Roluri care ucid: Iisus şi Macbeth se află pe primele locuri VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recentul incident al unui actor italian care s-a strangulat în timp ce interpreta o scenă de spânzurare readuce în atenţie cazurile de roluri pentru care unii interpreţi au plătit cu viaţa, cu nebunia sau, în cel mai bun caz, instabilitatea psihică ori trecerea carierei pe linie moartă. Rolurile lui Iisus sau cele din tragedia „Macbeth“ sunt pe primele locuri în acest top sinistru.

Actoria se poate dovedi o meserie mai periculoasă decât se crede: un tânăr actor italian, Raphael Schumacher (27 de ani), s-a strangulat în weekend (accidental sau intenţionat?), în timp ce interpreta un personaj care se spânzura. Incidentul aminteşte de alţi actori care au trăit blestemul rolurilor interpretate, cel mai celebru fiind britanicul Robert Powell pentru „Iisus din Nazaret“, ca şi de filmul „Isus din Montreal“, cu un subiect similar. Ce să mai spunem despre reprezentaţiile cu tragedia „Macbeth“ a lui Shakespeare, al cărei nume nu-i bine nici să-l pronunţi.

Şi actoria ucide

„Corupţia ucide“, dar şi actoria poate s-o facă. Un tânăr actor, Raphael Schumacher, este în stare gravă, în Italia, după ce s-a strangulat accidental, pe scena unui teatru din centrul vechi al oraşului Pisa, în timp ce interpreta rolul unui personaj care se spânzura, incidentul fiind investigat de poliţie, informează agenţia Mediafax.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Teatrul Lux, situat în centrul vechi al oraşului italian Pisa. O serie de şase spectacole erau programate începând de sâmbătă seară până duminică în zori, în cadrul unui eveniment teatral intitulat „Miraje. O noapte Lux“.

„Omul acela moare cu adevărat“

În timpul celui de-al doilea spectacol, aflat în curs la ora 0.30, actorul Raphael Schumacher (foto), în vârstă de 27 de ani, interpreta rolul unui personaj care se spânzura. O spectatoare absolventă de medicină a observat că ceva era în neregulă cu actorul, care părea într-adevăr că se sufocă. Spectatoarea s-a ridicat în picioare în timpul spectacolului şi a strigat: „Omul acela moare cu adevărat“ (strigăt care aminteşte de cel al lui Mercutio, din „Romeo şi Julieta“: „Un doctor, un doctor, chemaţi dracului un doctor“).

Spectacolul a fost oprit imediat, iar organizatorii au încercat să îi ofere primul-ajutor actorului, până la venirea ambulanţei. Tânărul a fost transportat de urgenţă la spital şi este internat în stare gravă la terapie intensivă.

Accident sau intenţie?

Conform companiei de teatru The Thing, care a organizat spectacolele, actorul interpreta rolul unui personaj care se spânzura şi, în acest caz, a fost vorba de un accident. Procurorii italieni analizează două ipoteze: cea a unui accident şi cea a unui gest intenţionat al actorului. Zeci de spectatori se aflau în teatru în momentul producerii incidentului.

„Suntem şocaţi cu toţii şi nu vrem să facem nicio speculaţie în acest moment. Circumstanţele producerii incidentului nu sunt clare pentru nimeni. Colaborăm cu poliţia şi vrem ca ei să facă lumină asupra acestui caz. În acest moment, sunt la spital şi sper că Raphael îşi va reveni“, a declarat Gabriele De Luca, director artistic al Teatrului Lux din Pisa, citat de ediţia locală a cotidianului Il Tirreno. Conform unor surse medicale, actorul amator Raphael Schumacher, care este student la Facultatea de Teatru din Pisa, este în comă.

A fi sau a nu fi Iisus

Schumacher nu e singurul actor care plăteşte tributul tragic al identificării prea mari cu rolurile interpretate. După Revoluţie, s-a vorbit mult că actorul principal din filmul „Iisus din Nazaret“ (1977) al lui Franco Zeffirelli, britanicul Robert Powell (foto), ar fi înnebunit după filmări şi nu ar mai fi jucat nimic niciodată. Adevărul este că Powell jucase mult şi înainte de filmul lui Zeffirelli (interpretarea lui „Mahler“, în 1974, în regia lui Ken Russell, este un vârf al carierei sale), şi după (inclusiv în filme distribuite în cinematografele noastre, cum ar fi „39 de trepte“, remake-ul după Hitchcock), dar transfigurarea teribilă pe care-a trăit-o pentru rolul lui Iisus – mai ales privirea pătrunzătoare, pe care nu i-o mai uiţi toată viaţa – făcea pur şi simplu ca acesta să nu fie recunoscut, de spectatorul obişnuit şi neavizat.

Uluitor, dar povestea italianului seamănă foarte mult cu cea dintr-un film extraordinar, dar mai puţin cunoscut: „Isus din Montreal“, regizat de canadianul Denys Arcand în 1989. Aici, un tânăr actor amator (interpretat de Lothaire Bluteau - foto jos -, care din păcate n-a mai avut ulterior roluri de nivelul acestuia) îl joacă pe Iisus într-un spectacol ocazional de stradă şi ajunge să se identifice total cu parcursul acestuia. Un accident în timpul ultimei reprezentaţii îl face să repete sacrificiul christic, iar după moarte organele sale sunt cedate spre donaţie, sugerând astfel euharistia şi răspândirea cuvintelor Mântuitorului.
 

image
image
image

Actori ai „Metodei“

Desigur, astfel de atitudini, cel puţin în cinemaul nord-american, au o origine clară: şcoala de film Actor’s Studio, moştenitoare a Metodei lui Stanislavski, care cere identificarea totală cu personajul interpretat. În anii ’70, Al Pacino (foto jos), un „tânăr furios“ la acea vreme, îi înnebunea pe regizori cu întrebări de felul „În ce zi a săptămânii se află personajul meu?“ sau „Ce are în buzunare personajul meu?“, pe care le considera necesare pentru identificarea cu rolul.

image

Aflat la Bucureşti, marele regizor grec Theo Angelopoulos ne povestea că, pentru o scenă din „Privirea lui Ulise“ (1995), Erland Josephson şi Harvey Keitel, aflaţi acum în Mostar, trebuiau să facă racordul cu o scenă filmată la Sarajevo, în care alergaseră pe un pod cu nişte găleţi de apă în mână, şi să pară foarte obosiţi. Keitel, actor din şcoala Actor’s Studio, a început să dea ture de platou (pentru a fi obosit), pe când Josephson, actor interiorizat, bergmanian, stătea şi nu făcea nimic. La începutul filmărilor, însă, suedezul arăta mult mai obosit decât actorul american!

De la „blestemul Macbeth“ la „blestemul Schumacher“

Celebru este şi blestemul care pluteşte asupra reprezentaţiilor cu tragedia shakespeariană „Macbeth“, motiv pentru care, în unele teatre, nu i se pronunţă nici măcar numele. Un exemplu recent este montarea cu opera verdiană a celebrului regizor Petrică Ionescu de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), din 2008, când costumele nefericite create de directorul Cătălin Ionescu-Arbore (şi scenograf, la bază) au provocat incidente şi au făcut să fie supranumite de presă „costumele ucigaşe“.

image
I-am vorbit domnului Arbore, directorul general al Operei Naţionale Române, care, după câteva luni, mi-a propus să facem Macbeth. Am fost entuziast. S-a fixat o dată pentru începerea repetiţiilor şi am venit cu inima deschisă, gata de muncă. Din păcate, m-am pomenit deja într-o „capcană“. În loc să repet, i-am găsit pe domnul Arbore, directorul general al ONB, şi pe domnul Florea, şeful de orchestră, total pierduţi şi confuzi. – Petrică Ionescu, regizor

Momentul a dus şi la un conflict verbal destul de urât între Petrică Ionescu şi directorul, la acea vreme, Arbore. S-ar putea specula, mai degrabă, că există şi un „blestem Schumacher“, din moment ce este al doilea incident tragic care implică, în ultimii ani, un purtător al acestui nume, după accidentul de schi în urma căruia pilotul german Michael Schumacher a rămas cu sechele grave.

Citeşte şi: Blestemul "Macbeth" - un articol mai vechi, „la cald“, din 2008

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite