Secretele lui Edith Piaf, la o sută de ani de la naşterea ei

O expoziţie dedicată lui Edith Piaf a fost vernisată săptămâna aceasta la Paris, la Biblioteca Naţională a Franţei, iar evenimentul face parte din seria de evenimente care-şi propun să marcheze împlinirea a o sută de ani de la naşterea celebrei cântăreţe, născute pe 19 decembrie 1915.

Celebra rochie neagră a lui Edith Piaf, afişe, scrisori, manuscrise, fotografii, videoclipuri se numără printre obiectele incluse în expoziţia vernisată la Paris, care-şi propune să dezvăluie o parte din secretele cântăreţei, la o sută de ani de la naşterea celei supranumite „La Môme”, informează Reuters, citat de Mediafaf.

Expoziţia „Piaf”, care va rămâne deschisă la Biblioteca Naţională a Franţei, până pe 23 august, recreează traseul cântăreţei, de la originile sale modeste la momentele în care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale celebrităţii.

Povestea lui Edith Piaf este ea însăşi un roman. Cântăreaţa care a consacrat şansoneta şi ale cărei melodii sunt cântate şi azi pe străzi din Paris şi nu numai, s-a născut într-un decembrie rece de acum un secol şi a copilărit chiar pe străzile Pariului. Pe numele ei adevărat Edith Giovanna Gassion, micuţa care a fost fiica unei cântăreţe ambulante de origine italo-algeriană şi a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. Iar după Primului Război Mondial, tatăl eieste angajat de un circ ambulant şi care trăia într-o rulotă, a luat-o cu el pe micuţa Edith, care a început să cânte la colţuri de stradă ca să strângă câţiva bănuţi.

Viaţa tumultuoasă pe care a dus-o încă din copilărie, a continuat cu un episod teribil la sfârşitul adolescenţei când a rămas însărcinată, la 17 ani, a născut o fetiţă, pe care însă a şi pierdut-o în 1935 când copilul a murit de meningită. În 1935 a şi debutat şi atunci şi-a luat numele care a ajuns azi celebru, „Piaf”, care în argoul parizian înseamnă „vrabie”. În acea perioadă, tânăra Edith a frecventat straturile cele mai de jos ale societăţii pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneţilor, a traficanţilor de droguri, a prostituţiei. Şi în tot acest timp a continuat să cânte pe străzile Parisului, pentru a trăi...

Dar într-o seară a anului 1935, Edith l-a întâlnit pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny's” de pe „Champs-Élysées”, care a invita-o să cânte la el în local. Şi atunci a început totul. Extraordinara ei mărire şi decădere. Curând Maurice Chevalier, aflat în plină glorie, şi Jacques Canetti, impresar la radio, au fost subjugaţi de interpretările lui Édith Piaf, iar primul ei mare succes datează din 1937.

În 1944, se îndrăgosteşte teribil de Yves Montand, pe atunci un tânăr cântăreţ debutant, împreună cu care apare în concerte.

La sfârşitul anului 1947, Édith călătoreşte pentru prima dată la New York, unde îi cunoaşte pe Marlene Dietrich şi, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. Marcel Cerdan care devine marea ei iubire... Numai că nefericirea o urmăreşte în permanenţă şi, de la înălţimea succesului, pe 27 octombrie 1949, Édith primeşte ştirea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan şi-a pierdut viaţa. Din acel moment, Edith intră într-o depresie profundă din care nu-şi va mai reveni niciodată.

În 1953, urmează o cură de dezintoxicare de morfină. Urmează o serie de turnee în New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internaţională, are diverşi amanţi, dar viaţa ei privată este o succesiune de eşecuri. În 1956 divorţează de Jacques Pills. În 1958 suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri, care o vor face din nou dependentă de medicamente analgetice puternice.

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbuşeşte epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucereşte din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noua ei piesă, „Non, je ne regrette rien”.

La sfârşitul vieţii, târziu, se îndrăgosteşte pentru ultima dată de un bărbat cu mult mai tânăr, care, desigur, nu o va face fericită. Căsătoria cu el are loc în 1962, cu un an înaintea morţii.

Viaţa ei a fost subiectul filmului „La vie en rose/ La môme”, regizat de Olivier Dahan în 2007, care i-a adus franţuzoaicei Marion Cotillard, în anul următor, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.