Un dirijor-vrăjitor, pe scena Ateneului. Tandemul Misha Katz -Dan Grigore, din nou alături de Filarmonica „George Enescu“

Publicat: 05.02.2017 17:35

Ultima actualizare: 05.08.2022 18:11

Detestat de tradiţionalişti pentru gestica exagerată, adorat însă de public, Misha Katz, dirijorul care „dansează“ pe scenă, va conduce Filarmonica „George Enescu“, pe 9 şi 10 februarie, la Ateneu. Dan Grigore va fi solist în Concertul pentru pian de Robert Schumann .

Joia şi vinerea următoare, pe 9 şi pe 10 februarie, de la ora 19.00, la Sala mare a Ateneului, va avea loc un concert sustinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, sub conducerea nonconformistului dirijor francez de origine rusă Misha Katz. Din programul de joi si vineri de la Ateneu fac parte lucrări de Wolfgang Mozart (Uvertura Idomeneo), Robert Schumann (Concertul in la minor pentru pian si orchesrtra, op 54) şi Johannes Brahms (Simfonia nr. 4). Solist, în concertul lui Schumann, va fi celebrul pianist Dan Grigore. Cei doi artişti nu se află la prima întâlnire pe scena Ateneului, concertele în tandemul Misha Katz-Dan Grigore, fiind vândute cu casa închisă.

Artist emerit al URSS

Puţini sunt, în istorie, dirijorii în stare să fanatizeze, să stârnească valuri de entuziasm şi ardoare precum dirijorul Misha Katz (62 de ani). Detestat de specialişti, pentru că nu respectă regulile tradiţionale de dirijat, Misha Katz face la fiecare concert un spectacol, fiind un veritabil „showman“. Artistul sparge cu bună ştiinţă tiparele tradiţionale, aproape că dansează în timp ce dirijează. Katz mişcă mâinile în toate părţile, gestica sa fiind catalogată de muzicologi drept „exagerată“. Pianistul Dan Grigore însă i-a acordat credit dirijorului francez, tandemul lor fiind foarte gustat de public. „Pianul îmi dă energie, îmi reaşază undele interioare într-un fascicul care poate fi concentrat spre o ţintă. Când cânt, devin o antenă care captează. E ca şi cum m-aş ruga. Parcă aş fi în lumina unei raze care cade pe mine în momentul acela, dar nu ca să mă pună pe mine în valoare, ci ca să-mi dăruiască ceva din splendoarea ei,” consideră pianistul Dan Grigore.

Misha Katz s-a născut în Rusia, la Rostov pe Don, într-o familie de muzicieni, tatăl său, Leonid Katz, fiind un remarcabil dirijor, artist emerit. A început să studieze violoncelul la vârsta de cinci ani, iar la Conservatorul Ceaikovski de la Moscova a studiat cu celebrul Mstislav Rostropovici. Sub îndrumarea tatălui său a început să studieze dirijatul de orchestră, în 1976 a obţinut Marele Premiu al URSS şi în 1979 a susţinut doctoratul la acelaşi Conservator Ceaikovski din Moscova. În 1982 a urmat cursuri de dirijat cu maestrul Leonard Bernstein şi în 1985, după stabilirea sa în Franţa, a fondat formaţia „Trio Şostakovici“. În 2013 a fost şi cofondator al proiectului „Cultură fără frontier“ patronat de UNESCO.

Poezia pianului

Creaţia compozitorului german Robert Schumann (1810-1856) ilustrează elocvent estetica romantismului. Alături de Clara Wieck, trăieşte o tumultuoasă poveste de dragoste, înfruntând refuzul fostului său profesor de a accepta căsătoria lor, eveniment ce are loc abia în 1840. Franz Liszt, declara: „Muzica lui Schumann se adresează mai mult unor firi gânditoare li spirite serioase, care nu se menţin la suprafaţă, ci înţeleg să se coboare în adâncuri, ca să caute acolo perla ascunsă. Cu cât pătrunzi mai mult ideile lui Schumann, cu atât descoperi în ele mai multă putere şi viaţă; cu cât le studiezi mai mult, cu atât eşti mai surprins de bogăţia şi conţinutul lor “.

Concertul pentru pian şi orchestră, în la minor, op. 54 - cea mai cunoscută creaţie a lui Schumann şi o lucrare de referinţă în literatura pianului - se distinge printr-un conţinut ideatic complex şi profund poetic, exprimat într-un limbaj componistic ce înglobează elementul de virtuozitate fără ostentaţie. Prima parte - Allegro affettuoso - concepută iniţial în 1841 sub titlul de Fantezie pentru pian şi orchestră, păstrează libertatea formală caracteristică fanteziei. Următoarele două părţi, adăugate în 1845, se încadrează mai riguros în structura consacrată. Partea a doua - Intermezzo andantino grazioso - în formă de lied, prezintă un prim motiv mai pregnant ritmic şi un al doilea de mare cantabilitate, într-un permanent dialog între solist şi orchestră. Partea a treia - Allegro vivace - legată de cea anterioară, este o clasică formă de sonată, în care prima temă, cu un caracter energic, impetuos, se impune în memoria ascultătorului şi conferă finalului acestui concert acea notă de entuziasm, tipic romantică, ce se regăseşte adesea în muzica lui Robert Schumann, consideră muzicologul Ozana Alexandrescu.

În galeria marilor pianişti

Dan Grigore (73 de ani) si-a facut studiile de pian în ţara, cu Florica Musicescu, Mihail Jora şi Cella Delavrancea, dar şi la Sankt-Petersburg şi Viena. A predat pian la Conservatorul de Muzică din Bucuresti, apoi la Universitatea de Muzică din Cluj. A primit numeroase premii şi distincţii din partea statului român şi a statului francez. Copil minune în anii de după al Doilea Război Mondial, adorat de melomani, dar discriminat şi marginalizat cu încrâncenare de regimul comunist, Dan Grigore şi-a luat revanşa binemeritată abia după 1989. Doar în afara graniţelor, în extrem de puţinele ieşiri artistice tolerate de culturnici, a putut să strălucească, fiind aşezat de criticii internaţionali în galeria marilor pianisti. „În ţară, i s-a făcut dreptate târziu, când zgomotul şi furia unei vieţi presărate cu piedici se transformaseră pe nesimţite în victorii morale“, spune Dia Radu, autoarea cărţii-dialog cu Dan Grigore, „Lumea în Si bemol“, publicată de Polirom.

Pianul imi da energie, îmi reaşază undele interioare într-un fascicul care poate fi concentrat spre o ţintă. Când cânt, devin o antenă care captează. E ca şi cum m-aş ruga Dan Grigore, pianist

Concert simfonic
Joi, 9 şi vineri, 10 februarie 2017, 19:00 - 21:00, Sala Mare

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Misha Katz
Solist: Dan Grigore

Program: