Trei dintre cei mai rafinaţi muzicieni ai lumii susţin recitaluri pe scena Ateneului Român la Concursul Enescu 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violonistul italian Salvatore Accardo, aclamat pentru interpretările sale din Paganini, pianistul suedez Peter Jablonnski – al cărui talent a fost recunoscut chiar de legenda jazz-ului Miles Davis – şi reputatul violoncelist britanic Raphael Wallfisch, cu o discografie de peste 70 de înregistrări, urcă pe scena Ateneului Român pentru a susţine recitaluri extraordinare la Concursul Enescu  (1-23 septembrie).

Ediţia din acest an a Concursului Internaţional George Enescu aduce publicului o serie de recitaluri de excepţie cu trei muzicieni consacraţi, aclamaţi pe marile scene ale lumii – şi, în egală măsură, membri ai juriului internaţional pentru acestă ediţie a competiţiei.

Înregistrarea Concertului pentru Violoncel în si minor de Antonín Dvořák cu Raphael Wallfisch solist este considerată, potrivit unui sondaj BBC, cea mai bună interpretare din ultimii 25 de ani. Cu o activitate amplă, violoncelistul britanic are 70 de înregistrări în discografia proprie şi este, de asemenea, unul dintre cei mai căutaţi violoncelişti pentru interpretarea şi crearea unor lucrări de muzică contemporană. Raphael Wallfisch a colaborat cu o serie de compozitori contemporani celebri: Sir Peter Maxwell Davies, Kenneth Leighton, James MacMillan, Rodion Schedrin şi John Tavener.

Raphael Wallfisch urcă pe scena Concursului Enescu 2018, la sala mare a Ateneului Român, pe 5 septembrie şi propune un program provocator pentru recitalul său: lucrări de Kenneth Leighton, Alexander Zemlinsky, Sir James MacMillan şi Guillaume Lekeu. Îl va acompania la pian John York.

Violonistul care a cucerit lumea cu interpretările sale din Paganini, Salvatore Accardo, aduce publicului lucrări de Mozart, Schubert, Enescu şi Saint-Saëns pe 14 septembrie, de la ora 19. La pian se va afla Laura Manzini. Cu peste 50 de înregistrări discografice, violonistul italian Salvatore Accardo este cunoscut şi pentru a fi primul muzician care a înregistrat vreodată integrala concertelor pentru vioară de Paganini, şase la număr.

„Pe lângă talent, vine nu doar o porţie de virtuozitate, ci un muzician, o interpretare extraordinară care te fac să regândeşti complet o compoziţie al cărei sunet credeai că-l ştii dintotdeauna”, scrie Washington Post despre pianistul Peter Jablonski. 

Celebru şi pentru interpretările sale de jazz, Peter Jablonski a fost lăudat de însuşi Miles Davis şi a cântat alături de alte două legende, Buddy Rich şi Thad Jones, în celebrul club de jazz Village Vanguard din New York. Ca pianist de muzică clasică, Jablonski a fost aclamat de Claudio Abbado, în timp ce Vladimir Ashkenazy i-a recunoscut talentul încă de timpuriu, i-a devenit mentor şi i-a susţinut cariera. Peter Jablonski a interpreat alături de unele dintre cele mai importante ansambluri ale lumii: La Scala, BBC Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre Nationale de France, NHK Tokyo, Warsaw Philharmonic, Los Angeles Philharmonic şi Cleveland Orchestra.

Recitalul pianistului Peter Jablonski va avea loc pe 22 septembrie şi include lucrări de Alexei Stanchinsky, Grieg, Scriabin, Chopin, Samuel Barber şi Copland/Bernstein - cunoscutul „El Salon Mexico”.

Biletele pentru recitalurile extraordinare din cadrul Concursului Enescu 2018 sunt disponibile online aici, precum şi pe site-ul festivalului .  

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite