Secretele lui Picasso, dezvăluite în ultimul volum din seria biografică semnată de John Richardson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pablo Picasso FOTO Arhivele Adevărul
Pablo Picasso FOTO Arhivele Adevărul

În timp ce pregăteşte cel de-al patrulea volum al biografiei lui Picasso, istoricul John Richardson declară că încă mai descoperă lucruri inedite despre artistul complex.

Primul volum din seria de cărţi a fost publicat în 1991, relatând primii 25 de ani din viaţa pictorului spaniol, chiar de la naşterea acestuia, în 1906. Cartea a câştigat premiul Withbread. 

Cel de-al doilea volum, apărut în noiembrie 1996, acoperă anii 1907-1916 din existenţa lui Picasso, perioada apariţiei cubismului, iar cel de-al treilea volum a fost lansat în 2007, autorul consacrându-l perioadei de după 1932.

Richardson care, în ultimii 50 de ani, a scris sute de mii de cuvinte despre viaţa şi opera artistului plastic, simte că încă mai este surprins de lucrurile noi pe care le descoperă despre Picasso.
“Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât mă afund în lucrările sale şi sunt uimit”, a mărturisit biograful, pentru publicaţia ARTnews.

Volumul final din serie este programat să apară în 2014 şi descrie ultimii 40 de ani din viaţa lui Picasso, mai concret, la perioada 1933-1973.

Primăvara trecută, Richardson a organizat o expoziţie la Gagosian Gallery în New York, împreună cu Françoise Gillot, amanta lui Picasso şi mama lui Claude şi Paloma Picasso. 

Istoricul a declarat că a fost un moment prielnic pentru el, pentru că a aflat multe lucruri de la Françoise.

“Pe lângă faptul că am văzut şi picturile ei, am aflat multe lucruri cheie despre perioada pe care Picasso a trăit-o în Vallauris, Franţa. Atunci a transformat meşteşugul ceramicii şi a dat o nouă abordare sculpturii”.

Autorul l-a întâlnit prima dată pe Picasso în 1948, când se afla la un castel în Provence, nu departe de Vallauris. Prin intermediul criticului de artă Douglas Cooper, Richardson a intrat în contact şi cu alte figuri ilustre ale mediului artistic: Francis Bacon, Jean Cocteau, Fernand Léger, Georges Braque, Anthony Blunt şi John Pope-Hennessy.

”L-am cunoscut bine pe Picasso, între anii 1951-1962 şi ne-am întâlnit frecvent. Ultima dată ne-am văzut în 1962, când i-am spus că aveam de gând să scriu o carte despre toate femeile din viaţa sa. A fost cooperant şi mi-a oferit multe informaţii. Personal, sunt încă uimit cum de o fiinţă umană poate să aibă atât de multe trăsături contradictorii, de la loialitate extremă la necinste; de la bunătate exagerată la cruzime; de la generozitate fără margini la avariţie, dar doar atunci când era implicată şi familia lui. Picasso s-a folosit de puterea banilor ca să îi controleze pe cei apropiaţi. Majoritatea oamenilor care au atât de multe caracteristici sfârşesc într-un spital de nebuni. Picasso a sfârşit ca un geniu”, îl caracterizează Richardson pe artistul spaniol.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite