„Ambasadorii Maiestăţii Sale în România. 1964-1970”, de Mihai Retegan, a apărut în librării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volumul a apărut la Editura Rao
Volumul a apărut la Editura Rao

Marţi, la sediul Fundaţiei Europene Titulescu, a avut loc lansarea volumului „Ambasadorii Maiestăţii Sale în România”, de Mihai Retegan, apărut la Editura Rao.

Ceea ce aduce nou cartea „Ambasadorii Maiestăţii Sale în România”, de Mihai Retegan, dincolo de seria de documente excepţionale, aparţinând arhivelor Marii Britanii şi României, este un stil nou, îndrăzneţ şi accesibil cititorului de azi.

Perioada aleasă, 1964–1970, este una de inflexiune politică nu numai pentru ţara noastră ci şi pentru viaţa internaţională în ansamblu. Cartea prezintă punctele de vedere ale unor ambasadori ai Marii Britanii şi ai României din perioada respectivă, îl poartă pe cititor printr-o serie de evenimente politice internaţionale. Aceasta vorbeşte însă şi despre oameni puşi în situaţii dificile uneori sau despre cum arăta viaţa într-o ambasadă: „cum se servea ceaiul, cum era amplasat mobilierul, ce fel de vreme era într-un anumit moment, în ce fel influenţau anumite evenimente cotidiene discuţiile care se desfăşurau la Londra sau la Bucureşti“, a spus profesorul universitar doctor Ioan Scurtu. 

Momente cruciale cum ar fi discursul din 1965 al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prima vizită a lui Nicolae Ceauşescu la Moscova, sau aceea a lui Ciu En Lai în România, sunt prezentate din perspectiva ambasadorilor britanici.

„Ceea ce am regăsit în carte este activitatea noastră obişnuită, care nu se referă doar la evenimente politice. Ambasada noastră nu este o instituţie doar britanică; o mare parte dintre cei de acolo sunt români. Şi noi suntem implicaţi în povestea voastră, iar România este foarte importantă pentru noi. Trebuie să cunoaştem aceste poveşti şi să învăţăm din ele“, spune Adam Sambrook, adjunctul şefului Misiunii Diplomatice a Regatului Unit al Marii Britanii în România.

Odată cu această carte, Mihai Retegan lansează o provocare. Volumul nu se adresează doar specialiştilor, ci şi cititorului obişnuit. Ceea ce ne oferă autorul este un act de istorie, dar şi unul de povestire, de story- telling, a afirmat profesorul universitar doctor Constantin Hlihor.

„Cartea nu se axează pe instituţii, ci pe oamenii care produc istorie, plasaţi într-un context cinematografic. Am vrut să arăt că viaţa de ambasador presupune mai mult decât întâlnirile de la birou; înseamnă şi cina la restaurant, participarea la evenimente sociale, culturale, prin urmare am transformat documentele seci în dialoguri şi discuţii fireşti. Cu toate acestea, nu am schimbat nicio virgulă din documentele consultate”, a subliniat Mihai Retegan, autorulcărţii.

 În încheiere, moderatorul evenimentului, prof.univ.dr. Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, a vorbit despre relaţiile care se stabilesc în momente decisive, „despre cât de importantă este chimia personală încazul unor negocieri dificile”

„Odată cu acest roman politic cu personaje care nu sunt fictive, autorul lansează un stil literar-istoric care promite să îndrepte cititorul obişnuit spre cartea de istorie. Dincolo de poveste, istoria este viaţă, iar creativitatea autorului a reuşit să facă această trecere de la document la relatarepersonală, aducând, astfel, cartea mai aproape de cititor“, a afirmat Năstase.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite