înfăţişare extrem de puternică, arătând „ca un arici, foarte drăguţă”, cu un păr ţepos, vopsit negru.
„ Mi s-a părut că arată într-un fel foarte puternică, dar în alt fel, foarte slabă şi neajutorată... a fost singura dintre colegii noştri de atunci de care m-am putut apropia”, şi-a amintit Cărtărescu.
A ajuns să stea de vorbă la masă cu scriitoarea poloneză căreia i-a povestit despre situaţia României. Scriitorul era pesimist, spunând că e rău. El considera că era în regulă această viziune, însă răspunsul Olgăi Tokarczuk avea să îi schimbe viziunea.
„Ea mi-a spus: „<< voi, românii, sunteţi singurul popor pe care îl cunosc, care se autodepreciază, care vorbeşte rău despre el însuşi”. Acest lucru nu l-am mai întâlnit la alţii>>”, îşi aminteşte Mircea Cărtărescu discuţia cu Tokarczuk.
Olga Tokarczuk acordând autografe la FILIT (facebook/ rodica.rodean)
Din acel moment, a mai povestit scriitorul, a încercat să vadă partea plină a paharului, lucrurile bune, de valoare, care ţin de demnitate şi în care românii nu ar fi săraci.
Laptopul şi scriitorul
Mircea Cărtărescu a mai povestit, cu mult umor, că în acea perioadă câştiga 50 de dolari pe lună, fiind „sărac ca degetul”. Chiar şi aşa, văzând laptopul scriitoarei poloneze, i-a spus soţiei că vrea să economisească şi ei pentru unul.
„Când am văzut că Olga are laptop, deodată m-a curpins nebunia şi i-am spus Ioanei care era cu mine…„<<Ioana, să ştiu că murim de foame, dar îmi cumpăr şi eu un laptop>>”, şi-a amintit Mircea Cărtărescu.
Astfel, la Berlin, scriitorul şi-a cumpărat primul computer, o chestiune de deminitate şi, oarecum, de uniformă de scriitor, după cum a spus chiar el.
Robert Şerban a intervenit, răspunzând: „de asta Solenoidul e scris pe caiete mici şi fără niciun fel de greşeală, de mână”.
„Da, e adevărat. Laptopul nu mi-a folosit la mare lucru, dar era un simbol”, a răspuns Cărtărescu.
Tokarczuk a mărturisit că nu şi-a amintit ceea ce a povestit Cărtărescu, neavând o bună memorie a datelor şi cuvintelor rostite, însă a ţinut minte momentul în care l-a servit cu cafea instant, dar mai ales imaginea scriitorului care părea venit dintr-un tărâm îndepărat.
„În Berlin, atât eu cât şi tu, cred că am avut senzaţia că suntem pierduţi într-un spaţiu atât de mare... Am remarcat la tine imaginea plăcută, cu părul negru, plete frumoase, şi mi-am imginat că vii dintr-un spaţiu deosebit de frumos, de departe”, şi-a amintit scriitoarea poloneză.
Olga Tokarczuk şi Mircea Cărtărescu (Foto: Instytut Książki/ David Muntean)
A emigra sau nu?
Întrebată de Robert Şerban dacă s-a gândit vreodată să emigreze din Polonia, Tokarczuk a explicat că nu s-a gândit niciodată la acest aspect până în acest an, unul extrem de dificil din punct de vedere politic şi social pentru Polonia.
Totuşi, a continuat ea, trebuie să ia în calcul şi să rămână, să încerce să reziste, să dea un sens existenţei.
„Voi renova casa şi cred că rămân în Polonia”, a conchis scriitoarea.
Mircea Cărtărescu a punctat că autoarea poloneză este persecutată adesea în Polonia, explicând că intelectualii sunt percepuţi ca formatori de opinie, lucru care, în ţările ce se îndepărtează de democraţie, înseamnă că redevin nişte ţinte, aşa cum se întâmpla în anii 50.
„Pe mine nu mă sperie ci mă întărâtă. Ceea ce nu te omoară, te întăreşte, întotdeauna. În ultima vreme, am început să simt şi eu, tot mai mult, un fel de chemare civică, să zicem aşa. Este foarte naturală în mine, este foarte bine înrădăcinată în mine”, a explicat Mircea Cărtărescu.
Similar Olgăi Tokarczuk, scriitorul român a ales, nu exilul, ci să rămână în comunitatea sa, încercând să ajute, lucru pe care îl consideră o alegere mai bună decât salvarea individuală. Scriitorul a mai explicat că şi-a dat seama că societatea civilă poate face ceva, că fiecare voce şi vot contează.
Unul dintre lucrurile pe care Mircea Cărtărescu le aude adesea este deplângerea indivizilor care spun că dacă intelectualii se retrag, ticăloşii vor prelua cuvântul. Totuşi, autorul Solenoidului nu mai crede în acest lucru pe care îl considera valabil mai degrabă acum zece ani.
Mircea Cărtărescu (Foto: David Muntean)
„... în momentul acesta trebuie să avem în vedere că fiecare dintre noi suntem un intelectual. Fiecare dintre noi. Nu mai este vorba de posibilitatea de a scrie la un ziar, de a vorbi la o televiziune sau la radio. Fiecare dintre noi îşi poate exprima, în acest moment, opiniile pe reţelele de socializare unde poate avea o audienţă mai mare decât, uneori, la un post de televiziune. Şi fiecare dintre noi, într-un fel, ar trebui să simtă imboldul să o facă. Este vorba de o suprademocratizare a lumii la care putem participa, fără îndoială, cu toţii”, a explicat Cărtărescu.
De asemenea, scriitorul a mărturisit că nu înţelege de ce românii au dat înapoi în ultima vreme, de parcă ar fi uitat „formidabilele zile din februarie”, când oamenii au arătat că pot face ceva, că pot da jos un ministru al justiţiei. Totuşi, a continuat autorul, acum, când răul şi prostia sunt din ce în ce mai mari, „oamenii au început să demisioneze de la această funcţie de cetăţean”.
Cenzura internetului
Olga Tokarczuk a punctat că oamenii trebuie să îşi dea seama cât de mult influenţează internetul democraţia, în Polonia, importanţa acestuia fiind covârşitoare, după cum a văzut chiar ea. Dat fiind că internetul este plin de discuţii în contradictoriu, oamenii trebuie să înveţe să selecteze infromaţiile, în acest sens fiind, poate, nevoie de o cenzură a informaţiilor, consideră autoarea. Aceasta a explicat că în ţara sa, au existat cazuri în care Holocaustul era negat sau în care despre salutul nazist se spunea că este un vechi salut roman.
„În asemenea situaţii, când există o multitudine de informaţii, există şi haosul. Nu pot să mă pronunţ în ce direcţie va merge democraţia”, a conchis Olga Tokarczuk.
Legătura dintre literatură şi fericire
Întrebaţi despre cum anume se leagă literatura şi fericirea, scriitoarea poloneză a vorbit despre iubire, iar Mircea Cărtărescu despre „fericirea în nefericire”.
Tokarczuk a spus că lectura unei cărţi nu poate să conducă cititorul decât către iubire. Totuşi, stăruind asupra problemei, aceasta s-a răzgândit, explicând că este convinsă că cititul lărgeşte orizonturile, dar se îndoieşte de capacitatea ei de a te face fericit.
Răspunzând la întrebare, Mircea Cărtărescu l-a citat pe Salinger, spunând că bucuria este solidă, iar fericirea este lichidă. Fericirea, a continuat scriitorul, alunecă printre degete, fiind o stare tranzientă.
„Legătura dintre citit şi fericire nu este una directă în nicun caz. Lectura nu este Prozac. Nu ne face pe toţi emoticoane zâmbăreţe”, a mai spus acesta.
În acord cu Nabokov, Cărtărescu vede că semnul unei literaturi de calitate este prezenţa unui fior pe şirea spinării. Lucrul înspăimântător, a mai spus scriitorul, este că acel fior poate fi de orice tip, similar unui şoc electric, de beatitudine sau de teroare.
„Literatura te face fericit chiar şi în nefericire”, a mai spus Cărtărescu, făcând trimitere la felul în care a fost numit Kafka de către prietenul său, Max Brod.
Literatura nu trebuie să ofere neapărat bucurie zilnic, ci trebuie să schimbe, a adăugat Cărtărescu, să îi facă mai adevăraţi, oameni mai reali, mai puternici şi mai aşezaţi pe propriile picioare.
Se încarcă comentariile...
