Festivalul „George Enescu“ a debutat, sâmbătă, cu „Oedipe“ de George Enescu, în varianta concertantă, susţinută la Sala Palatului, de London Philharmonic Orchestra, dirijată de Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului.

Sala Mare a Palatului, de câteva mii de locuri, a devenit neîncăpătoare. Numeroase personalităţi culturale, oficialităţi şi oameni politici au fost prezenţi la deschiderea Festivalului „George Enescu“, printre aceştia numărându-se Horia Andreescu, Adrian Năstase, Sorin Dimitriu, Radu Boroianu, Andrei Dimitriu.

Dirijorul Vladmir Jurowski nu a început concertul până când zgomotul din sală nu s-a estompat, până când lumea nu a încetat să tuşească, iar sunetul telefoanelor nu s-a oprit.

Pentru a evita situaţiile jenante, voi relua aici câteva din regulile de bune maniere, pe care spectatorii trebuie să le respecte în sălile de concerte:

1. Închiderea telefonului mobil este o dovadă minimă de bună creştere.

2. La spectacol salutăm cunoştinţele cu o simplă înclinare a capului şi nu angajăm o conversaţie pe deasupra creştetelor spectatorilor.

3. În timpul concertelor nu se consumă bomboane, floricele sau sticksuri. 

4. Daţi dovadă de punctualitate . Recomandat este să ajungem la timp la spectacol, însă, dacă se întâmplă să întârziem, este nepoliticos să ne croim drum printre spectatori după ce a început spectacolul. Aşteptăm sfârşitul actului sau al unei părţi simfonice şi numai după aceea ne căutăm locul.

5. Într-o sală de concert, aplauzele sunt bine-venite la intrarea dirijorului sau a solistului. Vom face o gafă dacă vom aplauda la sfârşitul unei mişcări simfonice. Simfonia are, de obicei, patru părţi, şi se aplaudă numai la sfârşit. Să stai până la sfârşitul reprezentaţiei este o formă de curtoazie pe care o datorezi nu numai artiştilor, dar şi celorlalţi spectatori.

Mai multe despre bunele maniere în sala de spectacole puteţi citi într-un articol pe care l-am publicat într-un ziar al Festivalului, la o ediţie precedentă, din care voi relua câteva aspecte:

Păstrarea liniştii
 
Închiderea telefonului mobil, această minimă dovadă de bun-simţ, este semnalată în toate volumele dedicate bunelor maniere. Autoarea Mihaela Nicola ne învaţă cum să ne purtăm „Cu mănuşi“, în felurite situaţii, în cartea sa cu acelaşi titlu. Mihaela Nicola punctează necesitatea închiderii telefonului mobil, pentru a împiedica poluarea fonică atât în rândul artiştilor, care pot avea probleme de concentrare, cât şi a celorlalţi spectatori. 
 
Păstrarea liniştii la spectacol este, de asemenea, un aspect important: „La spectacol salutăm cunoştinţele cu o simplă înclinare a capului şi nu angajăm o conversaţie pe deasupra creştetelor spectatorilor“, specifică scriitoarea Aurelia Marinescu în volumul „Codul bunelor maniere astăzi“, editat de Humanitas. În aceeaşi lucrare se arată că „este de neconceput să mănânci sau să comentezi în timpul spectacolului. La concert, nu vei urmări ritmul muzicii dând din cap, din mână sau din picioare, şi în niciun caz nu vei fredona melodia în timp ce o interpretează orchestra“. 
 
Cu pălărie sau nu?
 
Atunci când mergem la spectacole, suntem sfătuiţi să respectăm caracterul festiv al evenimentului şi să ne îmbrăcăm elegant, punctează Aurelia Marinescu, chiar şi atunci când ne ducem la un spectacol într-o zi de lucru. „Oamenii de pe scenă ne vor fi recunoscători şi oricine cunoaşte lumea lor ştie că atmosfera de sărbătoare îi inspiră, îi face să se simtă mai în largul lor şi îi stimulează să joace mai bine. Ţinuta este cu atât mai importantă pentru cei care stau în primele rânduri sau în lojă“, se spune în „Codul bunelor maniere astăzi“. 
 
Psihologul Aurora Liiceanu aduce în discuţie portul neadecvat al pălăriei la spectacole. „Pentru a purta o pălărie trebuie să ai cultura purtatului pălăriei. Astăzi vedem în săli pălării foarte mari – să fie văzute – fără ca posesoarele să se gândească la cei din spate, care nu văd scena deloc“, spune scriitoarea.
 
Punctualitate 
 
Recomandat este să ajungem la timp la spectacol, însă, dacă se întâmplă să întârziem, este nepoliticos să ne croim drum printre spectatori după ce a început spectacolul. Aşteptăm sfârşitul actului sau al unei părţi simfonice şi numai după aceea ne căutăm locul. În plus, atunci când trecem printre rândurile de spectatori până la locul nostru, ne scuzăm pentru deranj şi păşim cu faţa la cei pe lângă care trecem. „Ai mai mult loc trecând cu faţa, deranjezi mai puţin şi-apoi, îi onorezi pe oameni cu partea ta mai frumoasă“, punctează Mihaela Nicola. 
 
Când trebuie să aplaudăm la concert?
 
Într-o sală de concert, aplauzele sunt bine-venite la intrarea dirijorului sau a solistului. Vom face o gafă dacă vom aplauda la sfârşitul unei mişcări simfonice. Simfonia are, de obicei, patru părţi, şi se aplaudă numai la sfârşit, în momentul în care artistul se întoarce cu faţa spre public. Dacă avem de-a face cu un ciclu de lieduri, aplaudăm numai la sfârşitul ultimului dintre ele. 
 
O altă problemă frecventă este aglomeraţia de la intrarea oricărei instituţii unde se ţin spectacole. „Mă deranjează în continuare că oamenii nu ştiu să urce pe partea stângă şi, respectiv, să coboare pe partea dreaptă, astfel încât, cumva bizar, la noi e întotdeauna o aglomeraţie neplăcută la intrare/ieşire“, spune Mihaela Nicola. „Indiferent de situaţia socială – concert, spectacol de teatru, gală cu premii etc. –, cel mai frecvent obicei nepoliticos este înghesuiala de la intrare, care îmi aminteşte de cozile comuniste, când unii oameni, cam mulţi, se băgau în faţă, depăşindu-te agresiv“, subliniază psihologul Aurora Liiceanu. 
 
Vremurile bune ale manierelor... 
 
De-a lungul deceniilor, spectacolele de la Ateneul Român, care au debutat pe 15 decembrie 1868, s-au bucurat de multe critici pozitive din partea unor cronicari de seamă ca Grigore Ventura sau Constantin Cordoneanu, precum şi de aprecieri umoristice privind regulile de comportament pentru „novicii“ într-ale concertelor. 
 
„Înainte de-a începe, voi intraţi,
Locurile vi le ocupaţi,
Şi dacă voi întârziaţi,
Publicul nu-l deranjaţi.
În picioare ascultaţi
Pân-la pauză, apoi la loc alergaţi.
Tactul cu piciorul nu-l daţi,
Vorba în prag s-o lăsaţi
Liniştea solemn s-o respectaţi.
La mijloc n-aplaudaţi
La fine de vreţi, din palme daţi,
Cu picioarele nu! căci praful ridicaţi.
Aceste porunci le propagaţi!“
 
(Eugen Pricope, Dirijori şi orchestre,Editura Muzicală, Bucureşti, 1971).
 
Să ne purtăm „cu mănuşi“
 
Regulile generale de comportament, manifestate în diverse situaţii de viaţă, s-au „împletit firesc într-un volum care te îndeamnă să tratezi fiecare situaţie de viaţă... «cu mănuşi»“, spune Mihaela Nicola despre lucrarea sa, editată în anul 2009 de Humanitas. Iată câteva dintre normele de bun-simţ pe care ni le recomandă autoarea atunci când mergem la un spectacol. Să ajungi şi să intri la timp într-o sală de spectacol este cerinţa minimală în ceea ce priveşte prezenţa ta acolo.
 
1. Să închizi telefonul este o chestiune de bun-simţ. Poluarea fonică pe care o creează perturbă concentrarea celorlalţi, fie a celor de pe scenă, fie a celor din sală. 
 
2. Să stai până la sfârşitul reprezentaţiei este o formă de curtoazie pe care o datorezi nu numai celor care s-au străduit să îţi ofere un bun produs creativ, dar şi celorlalţi spectatori. La teatru, la operă şi la concert este de bun gust să te ridici în picioare pentru aplauzele de final, până când interpreţii ies de două ori să facă reverenţe sălii. Din acest omagiu al publicului, artiştii îşi extrag energia pentru următoarele reprezentaţii. 
 
3. La teatru, la operă şi la concert nu se consumă bomboane, floricele sau sticks-uri.
 
4. Când păşeşti printre rânduri de spectatori până la locul tău scuză-te pentru deranj şi păşeşte cu faţa la cei pe lângă care treci. (fragmente din volumul „Cu mănuşi“, de Mihaela Nicola, Editura Humanitas). 
 
Reguli de bună purtare
 
Este politicos ca fiecare spectator să consulte programul din broşura pe care şi-a procurat-o. Este neplăcut să-l împrumuţi pe al vecinului, dar şi mai neplăcut este să-l citeşti pe deasupra umărului său.
 
În sălile de concert, bărbatul va merge înainte pentru a o scuti pe partenera sa de contactul cu primele priviri curioase. Dacă este admis ca o femeie să stea cu pălăria pe cap la restaurant, nu la fel se întâmplă la concert, deoarece i-ar putea deranja pe cei din spate. Regula nu se aplică atunci când femeia are loc la lojă. 
 
În cazul urcării unor trepte, o veche regulă spune că bărbatul precedă femeia cu jumătate de pas la urcare şi o urmează cu jumătate de pas la coborâre. Pe rândul de scaune, bărbatul trece primul. Ar trebui să se înţeleagă de la sine că a rămâne pe scaun în acest caz este nepoliticos.
 
Este total lipsit de delicateţe să părăsim sala înainte de sfârşitul spectacolului şi să ne pregătim de plecare în timpul ultimei fraze melodice, pentru a câştiga câteva clipe în plus la garderobă. (Ghid de conduită în sălile de spectacol. Unde ne sunt manierele de altădată?, Festivalului Enescu, 2013)
 
Avem un Festival de trei săptămâni în faţa noastră. Să nu ne uităm, aşadar, bunele maniere acasă.