Tiberiu Olah s-a lăsat inspirat de lucrările lui George Enescu şi Béla Bartók şi de arta lui Brâncuşi, căreia i-a dedicat un ciclu de simfonii grupate sub titlul „Brâncuşi".

Născut în 1927 în judeţul Bihor, Olah şi-a urmat pasiunea pentru muzică încă din liceu, pe care l-a absolvit la Oradea. În 1949 şi-a încheiat studiile la Academia de Muzică din Cluj şi, datorită rezultatelor merituoase, a primit o bursă de studiu la Moscova. Acolo se va perfecţiona urmând cursurile Conservatorului „Piotr Ilici Ceaikovski" până în 1954. Cu un an înaintea absolvirii, tânărul compozitor înregistra primul său mare succes, primind Premiul Internaţional de Compoziţie la Festivalul Mondial al Tineretului din Bucureşti. Această distincţie va fi urmată de o serie lungă de alte recompense, printre care Premiul „George Enescu" al Academiei Române (1965) sau Premiul Internaţional „Koussevitzky" al criticii de disc (1967), acordat lucrării „Coloana infinită", prima piesă a ciclului „Brâncuşi".

Tiberiu Olah a fost, de asemenea, profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, începând din anul întoarcerii sale în ţară - 1954 - până în ultimul an de viaţă. În 1978 a primit titlul de „doctor în muzică", pentru teza „Unele probleme în legătură cu timpul şi spaţiul muzical". A publicat o serie de studii de muzicologie, precum şi numeroase articole abordând tematici variate: de la  esenţa folclorului, timpul şi spaţiul muzical la problematica muzicii de film, originalitatea şi inovaţia în muzica experimentală. A semnat, de asemenea, analize ale operelor lui Enescu şi Bartók. Compozitorul a trăit până în anul 2002, încheind o carieră muzicală de succes, desfăşurată pe o perioadă de o jumătate de secol.