Bătălia pentru "Biblia pierdută" a lui Igor Bergler, câştigată de gigantul Trident Media Group

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Bergler a devenit autor reprezentat de prestigioasa agenţie Trident Media Group
Igor Bergler a devenit autor reprezentat de prestigioasa agenţie Trident Media Group

După câteva luni de negocieri intense, una dintre cele mai mari agenţii literare din lume a câştigat dreptul de a reprezenta cea mai de succes carte din ultimii 20 de ani din Romania (peste 65.000 de exemplare vândute până acum). Romanul autorului roman va fi reprezentat în întreaga lume de către Trident Media Group sau TMG, cum mai este cunoscută această uriaşă agenţie literară.

Trident Media Group (TMG) deţine locul întâi în vânzarea drepturilor către marile edituri americane în ultimii zece ani consecutiv. De asemenea este tot pe locul întâi la ficţiune în Marea Britanie. Trident este agenţia cu cel mai mare număr de succese în vânzări din întreaga lume. Cei peste 1000 de autori pe care îi reprezintă au luat toate premiile cu putinţă. Trident se poate lăuda cu premii Oscar, Globuri de aur - drepturi gestionate pentru cărţile pe care le reprezintă -  dar şi cu sute de bestselleruri pe lista celebră a New York Times.

De la Booker Prize, la premiile Faulkner sau Hemingway, trecând prin Pulizer şi premiile naţionale ale criticii, aproape nu există distincţie importantă în lume pe care TMG să nu o aibă în palmares.

Igor Bergler

Mai mult, Igor Bergler nu va fi reprezentat de un agent obişnuit, ci chiar de unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai agenţiei, Scott Miller.


În aceste zile începe ofertarea romanului autorului român în Statele Unite.

De asemenea,”Biblia pierduta”va fi pe “Hot Listul” Trident de la cel mai important târg al primei jumătăţi a anului din lume, London Book Fair. Hotlist-ul este lista scurtă care conţine, doar unul-două titluri pentru fiecare gen. Apariţia pe acest tip de listă la un târg atât de important, echivalează cu a spune că titlurile care apar pe ea sunt vedetele târgului.

Ovidiu Enculescu,director RAO: "Biblia pierduta”a doborât toate recordurile în România 

“Foarte puţină lume în România îşi dă seama ce realizare uriaşa este aceasta. Nimeni, niciodată în istoria acestei ţări nu a reuşit vreodată nu numai să fie reprezentat, ci să ajunga măcar să fie băgat în seamă de o agenţie de talia TMG.

O agenţie literară de aceasta talie primeşte lunar zeci de mii de scrisori de intenţie, i se oferă zeci de mii de cărţi. Asta o face să fie foarte selectivă. E o mare minune ca cineva de acolo să te contacteze pentru că i s-a părut interesant sinopsisul şi mica descriere pe care i-ai trimis-o.

Şi mai rar este să îţi ceară manuscrisul. Să înceapă să te curteze intens, cum i s-a întâmplat lui Igor Bergler, după ce l-au citit, i se întâmplă unui autor din 100.000. Concurenţa e sufocantă şi, nu de puţine ori, descurajătoare. O dată luat de Trident, şansele ca lucrarea ta să nu devina best-seller mondial şi să nu atingă cifre ameţitoare sunt aproape inexistente. Ca să înţelegeti, e ca şi cum Spielberg ar recomanda un scenariu unei case de film.

E ca şi cum Spielberg ar recomanda un scenariu unei case de film. Cine să îl refuze pe Spielberg, care transformă în aur tot ce atinge? Această agenţie e un fel de Spielberg al agenţiilor literare.

Nu s-ar obosi deloc să semneze pentru o carte despre care n-ar fi convinşi că se va vinde în draci! Mai în glumă, mai in serios, as vrea sa nu uitati ca Igor Bergler e un autor RAO si ca ‘Biblia pierduta”a doborât toate recordurile în România şi sunt convins ca va avea un succes urias in intreaga lume!”, a declarat Ovidiu Enculescu, directorul RAO.

Igor Bergler la Adevarul Live FOTO David Muntean

Igor Bergler, despre validarea sa internaţională

"De-a lungul celor câteva luni în care am prezentat cartea diverselor agenţii literare din întreaga lume, am primit peste 100 de răspunsuri entuziaste şi 26 agenţii - din Germania, Italia, Franţa, Spania, America Latina, Turcia si Brazilia, Marea Britanie si Portugalia si aşa mai departe până şi din China şi Taiwan sau India - au citit cartea şi si-au dorit foarte tare să o aibă în portofoliu. Mi-a fost greu să aleg pentru că am ajuns să descopar oameni extraordinari care ştiu despre ce vorbesc şi cărora le plăcea foarte mult cartea mea.

Am avut ocazia sa aleg reprezentari teritoriale- agentii diferite in tari diferite. Dar in momentul in care am primit oferta Trident Media Group, am stiut ca nu am cum sa aleg pe altcineva. Să fii reprezentat de unul dintre vicepresedinţii acestei agenţii, care este lider mondial în vânzărea drepturilor de autor, e imposibil de refuzat. Mi-am dorit asta foarte tare, dar nu mi-am imaginat în mod real că mi s-ar putea întâmpla aşa ceva. Oricum, acest tip de validare internaţională spune multe. În primul rând ca cititorii români care au cumpărat în număr atât de mare “Biblia pierduta”sunt sincronizăţi cu ce se scrie în acest moment în lume şi ca gusturile lor nu sunt locale şi particulare, ci universale”, a subliniat  autorul Igor Bergler.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite