Instituţie unică în România, Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc va funcţiona în cadrul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“, sub coordonarea lui Lucian Dindirică, actualul director al bibliotecii. Valoarea totală a proiectului este de 4,6 milioane de euro, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, cu o perioadă de implementare de 48 de luni.

Puţini ştiu că acest viitor centru de studiu pentru cercetători bursieri are deja un excepţional fond de documente - manuscrise, scrisori, fotografii, multe dintre ele inedite - privitoare la personalităţi precum Cioran, Eliade, Lupasco, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Vintilă Horia. Ideea creării acestei instituţii aparţine scriitorului şi filozofului Basarab Nicolescu, care trăieşte din 1968 la Paris şi care a donat primul fond documentar. Restul e povestea unei conjuncturi fericite sau, fără nicio metaforă, o dovadă de profesionalism în exersarea funcţiei de manager cultural. La Craiova.

Memorialistica dvs., dar şi diverse acţiuni concrete de la Paris, printre care colecţii de carte precum Les Roumains de Paris, demonstrează că aţi fost dintotdeauna preocupat de soarta exilului românesc în raportul său - de multe ori complicat şi delicat - cu ţara de origine. De ce este importantă crearea acum în România, la Craiova, a unui Muzeu al cărţii şi al exilului românesc şi cum s-a născut această idee?

Basarab Nicolescu: Din primul an al sosirii la Paris, în 1968, printr-un ciudat instinct al memoriei, am început să colecţionez tot ceea ce găseam în legătură cu exilul românesc şi păstram urme ale evenimentelor la care participam eu însumi.

Căutam de mulţi ani un loc satisfăcător pentru a dona colecţia mea privind exilul românesc din Paris. Ocazia ideală s-a prezentat în mod neaşteptat la sfârşitul anului 2015, cu ocazia colocviului centenarului naşterii lui Vintilă Horia, care a avut loc la Biblioteca Aman din Craiova. I-am spus câteva cuvinte domnului Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Aman, despre preocuparea mea şi am văzut imediat că ochii i s-au aprins. A doua zi, mi-a spus că nu a dormit noaptea gândindu-se la ce i-am spus. Printr-o sincronicitate interesantă, i-am mărturisit că nici eu nu dormisem. După o vizită a spaţiilor bibliotecii şi o discuţie aprofundată, hotărârea mea definitivă era luată. Întâlnirea mea cu Lucian Dindirică a fost pur şi simplu providenţială. Tânărul Lucian Dindirică, combină într-un mod rar un mare talent de manager cu o intuiţie extrem de profundă privind evoluţia culturii române. Lucrurile s-au desfăşurat foarte rapid.


Ştefan Lupaşcu şi Vintilă Horia, Paris, circa 1970. FOTO Facebook/Basarab Nicolescu

În octombrie 2016 s-a inaugurat „Biblioteca Exilului Românesc din Paris „Basarab Nicolescu“, într-o sală amenajată special pentru a primi donaţia mea. Chiar mobilierul a fost comandat pentru a fi adaptat pieselor colecţiei – cărţi bibliofile, numerotate şi cu dedicaţii, reviste din exil, afişe, programe, fotografii, tăieturi de presă, pe care le-am colecţionat timp de aproape 50 de ani.

La emoţionanta ceremonie de inaugurare mi-am permis să profetizez că donaţia mea ar putea constitui nucleul unui viitor Muzeu al Exilului Românesc, extrem de necesar culturii române. Un muzeu viu, în care se va simţi pulsaţia României eterne şi a creatorilor de ştiinţă şi cultură.

Profeţia mea s-a realizat cu o viteză uimitoare. Graţie sprijinului Domnului Ion Prioteasa, preşedintele Consilului Judeţean Dolj, om de mare viziune culturală, s-a semnat la data de 29 iunie 2017 contractul de finanţare, în valoare totală de peste 4,5 milioane de euro, sumă care este asigurată prin intermediul fondurilor europene, pentru consolidarea, restaurarea şi amenajarea splendidei clădiri boiereşti Casa Dianu, din centrul Craiovei. Contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Dolj este în valoare de 2%, restul sumei fiind asigurată prin fonduri europene nerambursabile. Casa Dianu va fi sediul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, care va fi funcţional în maximum patru ani. De fapt, muzeul există deja prin donaţiile efectuate la data prezentă.

Ce ar aduce în plan concret şi simbolic o astfel de instituţie? Pe lângă arhiva personală, ce alte donaţii preţioase îşi au locul în acest centru şi cu ce finalitate?

Am fost fericit că am reuşit să o conving pe Doamna Bénédicte Mămăligă (văduva lui Leonid Mămăligă, cunoscut sub numele de scriitor L. M. Arcade) şi pe cele trei fiice ale sale să doneze fabuloasa arhivă a lui Leonid Mămăligă de la Paris Muzeului Exilului din Craiova. Printre altele, arhiva conţine toate documentele privind celebrul Cenaclu de la Neully şi Asociaţia Hyperion pentru distribuirea cărţii româneşti din exil, precum şi reviste din exil din toate ţările lumii. Un fond extrem de bogat este cel al corespondenţei lui Leonid Mămăligă cu Horia Stamatu (peste 300 de scrisori). Arhiva lui Leonid Mămăligă se află acum la Craiova.

Am fost, de asemenea, extrem de fericit că am reuşit să o conving pe Doamna Cristina Horia, fiica lui Vintilă Horia, să doneze extraordinara arhivă a lui Vintilă Horia din Spania, care se află şi ea acum la Craiova. Este de ajuns să spun că ea conţine peste 50 de scrisori inedite ale lui Mircea Eliade adresate lui Vintilă Horia, precum şi mai multe texte inedite ale marelui scriitor. Cele două reviste editate în Spania de Vintilă Horia sunt extrem de preţioase.


Marie-France Ionescu, Emil Cioran şi Theodor Cazaban, circa 1980. FOTO Facebook/Basarab Nicolescu

Doamna Rosie Barbăneagră, văduva cineastului Paul Barbăneagră, a binevoit să doneze o arhivă interesantă – fotografii cu Cioran, Eliade, Lupasco, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, casete video cu filmele realizate de Paul Barbăneagră şi tăieturi din presă.

Printr-o întâmplare fericită, Cristian Bădiliţă a regăsit paginile originale, in limba română, din Jurnalul lui Mircea Eliade din perioada 1959-1962 şi ele au fost donate Muzeului Exilului din Craiova.

Personalităţi ale exilului, precum regizorul Andrei Şerban, teatrologul George Banu, Părintele Jean Boboc, scriitorul Bujor Nedelcovici şi pictorul Mircea Milcovitch, mi-au comunicat decizia lor de a dona în curând arhivele lor Muzeului Exilului din Craiova.

În ce măsură un astfel de muzeu, cu arhive aparţinând unor personalităţi culturale din exil, poate schimba mentalitatea potrivit căreia exilul presupune obligatoriu o ruptură politică şi culturală de ţara de origine, ceea ce se traduce de multe ori printr-o respingere din partea societăţii când e vorba de recuperare şi de „întoarcere“?

La inaugurarea primei donaţii din arhiva personală am subliniat deja faptul că nu este vorba nici de „recuperare“ (cuvânt pe care eu îl refuz) nici de „reîntoarcerea acasă a celor din exil“, ci despre ceva mult mai profund: reîntregirea culturii române. Într-adevăr, datorită urgiei istoriei, o parte importantă a culturii române s-a desfăşurat în exil. Această reîntregire a culturii române va avea, sunt sigur, un impact imens asupra culturii române de astăzi.