Citiri, măriri

Horia Ghibuţiu, alături de capturile sale la cea mai recentă ediţie a târgului de carte Bookfest

Lumea ta se măreşte cu fiecare carte citită. Sau măcar, vorba lui Schopenhauer, poţi gândi cu mintea altuia.

Lecturile mele s-ar împărţi aşa: cele de până în adolescenţă, pe care mi le alegeam singur, şi cele de după, marcate esenţial de rafturile celui care a fost - fireşte, mult mai mult decât atât, dar pentru familia noastră asta e important - unchiul mamei mele, Olah Tibor.

Înainte de biblioteca lui Tibi-bacsi

Până când unchiul Tibi a început să-mi împrumute cărţi, cred că aveam vârsta primului buletin, citisem anapoda, ce aveam prin casă. Nu zic că fără Tibi-bacsi aş fi citit nişte prostii, deşi tocmai am făcut-o, şi nu e singura persoană care m-a influenţat profund în actul cititului (o simplă vizită a lui Ovid S. Crohmălniceanu la cenaclul literar mă vindecase de cosmopolitism, o profesoară de literatură, doamna Alboteanu, mi l-a revelat pe Nichita Stănescu şi nu pot ignora nici imboldul permanent al dragei mele prietene Carmen, de un deceniu încoace).

Să zic aşa, citisem acceptabil şi până să intru în graţiile celui mai erudit om din familie - ajunge să pomenesc că era critic literar, ţinea şi cronică de film, preda, bilingv, despre clasicii literaturii universale la Institutul de Teatru din Târgu-Mureş şi, în general, îl port în gând ca pe cel mai cult scriitor de expresie maghiară din România. Aveam deja citiri şi recitiri cu delectări: Andersen, Karl May, fraţii Grimm.

Mă dădeam în vânt după nuvelistica lui Francisc Munteanu („Profesorul de muzică"), credeam, fără să mă-nşel tare, că Marta Cozmin era nemuritoare, datorită poveştilor, dar mai ales, „povestirilor humoristice". H.G. Wells scrisese tot ce aş fi vrut să scriu eu dacă aş fi fost în stare. Mă spărgeam de râs, până când eram dat afară din clasă, avându-i în bancă pe Karinthy Frigyes şi Ion Băieşu.

Când l-am descoperit pe Sven Hassel, neştiind că scrisese tone, doar că n-aveau cum să apară la noi înainte de 1989, m-am apucat eu însumi să-mi imaginez, în scris, o continuare a peripeţii­lor lui Porta, Micuţul, Legionarul. Din fericire, proiectul a fost abandonat. Mai prindeam şi câte o carte de dragoste care mă înfrigura  („Accidentul" lui Mihail Sebastian, „Arcul de triumf" al lui Erich Maria Re­marque) şi mă făcea să-mi doresc să ajung mai repede mare.

L-am „halit" cu poftă teribilă pe Eugen Barbu

Băgam şi foarte multe cărţi poliţiste. Admit, stânjenit, că îmi plăceau chiar şi alea autohtone - nişte făcături miliţiano-securistice -, aşa cum nu trec sub tăcere nici perioada în care l-am „halit", cu poftă teribilă, aproape integral, pe Eugen Barbu.

Spun doar că după ce mi-a dat voie Tibi-bacsi să îi iau din cărţi, lumea mea s-a mărit şi s-a populat cu Zola, Stendhal, Dostoievski, Goethe, Camus, Kafka şi foarte mulţi fără de care azi eram altul (cum sunt altul şi mulţumită lui Oscar Wilde, Ernest Hemingway, Philip Roth, Alejo Carpentier, Paul Auster, Julian Barnes, Herman Hesse, Jaroslav Hasek, Haruki Murakami, Salman Rushdie).

Pesemne s-ar mai cuveni menţionate: descoperirea lui Cărtărescu, graţie „Judecăţii de apoi" din revista „Săptămâna", a dramaturgiei americane contemporane, a literaturii feminine (n-aş da doi bani pe mine dacă nu le-aş fi parcurs pe Iris Murdoch şi pe Virginia Wolf). Aş fi purtat degeaba haina ostăşească mai bine de un an (mamă, ce-am mai picat la facultate!) dacă n-aş fi avut în valiză tomuri grele de Cehov şi de Shakespeare.

Cine ştie ce ieşea din mine dacă nu găseam, la Biblioteca Engleză, „Exil pe-o boabă de piper" a lui Dinescu. Ori dacă nu venea naibii Revoluţia, pentru a-i citi pe Ionescu, Cioran, Eliade, Celan, Monica Lovinescu. Sau dacă nu-i cunoşteam pe Mircea Mihăieş - care mi-a dat exegeza lui despre o veche obsesie de-a mea, Raymond Chandler -, H.-R. Patapievici, Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu.

N-o să fiu niciodată Tibi-bacsi, fie iertat. N-am şi n-o să am erudiţia, prestanţa, biblioteca, bonomia sa. Nici măcar barbişonul. Dar binele pe care mi l-a făcut deschizându-mi ochii mă face să mi-l amintesc cu mult drag când vine vorba despre cărţi. 

CV

Horia Ghibuţiu (în acte, Horea Adrian Ghibuţiu) s-a născut la Praga, în 1969; avea să fie adus în ţară la şase săptămâni de la naştere şi lăsat să crească aici.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană („Tineretul liber", „Evenimentul zilei", „ProSport", „Adevărul") până la ghiduri TV („TV mania") şi reviste lucioase („Viva!"). Cea mai lungă perioadă, poate şi cea mai prolifică, a petrecut-o la un ziar, „Evenimentul zilei", pe care l-a părăsit de vreo patru ori, slujindu-l, ba şi conducându-l, din convingere.

Numeroasele apariţii pro bono la televiziune (co-moderator pe B1 TV, invitat la TVR 1 şi GSP TV) i-au adus o nescontată popularitate printre taximetrişti, lucrătoare comerciale din punctele de alimentaţie, seniori, precum şi câteva menţionări, eminamente negative, în emisiunea de mare şi deplorabil succes „În gura presei" de pe Antena 3.

După aproape un an petrecut la „Weekend Adevărul", unde a fost redactor-şef, lansând cotidianul cu cele mai multe pagini din istoria presei autohtone, a ajuns la revista „FHM", unde e tot redactor-şef.

Top 10 cărţi care m-au marcat

1. „Străinul" de Albert Camus
2. „Moartea unui comis-voiajor" de Arthur Miller
3. „La Medeleni" de Ionel Teodoreanu
4. „Martin Eden" de Jack London
5. „Întunecare" de Cezar Petrescu
6. „Insuportabila uşurătate a fiinţei" de Milan Kundera
7. „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal" de Ion D. Sârbu
8. „Adam şi Eva" de Liviu Rebreanu
9. „Ispăşire"de Ian McEwan
10. „Lolita" de Vladimir Nabokov

Top 5 autori preferaţi

1. William Shakespeare(1564-1616)
2. Edgar Allan Poe (1809-1849)
3. Anton Pavlovici Cehov (1860-1904)
4. Tennessee Williams (1911-1983)
5. Guy de Maupassant (1850-1893)