„De fi-vei cer“, album dedicat lui Horaţiu Mălăele la aniversarea vârstei de 68 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"De fi-vei cer", dedicat lui Horaţiu Mălăele, a apărut  în Colecţia "Regal de poezie", într-un volum de lux. Ediţia are o bijuterie Swarowski pe coperta de catifea mov şi reproduceri ale unor caricaturi şi lucrări de artă plastică semnate de Horaţiu Mălăele. Volumul a fost publicat cu ocazia aniversării actorului, care a împlinit 68 de ani pe 1 august, în condiţii grafice excepţionale de editura Asociaţiei Culturale "Regal d'Art" din Botoşani.

Horaţiu Mălăele, actor, regizor de teatru şi film, grafician, caricaturist şi scriitor, s-a născut la 1 august 1952, la Târgu-Jiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti (1975), la clasa profesorului Octavian Cotescu. 

aHorisme

De fi-vei cer carte Horatiu Malaele

"Eu m-am născut în România. De ce? Explicaţia e simplă, am vrut să fiu cât mai aproape de mama...
Copilăria… cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat..."

"Când aveam şase ani, am facut primul om de zăpadă. Atunci am avut prima emoţie artistică. Evident, şi primul ,,morcov"... Nu tânjesc după o perioadă a vieţii mele uitându-mă îndărăt. Dar, dacă ar fi să-mi aleg un segment din trecut, evident, aş alege segmentul copilăriei, care a fost divin. S-ar putea ca timpul să-l mai fi împopoţonat puţin, dar a rămas totuşi în zona divinităţii, pentru că atunci, de fapt, ne-am trezit."

De fi-vei cer Malaele lectura

"Cred în teatrul care emoţionează, în forţa gândului, în dictatura ideii. Cred în teatru, indiferent de categoria stilistică ce îl impune. Cred şi sunt interesat, în egală măsură, de teatrul simbolist, metaforic, constructivist, nebun sau necomun ce poate revoluţiona sau crea la rându-i o manieră plicticoasă şi condamnabilă ce cred că i-a îngenuncheat şi supus pe mai sus-amintiţii mei contemporani.

Incomparabilă scena! Scena se deschide tuturor fanteziilor. Teatrul este mult mai emoţionant, e mult mai palpabil, locuieşte în ,,acum”. Poţi să-l pipăi şi să-l controlezi în întregul lui", spune artistul în aforismele publicate în volumul "De fi-vei cer".

"Uneori, poemele lui sunt ca zâmbetul unui clovn trist. Fellinian. Ca ochii rotunzi şi plini de mirare ai Gelsominei. Alteori, ca nurii obraznici ai unei fete ce muşcă lacom dintr-un măr. Un miez de Nichita. Un sâmbure de Brumaru. Călare pe un mânz, câte un poem o ia la goană după un vis. Până la orizont. Ba chiar dincolo de el. Oniric şi ludic, cuvintele fac amor de dor.  (...)

Zăresc poezia şi tristă, şi gravă, smerită ca o rugăciune.

Ar spune şi n-ar spune poetul ce e cu omul, cu dorul, cu iubirea, cu ziua şi cu noaptea, cu râsul şi cu plânsul, cu şoapta şi cu zbieretul, cu viaţa şi cu moartea. Închid ochii. Văd punctul albastru al lui Miró.

Aud coarda violoncelului ţinut în braţe de Rostropovich. Simt pe cerul gurii cuvintele lui Horaţiu...", apreciază, în postfaţa cărţii, criticul de teatru Marina Constantinescu.   

De fi-vei cer carte Horatiu Malaele

Horaţiu Mălăele a obţinut numeroase premii, printre care: Premiul pentru interpretare (Iaşi — 1975) pentru ''Tinereţe fără bătrâneţe'', Premiul pentru cea mai bună interpretare (Galaţi — 1976) pentru ''Slugă la doi stăpâni'', Premiul pentru interpretare (Festivalul "I.L. Caragiale", Bucureşti — 1993), Premiul Asociaţiei Umoriştilor Români pentru interpretare (1993) pentru ''Puricele'', Premiul pentru regie la Festivalul comediei româneşti (1994) şi Premiul special al juriului la Festivalul de Teatru Contemporan (Braşov, 1996), Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Naţional de Comedie pentru spectacolul "Bani din cer" (Galaţi, 2001).

Cărţi-bijuterii, la „Regal D'art”

Imagine indisponibilă

Printre asociaţiile culturale de elită care promovează consecvent valorile româneşti, reiterând file de  aristocraţie, se remarcă şi Asociaţia Culturală „Regal D'art”. Printre nenumăratele proiecte culturale, se numără editarea în tiraj limitat, pentru bibliofili, în condiţii grafice de excepţie, a câtorva cărţi bijuterii ale imaginaţiei creative. Acestea sunt publicate pe hârtie de mare fineţe, inclunzând reproduceri de artă şi coperte unicat - lucrări preţioase de metaloplastie, porţelan şi inedite bijuterii handmade. Aceste cărţi sunt dedicate operei unor mari poeţi, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Lucia Olaru Nenati, Victor Teişanu, în volume care au fost premiate cu titlul ,,Arta cărţii ”, în cadrul mai multor ediţii ale Salonului Internaţional de Carte - Chişinău.

Astfel, cărţile sunt semnate de  Nicolae Dabija - ,,Ochiul al treilea”, Lucia Olaru Nenati - ,,Uitam să mă trezesc în zori”, Victor Teişanu - ,,Las moştenire”, volume care conţin câte un singur poem al autorului, tradus în 27 de limbi, coperta fiind înnobilată cu bijuterii handmade, simboluri ale mesajelor poetice.

de fi vei cer carte horatiu malaele

Volumul dedicat lui Horaţiu Mălăele, "De fi-vei cer", cu reproduceri de lucrări de artă plastică semnate de artist, este contribuţia unor profesionişti: Mirela Brehuescu (tehnoredactare şi corectură texte), Mihaela Irimescu (design grafic şi layout original), Maria Petrariu (manager tipografia PIM Iaşi). Bijuteria de pe copertă este un cristal original Swarowski (importator acreditat S.C. "Emidale Internaţional Impex" SRL, manager Puşa Hack) Proiectul editorial este iniţiat şi coordonat de notarul Lili Bobu, preşedinta de onoare a Asociaţiei Culturale "Regal D'Art".

De asemenea, în colecţia Regal de Poezie, au fost realizate în ediţii de lux şi în serie limitată colecţii de cărţi poştale ilustrate, printre care proiectele ,,Cu gândiri şi cu imagini” şi ,,Grigore Vieru – verbul de lumină”.

"La belle époque” -  imagini din Bucureştii de altădată sunt reproduceri după tablourile realizate în acest scop de apreciatul artist plastic Doru Cristian Deliu, o poveste despre misterele Bucureştilor, care încearcă să păstreze viu spiritul unei lumi cu aer aristocrat, iar farmecul cadenţelor ,,micului Paris” să se regăsească în aceste peisaje cu accente boeme.

În 2018, în aceeaşi colecţie ,,Regal de poezie”, Asociaţia Culturală „Regal D'art” a lansat încă un proiect editorial în aceleaşi condiţii grafice de excepţie:  - ,,Grigore Vieru – simplu ca iarba, simplu ca pâinea, simplu ca Biblia” – poeme, confesiuni, pagini alese din memorabile şi privilegiate taifasuri care s-ar fi dorit a fi un interviu tardiv cu poetul, volum lansat la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru - poetul Duminicii”, ediţia a X-a.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite