Un tablou din secolul al XIV-lea, furat de nazişti, a fost înapoiat descendenţilor unei familii din România
0Ministrul Culturii din Franţa, Aurélie Filippetti, a înapoiat marţi proprietarilor lor, într-o ceremonie desfăşurată la Muzeul Luvru, trei picturi furate de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nicholas Florescu, strănepot al bancherului român Richard Soepkez, stabilit la Cannes în perioada războiului, a intrat în posesia unui tablou care datează din secolul al XIV-lea.
După 70 de ani de la invazia naziştilor, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tablourile se întorc la descendenţii proprietarilor lor. Nick Florescu, strănepotul bancherului evreu de origine română Richard Soepkez, stabilit în Franţa, a primit tabloul „Vierge à l'Enfant“ (din secolul al XIV-lea, realizat de pictorul Lippo Memmi). Lucrarea a aparţinut lui Richard Soepkez, care locuia la Cannes în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Tabloul a fost conservat în această perioadă în departamentul de picturi al muzeului Luvru.
„Suntem încântaţi că guvernul francez a luat iniţiativa de a returna acest tablou, confiscat ilegal familiei noastre, în anul 1944“, a spus Radu Florescu, strănepot pe linie paternă a primilor proprietari ai tabloului şi fratele lui Nick Florescu. „Acest gest de bunăvoinţă demonstrează dorinţa guvernului francez de a face dreptate, aplicand principiul echităţii chiar şi după 70 de ani. Tabloul «Vierge à l'Enfant», împreună cu multe dintre bunurile noastre, au fost furate de către nazişti la sfârşitul războiului. La acel moment familia Florescu a fugit în Anglia după ce România sub Antonescu a ales să treacă de partea Germaniei. Franţa a făcut un salt uriaş înainte prin voinţa de a recunoaşte greşelile din trecut la fel cum şi România a făcut paşi similari în restituirea bunurilor şi proprietăţilor confiscate ilegal de către regimul comunist“, a completat Radu Florescu, care este CEO Saatchi & Saatchi România. De asemenea, tabloul din secolul al XIV-lea a fost recunoscut public ca aparţinând familiei de către Ileana Florescu, verişoară cu Radu Florescu.
Celelalte două picturi returnate în cadrul ceremoniei sunt: „Paysage montagneux“ (din secolul al XVI-lea, semnat de flamandul Joos de Momper) şi „Portrait de femme“ (din secolul al XVIII-lea, al unui artist necunoscut).
Pictura „Paysage montagneux“ realizată de Joos de Momper (1564 – 1635) urma să ajungă în galeria de artă pe care Adolf Hitler voia s-o alcătuiască la locuinţa lui din Linz (Austria). Tabloul a fost restituit moştenitorilor baronului Cassel van Doorn, un bancher belgian, care nu era evreu şi care avea mai multe reşedinţe în Franţa. Bunurile sale au fost confiscate în decembrie 1943, în ciuda protestelor reprezentanţilor baronului din Franţa, şi trimise cu un convoi feroviar. Această pictură în ulei pe lemn, care ar putea face parte dintr-o operă mai mare, se afla în depozitul Muzeului de arte frumoase din Dijon, din 1953.
„Portrait de femme“ era conservat în departamentul de pictură al muzeului Luvru. Ar putea fi vorba de o copie a unui portret al actriţei Angelique Drouin, realizat de pictorul Louis Tocqué. Opera a aparţinut soţilor Rosa şi Jakob Oppenheimer, comercianţi de artă la Berlin. A fost vândută la licitaţie în ianuarie 1935, în cadrul unei vânzări publice a unor bunuri evreieşti.
În mai puţin de un an, Franţa a returnat zece astfel de tablouri proprietarilor lor din întreaga lume, în majoritatea lor familii evreieşti jefuite în Franţa anilor 1940-1944. Procesul de înapoiere a tablourilor face parte dintr-o acţiune mai amplă de a ajuta colecţionarii evrei de artă să-şi recupereze lucrările pierdute în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, mii de opere de artă sunt în continuare expuse în instituţiile statului. Un număr de aproximativ de 2.000 de lucrări se află în acest moment în galeriile şi muzeele franceze, fără ca foştii lor proprietari să fi fost identificaţi.