Regizorul Paul Schrader: „Trăim într-o eră post-capitalistă“

Cu câteva zile înainte de plecarea din România, unde a filmat la thrillerul metafizic „The Dying of Light“ / „Agonia luminii“, cu Nicolas Cage în rolul principal, celebrul regizor şi scenarist american Paul Schrader a susţinut sâmbătă, 22 februarie, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, în faţa unei săli arhipline, cu studenţi la film dar nu numai, un masterclass extrem de interesant.

Totul a durat aproximativ o oră, dar a fost una extrem de densă şi instructivă. Studenţii prezenţi în număr mare i-au sorbit pur şi simplu cuvintele marelui cineast de peste Ocean. Paul Schrader (în vârstă de 67 de ani) este unul dintre numele cele mai semnificative ale cinemaului metafizic şi transcendental, deghizat de multe ori în filme de gen sau cu o aparentă structură hollywoodiană. Masterclassul de la UNATC a constat de fapt dintr-o sesiune de întrebări şi răspunsuri, moderată de scenarista Raluca Mănescu, dar cu multe intervenţii pertinente şi din partea tinerilor din sală.

Critic, scenarist, regizor

Paul Schrader este important în egală măsură atât ca autor propriu-zis (19 lungmetraje semnate ca regizor, incluzându-l pe „The Dying of Light“, cel la care lucrează în prezent, în România – studiourile Castel Film – şi Elveţia, şi care va ieşi pe piaţă anul viitor), cât şi ca scenarist, fie pentru filmele sale, fie pentru cele ale altor cineaşti importanţi (23 de filme semnate în această calitate, incluzându-l şi pe „Cat People“ / „Oamenii pisică“, din 1982, unde nu este creditat, acesta fiind un remake după filmul cu acelaşi titlu al lui Jacques Tourneur din 1942).

„Canioane“ cu Lindsay Lohan şi un porn-star

Nu în aceste calităţi a dorit însă Paul Schrader să se prezinte, în primul rând, în faţa publicului tânăr de la UNATC, cât în cea de promotor al unui nou tip de producţie şi distribuţie a cinemaului, adaptat noii realităţi a internetului şi a reţelelor de socializare.

Regizorul a insistat ca, înaintea masterclass-ului său, cei de la UNATC să nu proiecteze unul din filmele menţionate mai sus, scenarizate de el, sau unul din filmele semnificative ale carierei sale de autor („American Gigolo“, „Cat People“, „Mishima“, „Patty Hearst“, „The Comfort of Strangers“ / „Mângâieri străine“ ori „Affliction“ / „Trauma“), ci cea mai recentă producţie a sa, „The Canyons“ (2013).

„Trăim într-o eră post-capitalistă a producţiei şi distribuţiei de film“, consideră Paul Schrader, „şi trebuie să ţinem cont de această realitate.“  Paul Schrader, regizor

Aceasta cu toate că filmul a avut o primire mai mult decât rezervată, ba chiar a fost criticat masiv. Nu este însă deloc prima oară pentru Schrader, am putea spune că e chiar regula pentru filmele sale din ultima perioadă.

„The Canyons“ este scris de Bret Easton Ellis (autorul celebrului roman “American Psycho“) şi îi are în rolurile principale pe controversata Lindsay Lohan şi pe actorul de filme porno James Deen (e un pseudonim, evident). Este, probabil, motivul principal pentru care mai toţi s-au „năpustit” efectiv asupra filmului (inclusiv copiii săi l-au sfătuit să nu facă această „greşeală“, mărturiseşte Schrader).

Un film cu adevărat independent

Important este, însă, că filmul este în întregime unul independent şi care profită de oportunităţile oferite de ansamblul de tehnologii new media. „The Canyons“ este finanţat cu ajutorul Internetului, prin aşa-numita procedură „crowd-funding“ (găsire de fonduri prin apeluri publice), şi, totodată, este distribuit şi promovat pe acelaşi Internet.

Paul Schrader FOTO Wikipedia

„Trăim într-o eră post-capitalistă a producţiei şi distribuţiei de film“, consideră Paul Schrader, „şi trebuie să ţinem cont de această realitate“. Din cauza descărcărilor online, piaţa de muzică a pierdut masiv, cea de pornografie la fel, precum şi cea de carte sau orice alt mediu comercial. Prin urmare, cinematograful nu are cum să evite această situaţie. „Cu toate acestea, producţia de muzică continuă să existe, cea de pornografie la fel, iar cinemaul va trebui, la rândul său, să găsească o soluţie“, explică regizorul.

Creatorul lui Travis Bickle

Desigur, întrebările au atins şi exemplara sa activitate ca scenarist al unor filme care de care mai importante. Paul Schrader mărturiseşte că, în anii ’70, începându-şi activitatea la Hollywood iniţial ca critic de film, a ales să scrie scenarii pentru că aceasta îi oferea o cale de mijloc între dorinţa de a fi scriitor propriu-zis, romancier, şi cea de a fi regizor de film.

Primul scenariu a fost cel pentru regizorul Sydney Pollack, la filmul „The Yakuza“ (1974), scris în colaborare şi plecând de la o idee a fratelui său, Leonard Schrader. Cel care l-a consacrat definitiv pe piaţa hollywoodiană a fost însă următorul, la celebrul film regizat de Martin Scorsese „Şoferul de taxi“ (1976).

Dumnezeu, în măsura în care există, poate nu este decât un creator de coduri, iar noi toată viaţa nu facem altceva decât să încercăm să descifrăm acest cod, codul lui Dumnezeu.  Paul Schrader, regizor

Interesant este că acest scenariu legendar, care a creat memorabilul personaj Travis Bickle (interpretat de Robert De Niro în film), nu a fost rezultatul unei prietenii cu Martin Scorsese (pentru care a scris ulterior încă trei scenarii). Schrader avea deja scris scenariul şi în cursul unei discuţii cu regizorul Brian De Palma – în urma unei cronici la un film al acestuia, deveniseră prieteni – i-a cerut să se uite pe el. De Palma a acceptat din politeţe, dar nu a fost deloc interesat, şi astfel scenariul a ajuns la „Marty“.

„Codul lui Dumnezeu“

Paul Schrader, împreună cu fratele său, Leonard (1943-2006), au fost crescuţi şi educaţi într-o familie americană de origine olandeză, aparţinând unei secte religioase desprinsă din calvinism. Preceptele acesteia le-au interzis copiilor să vadă orice fel de film în acea perioadă. „Era ca un edict bisericesc. Ceea ce ei numeau amuzamente lumeşti erau strict prohibite“, îşi aminteşte Paul. Prin urmare, cei doi au trebuit să aştepte plecarea la colegiu, în anii ’60, pentru a vedea primul lor film (şi acela, mărturiseşte Paul într-un interviu, a fost „The Absent-Minded Professor“ / „Profesorul distrat“, care totuşi nu i-a lăsat absolut nicio impresie).

Regizorul recunoaşte acum că o astfel de educaţie religioasă strictă îşi pune amprenta asupra întregii vieţi şi dezvoltării intelectuale ulterioare. „Suntem programaţi în acest fel, precum este programat un computer să execute anumite acţiuni. Anii de educaţie şi de formaţie, cu dimensiunea lor confesional-religioasă, au urmări asupra a tot ceea ce facem în restul vieţii, şi mai ales asupra felului în care gândim“, consideră Paul Schrader.

Dacă ar mai avea 20 de ani, cineastul spune că s-ar apuca să creeze un cod, un nou limbaj, şi de-abia după aceea să lucreze filme pe baza acestuia. „Dumnezeu, în măsura în care există, poate nu este decât un creator de coduri, iar noi toată viaţa nu facem altceva decât să încercăm să descifrăm acest cod, codul lui Dumnezeu“, lansează, spre final, o îndrăzneaţă metaforă Paul Schrader.

Un scenarist legendar 

Paul Schrader este legendarul autor al scenariilor pentru filme memorabile, care au definit aşa-zisul Nou Hollywood al anilor ’70, filme ale unor Martin Scorsese („Taxi Driver“ / „Şoferul de taxi“, „Raging Bull“ / „Taurul furios“, „The Last Temptation of Christ“ / „Ultima ispită a lui Iisus“, „Bringing Out the Dead“ / „Între viaţă şi moarte“), Brian De Palma („Obsession“ / „Obsesie“) sau Peter Weir („The Mosquito Coast“ / „Coasta Mosquito“).

Să nu uităm şi că Paul Schrader este şi autor al unor cărţi teoretice fundamentale: „Transcendental Style in Film: Ozu, Bresson, Dreyer“ (1972) – despre influenţele sale majore: Robert Bresson, Yasujirō Ozu şi Carl Theodor Dreyer şi similarităţile dintre aceştia – şi „Notes on Film Noir“, din acelaşi an.