În mod cert, pianista Dana Borşan este artistul care ştie a ţine sub control, a consolida, marile echilibre ale muzicii pe care o oferă. In cântul domniei sale spectacolul de sunet nu-şi găseşte locul; virtuozitatea pianistică devine funcţională şi susţine efectiv actul comunicării de autentică atracţiozitate artistică. Nu inspiraţia poetic debordantă argumentează, în acest caz, realizarea Concertului în fa minor pentru pian şi orchestră, de Frederic Chopin; ci comunicarea fluentă, susţinută de prospeţimea inspirată a unei gândiri mereu active; cea care determină însăşi voinţa de sunet. Cu câteva zile în urmă concertul a fost susţinut în compania Orchestrei Naţionale Radio aflată sub conducerea tânărului şef de orchestră american Philip Mann, un promiţător talent dirijoral.

Pe de altă parte, trebuie observat, sunt ani buni de când pianista Dana Borşan (foto dreapta) formează un cuplu absolut eficient al unei colaborării concertante cu dirijorul german Christoph Adt; …de această dată în compania Orchestrei de Cameră Radio. Împreună cu acest ansamblu a imprimat, cu ani în urmă, o integrală a concertelor mozartiene; prima de acest fel realizată la noi. Experienţa acumulată este uriaşă; se observă în felul în care este gândită construcţia de ansamblu, în felul în care este concepută şi realizează, pe întregul acesteia, sonoritatea Concertului în sol major nr.17. De la funcţia fiecărui sunet în parte la comunicarea întregului, sentimentul stabilităţii este dominant. Personal am audiat concertul în live streaming. Este imaginată acea sonoritate ce propulsează antrenul interior, stenic-comunicativ al acestui captivant opus ce aparţine Rococo-ului vinerz de sfârşit de secol XVIII. Este indusă cu temei senzaţia că această pagină concertantă nu poate fi oferită decât în acest unic fel. Spiritul galant dispune aici de acurateţe şi plasticitate, de o substanţialitate expresivă ce nu trădează natura solară a acestei creaţii.

Susţinut sub cupola Atheneului Român, recitalul pianistului Viniciu Moroianu a fost aşteptat cu legitim interes. A fost dedicat sărbătoririi centenarului naşterii pianistului Dinu Lipatti, unul dintre spiritele înalte ale culturii europene din prima jumătate a secolului trecut. A reprezentat o epocă, cea a marilor responsabilităţi asumate prin intermediul artei cântului pianistic. Ne-a părăsit la vârsta cristică în chiar pragul celor două jumătăţi ale secolului. Imprimările sale au explodat în viaţa artistică internaţională; au devenit un best-seller postum, începând cu anii ’50. Lipatti însuşi a dobândit treptat o imagine quasi iconică. A devenit o legendă.

Vinciu Moroianu (foto stânga) i s-a dedicat cu vădită ardoare; intelectuală şi artistică. A realizat o unică în felul acesteia teză de doctorat; a publicat o carte cu caracter monografic; i-a cercetat opera componistică; a pus-o în valoare, în contextul vieţii noastre muzicale.

Pe parcursul recentului său recital a prezentat o lucrare în primă audiţie, anume o Sonată romantică, pagină ce aparţine, cu siguranţă, unei perioade de tinereţe, de formare artistică. Indiscutabil, Nocturna în fa diez minor, lucrare de oreintare neoclasică, pe de-o parte, şi, pe de alta, Studiile Simfonice de Robert Schumann, au constituit momentele de greutate ale întregii seri de muzică; ...mă refer la claritatea construcţiei, la imaginea timbrală atent diferenţiată în cazul celor două creaţii. In baza acestora, în baza acestei cu totul remarcabile performanţe, imaginea lui Lipatti câştigă aura de universalitate a artistului intelectual ataşat culturii pianului în secolul XX.

Formula atât de captivantă a recitalul de două piane sau la patru mâini; …ţine de cultura socializării prin muzică, în plan european; încă din deceniile de sfârşit ale secolului al XVIII-lea. La noi, tradiţia este modest întreţinută dar există. Pianiştii berlinezi Zsuzsa Balint şi Cristian Niculescu (foto dreapta), originari din România, ţin a se dedica acestei nobile, atât de captivante îndeletniciri. O fac cu interes legitim, cu pasiune, cu profesionalism. Susţinut la sfârşit de februarie în Sala Mare a Atheneului, recitalul domniilor lor a stârnit un firesc interes legat prioritar de diversitatea stilistică a programului. Deşi cei doi apăreau pentru prima oară, în această formulă, pe această nobilă scenă. Muzică de sfârşit de secol XIX, de mijloc de secol XX, creaţii de mare diversitate, autori care au marcat epoci, pagini celebre cum este Suita Dolly de Gabriel Fauré, Mica Suită de Debussy, lucrări mai puţin vehiculate la noi, semnate de Şostakovic – ineditul Concertino pentru două piane sau Suita în fa diez minor… ; iată un evantai diferenţiat de stiluri, de atitudini ! Sunt aspecte pe care cei doi le pun în valoare cu vădit entuziasm.

Au pornit de curând pe acest drum. Repertoriul dedicat duo-ului pianistic este imens. Proiectul celor doi muzicieni? Este mai mult decât promiţător. Iar satisfacţiile – de-o parte şi de alta a rampei sălii de concert – sunt şi acestea dintre cele mai importante.

Recitalul a fost prezentat, de asemenea, cu mare succes, la Cluj şi la Sibiu. Iar orchestra Filarmonicii din Timişoara i-a găzduit în calitate de solişti ai dublului Concert mozartian în fa major. Vor reveni, cu siguranţă. Promisiunile au fost mari. Şi au fost onorate!