Patru scurtmetraje premiate sau omnibusul cu poveşti „de inimă neagră”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din scurtmetrajul „Să mori de dragoste rănită”, produs de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi
Dorian Boguţă
Imagine din scurtmetrajul „Să mori de dragoste rănită”, produs de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă

Omnibusul „Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, compus din patru dintre cele mai aplaudate scurtmetraje româneşti ale anului 2014, va avea premiera în cinematografele din ţară pe 28 noiembrie.

„Scurt/4: Istorii de inimă neagră” strânge laolaltă nume consacrate ale filmului şi teatrului românesc, dar şi tinere speranţe, precum Olimpia Melinte, Marcel Horobeţ, Gabriel Spahiu, Andi Vasluianu, Dorian Boguţă, Şerban Pavlu, Rodica Lazăr, Florin Penişoară, Sofia Nicolaescu, Adina Şteţcu, Paul Radu, Dragoş Sora, Eugen Matei Lumezianu, Angela Similea.

Ideea omnibusului s-a născut anul acesta la TIFF, unde cele patru pelicule au fost selecţionate de Mihai Chirilov în competiţia Zilele Filmului Românesc.

Proiectul este format din scurtmetrajele independente „O lume nouă” (regia Luiza Pârvu, selecţie oficială în Festivalul de la Brest 2014), „Trece şi prin perete” (regia Radu Jude, menţiune specială la Quinzaine des Realisateurs - Cannes 2014), „Kowalski” (regia Andrei Creţulescu, cel mai bun scurtmetraj - Festivalul de Film de la Zagreb 2014) şi „Să mori de dragoste rănită” (regia Iulia Rugină, cel mai bun scurtmetraj românesc - TIFF 2014).

Realizate de case de producţie diferite, filmele sunt legate din punct de vedere tematic: toate vorbesc despre viaţă şi despre moarte... pe tonuri diferite şi în stiluri diferite.

 „O lume nouă” (produs de Toma Peiu, Luiza Pârvu şi Adriana Răcăşan) spune o poveste despre emigranţi români în Pennsylvania anului 1908, inspirată din fapte reale: cizmarul Petru o întâmpină pe Ana, soţia vărului său, în casa lor din Lumea Nouă, dar lucrurile s-au schimbat mult de când nu s-au mai văzut.

„Trece şi prin perete” (produs de Ada Solomon şi Radu Jude), o poveste inspirată de A.P. Cehov, o are în centru pe micuţa Sofia, care nu poate să adoarmă pentru că se aud plânsete de la vecini: este priveghiul unui tânăr care s-a sinucis.

„Kowalski” (produs de Andrei Creţulescu şi Claudiu Mitcu) pleacă de la o premisă cumva clasică - trei bărbaţi se întâlnesc într-un restaurant, la ceas de seară - şi ajunge la o concluzie inevitabil/ sângeroasă, într-un plan-secvenţă de 17 minute.

„Să mori de dragoste rănită” (produs de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă) este o poveste suprarealistă despre dragoste şi moarte, muzică şi destin, desfăşurată într-un univers cu totul aparte, populat de personaje de la bizar în sus.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite