Antologia „Casele vieţilor noastre“, lansată la Humanitas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volumul a fost lansat şi în cadrul Salonului de Carte Bookfest, pe 31 mai.   FOTO: Editura Humanitas
Volumul a fost lansat şi în cadrul Salonului de Carte Bookfest, pe 31 mai.   FOTO: Editura Humanitas

Miercuri, 11 iunie, de la ora 19. 00, la Librăria Humanitas din Fundul Curţii va avea loc lansarea antologiei „Casele vieţilor noastre“. Printre autorii textelor se numără: Ioana Pârvulescu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Dan C. Mihăilescu, Barbu Cioculescu şi Horia-Roman Patapievici. În cadrul evenimentului se va organiza şi o sesiune de autografe.

Prozatori, eseişti, traducători, critici de artă şi critici literari şi-au lăsat în paginile volumului amintirile despre „casele vieţilor“ lor. Printre autorii textelor se numără: Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiţă. Proiectul a fost iniţiat de arhitecta Gabriela Tabacu

La evenimentul de lansare a volumlui, care va avea loc miercuri, 11 iunie, vor participa: Adriana Bittel, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Tania Radu şi Horia-Roman Patapievici. De asemenea, Librăria Humanitas din Fundul Curţii va găzdui şi o expoziţie cu fotografii din arhivele autorilor. 

parvulescu
Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri! Cei mai mulţi ne mutăm de multe ori, de-a lungul vieţii şi, de la o singură casă luată cu noi la prima plecare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini. Oare nu te simţi acasă în orice carte bună, adică liber şi în acelaşi timp ocrotit, niciodată supravegheat, dar în permanenţă vegheat? Din fericire, uşile cărţilor nu sunt încuiate. Nici chiar atunci când în carte se află case adevărate, cu uşi adevărate. Cititorului nu-i rămâne decât să le deschidă una câte una, să-şi lase grijile în p rag şi, pur şi simplu, să se simtă peste tot şi unde vrea acasă, scrie Ioana Pârvulescu, în prefaţa volumului. 

Volumul  „Casele vieţilor noastre“ a fost lansat şi în cadrul Salonului de Carte Bookfes, sâmbătă, 31 mai, de la ora 15.30, la standul Editurii Humanitas. Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Antoaneta Ralian şi Dan C. Mihăilescu au fost prezenţi la eveniment. 

„Sunt în această carte case triste şi case care privesc lucrurile cu umor, sunt case gălăgioase sau liniştite, sunt case fricoase, neastâmpărate sau bătrânicioase. Sunt case care au istorie şi, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor şi care i-au ajutat pe oamenii din ele să reziste. Dar sunt şi case dragi care au fost despărţite cu forţa de cei care erau „ai lor“. Clădirile şi paginile cărţii au pivniţe şi subconştient, au poduri şi idealuri, au vecinătăţi şi nenoroc, au fisuri, au familii şi bucurii, trec prin cutremure şi evenimente care seamănă cu un cutremur“, mai notează Ioana Pârvulescu. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite