Călătorie în iad. Închisoarea Falconer şi povestea tulburătoare a unui condamnat

Romanul „Falconer”, o poveste cutremurătoare scrisă de John Cheever, un scriitor a cărui viaţă este ea însăşi un roman, a apărut de curând în colecţia Babel a Editurii Nemira. „Falconer”, considerat capodopera lui John Cheever, a fost inclus în lista celor mai bune 100 de romane scrise în limbă engleză a prestigioasei reviste Time.

Publicat în 1977, „Falconer” este povestea unui profesor universitar toxicoman încarcerat la închisoarea Falconer pentru că şi-a ucis fratele. „Unul dintre cele mai bune romane din vremea noastră”, aşa cum îl consideră The New York Times, „Falconer” este o incursiune în iad. În iadul uneia dintre cele mai cumplite închisori a cărei intrare este descrisă în primele pagini şi în iadul unei lumi alienate, al unui suflet chinuit, torturat de propriile neputinţe.

„Intrarea principală în Falconer – de fapt singura intrare pentru deţinuţi, vizitatori şi personal deopotrivă – avea deasupra un blazon înfăţişând Libertatea, Justiţia şi, între cele două, puterea suverană a guvernului. (...) Câte sute de oameni vor fi trecut pe sub el, pe sub această emblemă ce avea să fie pentru majoritatea dintre ei ultima imagine a unei încercări omeneşti de a interpreta prin simboluri misterul detenţiei? Sute, puteai bănui, mii, milioane mai degrabă. Deasupra blazonului era declinat numele locului: Temniţa Falconer 1871, Închisoarea Corecţională Falconer, Penitenciarul Federal Falconer, Închisoarea de Stat Falconer, Instituţia Corecţională Falconer şi ultima, care nu prinsese niciodată: Casa Zorile. Puşcăriaşii erau acum deţinuţi, bulangiii erau cadre, iar şeful închisorii era superintendent. Celebritatea e ceva incert, asta numai Dumnezeu o ştie, dar Falconer – cu capacitatea sa limitată de cazare pentru două mii de ticăloşi – era la fel de cunoscută ca Newgate.”

Aşa îşi începe John Cheever romanul capodoperă în care, aşa cum o arată Jurnalul lui, publicat peste ani, se regăsesc răni adânci din propria biografie.

În traducerea lui Liviu Bleoca, romanul îşi păstrează amestecul de brutalitate şi scriitură elegantă, care desface mecanismele suferinţei şi intră adânc în spiritul uman, acolo unde instinctul primează şi dictează, dar o face aducând cu sine un iz din miturile esenţiale ale umanităţii, din povestea lui Cain şi a lui Abel, traduse într-un tulburat secol 20, în America.

Supranumit „un Cehov al suburbiilor”, John Cheever este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori americani din secolul 20, volumul antologie din 1978, „The Stories of John Cheever”, care cuprinde integrala prozei scurte a scriitorului american, fiind distinsă cu trei dintre cele mai prestigioase premii literare din Statele Unite ale Americii: Pulitzer, National Book Critics Circle Award şi American Book Award.

În „Falconer”, scriitorul chinuit el însuşi de alcoolism, trecând el însuşi prin experienţa închisorii, spune povestea lui Ezekiel Farragut, profesor universitar, toxicoman, care ajunge la închisoare după ce-şi ucide fratele. Iar acolo îl aşteaptă infernul... E locul unde trebuie să lupte nu doar pentru supravieţuire, ci ca să rămână om.

„Eu nu lucrez cu intrigi. Lucrez cu intuiţia, înţelegerea, visele, conceptele. Personajele şi evenimentele îmi vin în minte simultan. Intriga presupune naraţiune şi o grămadă de prostii. E o încercare voită de a menţine interesul cititorului în detrimentul convingerii morale”, spunea  John Cheever, într-un interviu din The Paris Review, din 1976, în perioada când scria la „Falconer”. „Sigur, nimeni nu vrea să fie plicticos, ai mereu nevoie de un element de suspans. Dar o naraţiune bună are o structură rudimentară, mai degrabă ca un rinichi. (...)  Ficţiunea este experiment; când nu mai e asta, încetează să mai fie ficţiune. Niciodată nu scrii ceva dacă nu ai sentimentul că nimeni nu a mai scris lucrul acela. Că nimeni nu a mai simţit substanţa acelei propoziţii aşa. Fiecare propoziţie este o inovaţie.”

Unul dintre marile atuuri ale romanului „Falconer”, dincolo de povestea tulburătoare şi angoasantă, este felul cum e construită lumea în care intră Farragut şi strania lui pedeapsă: este tot timpul un fel de confesor involuntar al colegilor de suferinţă.

În plus povestea lui de dragoste din închisoare îi dezvăluie alte şi alte nuanţe despre o viaţă trăită între aburii drogurilor şi cei ai metadonei...

John Cheever, care credea că nu poţi înţelege cu adevărat nimic, fără experienţa personală, a scris trecând totul prin sine: „să nu dispreţuieşti nimic, să nu ascunzi nimic, să scrii despre acele lucruri care dor cel mai tare, care bucură cel mai tare; scriu despre stângăciile mele sexuale... despre adâncurile deprimării... despre disperarea mea”.