Drumul cărţilor - 1. Muzica melancoliei. Despre romanul lui Vlad Roman

O carte melancolică - cred că asta e cea mai bună definiţie al romanului de debut al lui Vlad Roman. Un roman bun, deşi pare cîteodată tras de păr datorită unelor soluţii.

Ce este dragostea? Aceasta-i întrebarea. Întrebare care, după cum ştim, îi intrigă de oameni deja de nişte milenii bune. Cum nu există un singur răspuns corect, se acceptă orice răspuns credibil.

Cît mai aproape de tine spune că dragostea este un lucru care se pierde, şi, în cel mai rău caz, se uită. David, care scrie scrisoarea lungă de-o carte, îl pierde pe Robert care are un accident cu barca foarte asemănător crimei din O tragedie americană a lui Theodore Dreiser; iar Ana, iubita lui Robert, îl uită, pentru că în acelaşi accident îşi pierde memoria.

Scrisoarea îi este scrisă chiar Anei, pentru a o ajuta să-şi reamintească viaţa; dar, aşa cum reiese din răspunsul scurt al ei, ea nu reuşeşte să-şi amintească poate cea mai importantă întîmplare a vieţii ei. Mai este atunci asta viaţa ei?

„Şoimii au zburat astăzi mai sus decît de obicei. Sunt animalele mele favorite: pentru sinceritate, distanţa discretă, seriozitatea deciziei, viteza fabuloasă cu care reacţionează, apoi simplitatea şi tonurile elegante ale mişcărilor lor şi cîte încă. Se roteau deasupra mea lăsîndu-mi impresia că eu sunt vizat, nu şoarecii de cîmp sau puii de iepuri.” (pag. 9)

Acest paragraf ar putea sta alături de primul paragraf din Amintiri din copilărie sau cel din Craii. Anunţă cu o forţă „minor” melancolia de care am amintit şi faptul că toate se vor întîmpla oglinzindu-se cumva în regnul animal. David este ihtiolog care se ocupă cu peştii ketoa (am aflat de la Adina Diniţoiu că specia asta a fost inventată de Vlad Roman), îi va cumpăra lui Robert o iguană, certurile dintre Marta, soţia lui David, şi David, dintre Robert şi David, dintre Robert şi Ana au mereu o „oprire” printre lilieci, peşti etc.

Oare de ce? Cred că deoarece personajele le invidiază oarecum pe animale, despre a căror suflet nu ştiu nimic, dar au senzaţia că văd indiferenţa în ochii lor, sau poate înţelepciunea. Martin, iguana lui Robert dăruită lui de David, aşteaptă plimbarea şi după moartea gazdei sale. „Cînd m-am trezit luni dimineaţa, Martin privea pe geam ploaia de afară.” (pag. 170) Oare nu noi, oamenii „citim” aici că ar fi vorba despre melancolia lui Martin? O iguană se uită pe geam: atîta tot.

„Minor” — nu întîmplător am utilizat o expresie muzicală. Totul este muzical aici, de la textura frazelor pînă la ambiguitatea eroticii. Ambiguitate care spune mai multe despre dragoste decît ar spune cuplările din fiecare capitol. Cît mai aproape de tine este un roman foarte atent scris.

De ce am pomenit de soluţii trase de păr? Ce-i drept, m-am gîndit numai la una, dar majoră. Aşa cum spune şi Adina Diniţoiu în excelenta-i recenzie, „romancierul îl pune pe David” să-i repovestească Anei viaţa ei. O scrisoare atît de lungă este aproape inimaginabilă, oricît de prieteni ar fi fost cei doi, deşi ambiguitatea eroticii, tranzitivitatea ei (David îl iubeşte pe Robert care o iubeşte pe Ana) se răsfrînge asupra acestei prietenii. Dar să concedem că o introspecţie este mai întotdeauna ceva forţat, greu de înţeles pentru ceilalţi.

Oricum, Cît mai aproape de tine este o carte bună, şi un debut foarte frumos.