Puţine ecouri însă în ţară despre Leipzig, despre literatura română contemporană, despre traduceri şi despre miza unei întâlniri fundamentale pentru România. Nu ştiu dacă am făcut un stand ca în poveste în câteva zile sau aşa se vede din birou, dar am lăsat din nou impresia, în plan instituţional, că mai degrabă bifăm evenimente decât să valorificăm oportunităţi extraordinare.

În 1998, la deschiderea târgului au fost prezenţi Emil Constantinescu, preşedintele de atunci al României, Andrei Pleşu, ministrul de Externe (cu un discurs extrem de apreciat) şi ministrul Culturii, Ion Caramitru. De ce s-au dus? Pentru că un astfel de eveniment are dimensiuni multiple: politice, economice, diplomatice, cultura fiind doar un liant. Anul acesta a fost prezent doar un secretar de stat, din partea Ministerului Culturii - organizatorul prezenţei noastre la Leipzig - şi acela destituit între timp!

Ce s-a întâmplat în aceste două decenii, de am pierdut coerenţa acţiunii statului român? Pentru că despre asta este vorba, până la urmă. Fiecare se gândeşte doar la sine, nimănui nu-i mai pasă de ansamblu, care este, până la urmă, ţara, cu bune şi mai puţin bune. Nu mai putem aborda lucrurile raţional, prin prisma interesului public?

Lucruri similare se întâmplă şi în alte domenii. Lăsăm o impresie deplorabilă, de slăbiciune extremă a statului. Care, până la urmă, peste tot în lume, este organizatorul coeziunii naţionale şi sociale, şi promotorul intereselor naţiunii în exterior. E vremea să ne trezim. Altminteri vom acumula eşecuri după eşecuri, doar pentru care nu suntem capabili să dialogăm şi să ne stabilim corect priorităţile.