Cadoul de Mărţişor al Principelui Radu: o carte despre Regina Ana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Radu alături de Principesa Margareta, Regina Ana şi Regele Mihai FOTO princeradu.ro
Principele Radu alături de Principesa Margareta, Regina Ana şi Regele Mihai FOTO princeradu.ro

De Ziua Mărţişorului, la Muzeul Naţional de Istorie a României, Principele Radu al României şi-a lansat un volum bilingv româno-englez, care s-a concentrat pe portretul reginei Ana, de-a lungul anilor.

Volumul se numeşte „Ana. Portretul Reginei/ Anne. The Queen's Portrait", Principele Radu fiind foarte încântat de alegera datei pentru lansare, un adevărat dar pentru regină, de 1 martie.

„Regina are o poveste lungă cât mai multe romane, fiindcă adolescentă fiind a trebuit să plece în refugiu şi a avut ocazia, pe care foarte puţini tineri de astăzi o au, să meargă pe front, luptând pentru ţara ei, în cel de-al Doilea Război Mondial, la vârsta de doar 19 ani. De asemenea, a trăit un exil lung cât o viaţă, a avut cele mai neobişnuite profesii pentru a-şi ţine familia, a adus pe lume cinci fete, ceea ce e un lucru rar în ziua de astăzi, când familiile au mai puţini copii sau poate deloc, e un om care şi-a păstrat simţul umorului neştirbit după atâţia ani, deşi ar avea multe motive să aibă fruntea încreţită şi sunt mai mult decât fericit că atât de multă lume e interesată de chipul Majestăţii Sale, fiindcă albumul e un portret", a spus principele, exprimându-şi totodată părerea că Majestatea Sa este o femeie frumoasă la toate vârstele.

„Este rar să ai o regină atât de frumoasă, atât de spontană, de curajoasă, de inteligentă şi de longevivă. Majestatea Sa regina e o femeie frumoasă la toate vârstele, puţini oameni au ajuns la vârsta de 90 de ani şi mai puţini dintre ei au ajuns la 65 de ani de căsătorie. Majestăţile Lor vor împlini în iunie ceea ce unele ţări numesc nunta de safir şi nu ne rămâne decât să ne uităm spre noi înşine şi să vedem cât de norocoşi suntem având ca model în frunte o astfel de femeie", a apreciat Principele Radu.

Directorul de protocol al Casei Regale, Sandra Gătejeanu-Gheorghe, a menţionat că volumul este un album de fotografie care conţine o colecţie privată şi că lucrarea este un cadou oferit reginei, potrivit Agerpres.

„Regina va împlini pe 18 septembrie 90 de ani şi volumul vine ca un cadou oferit Majestăţii Sale. Încă din start principele Radu precizează că volumul nu este unul istoric, ci de familie, care o prezintă pe Majestatea Sa Regina Ana pe parcursul vieţii sale, începând cu copilăria şi adolescenţa, continuând cu perioada de exil şi apoi finalizând în ultimii ani în care Majestatea Sa a fost prezentă aproape zi de zi în viaţa din România", a spus Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Iren Arsene, managing partner al editurii Curtea Veche, la care a apărut volumul, a declarat că printre imagini şi rânduri cititorii pot găsi un destin excepţional şi au ocazia să afle ce înseamnă dragostea pentru soţ, ţară, copii, familie.

„Este o carte portret, un portret mai mult în imagini, dar uneori imaginile spun mult mai mult decât mii şi mii de cuvinte", a spus Arsene.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite