O duminică prin biserici la proiecţile de la Berlinală. Corespondenta de Irina Nistor

Festivalul de Film de la Berlin FOTO: Reuters

Nu cred că a fost o simplă coincidenţă faptul că de Lăsata Secului (sigur doar pentru noi ortodocşii, dar duminică era pt toată Creştinătatea), în mai toate filmele era câte o rugăciune, o slujbă sau o spovedanie.

Text de Irina Margareta-Nistor

Dimineaţa a început cu La priere/ Ruga, un franţuzesc, în care dezintoxicarea trece printr-un regim strict, izolat şi dominat de Biblie şi credinţa în Dumnezeu. Foarte convingătoare Hanna Schygulla, în rolul unei călugăriţe binefăcătoare cu un zâmbet angelic şi necruţător, totodată. Un puşti de 21 de ani, dependent de heroină e ajutat să se lase, undeva în creierul munţilor, unde trebuie să muncească şi să se căiască. Să-şi recunoacă slăbiciunile şi să se îndrepte. Regia:Cedric Khan. În fiecare an există cel puţin o producţie în competiţie cu subiect religios.

Figlia mia/Fiica mea a fost huiduit şi un pic aplaudat , s-a strigat vergonia/ ruşine, şi s-a plecat din sală, pe parcurs, amendându-se astfel platitudinea, cu care era abordat, un subiect banal, din care s-ar fi putut scoate mult mai mult: o fată înfiată, e dorită înapoi de mama bună, care nu tocmai o mamă model, totul într-un mediu cum voiau comuniştii să arate viaţa jalnică din Vest, ca să preîntâmpine emigrările! Regizoare : Laura Vispuri. N-au salvat dezastru nici Valeria Golino, care se roagă cu ardoare Feciorei Maria, nici Alba  Rohrwacher, ori scurta apariţie a clientului de tip horror: Udo Kier.

The Real Estate/ Imobiliare e un suedez, filmat nu numai la gros plan, dar parcă direct cu lupa, de o hidoşenie îngrozitoare (deşi unul dintre regizori : Mans Mansson e chiar DOP, dar după cum îi sună numele care seamănă cu al unui celebru ucigaş, sigur a vrut să ne omoare orice speranţă). Pe scurt o femeie pe al cărei chip anii au fost neîndurători şi în plus e şi imposibilă,  recurge la un incendiu, ca să scape de chiriaşi şi să poată vinde o clădire. Se practică, doar avem un exemplu binecunooscut, în plin centrul Bucureştiului! Deprimant de deprimată invidiata Suedie, unde ştim că au o rată înfricoşătoare a sinuciderilor. După proiecţia asta înţelegi mai bine de ce.

Spre după – amiză s-au mai dres lucrurile, cu al doilea suedez, în coproductie cu Danemarca : Unga Astrid/ Cum ajungi Astrid, viaţa ca un roman a scriitoarei pt copii, (dintre cele mai traduse, după Andersen şi Fraţii Gerimm: Astrid Lindgren), care a creat-o pe Pippi Şoseţica. În distribuţie o preferată a regizoarei Pernille Fischer Christensen: Trine Dylholm , care a câştigat,  tot la Berlinală, pt interpretarea din : The Commune a lui Vinterberg. Acum e Marie, o avocată care ajută mamele singure.

Şi la finalul zilei, am renunţat la Casanova, ca să merg cu prietenele de la Bucureşti şi Viena, acolo unde mai erau bilete,  la AutoFocus, din 2002 , în care joacă urâtul în ambele sensuri Willem Dafoe, care o să primească un trofe pentru întraga carieră (de până acum, care numără peste 100 de titluri) şi care e pe lista scurtă şi la Oscaruri pt rolul secundar dintr-o aventură care pare de văzut neapărat: Florida Project. În AutoFocus este radiografiat destinul adevărat al unei vedete de radio: Bob Crane, interpretat magistral de Greg Kinnear.  (La CineMax, la barul de la etajul I, ca în fiecare seară Knut Elstermann, de la RadioEins, se pregătea fermecător de interviuri, parcă racord cu prima scenă.) Realizatorul de emisiuni radiofonice ajunge să joace într-un serial TV, şi întâlneşte un tip specialist în gadgeturi electronica, care inventează o cameră, care înregistrează direct pe bandă, încă din 1964 , pe un fel de casete video, şi ce se cade şi ce nu. Succesul îl schimbă pe starul temporar, iar încercarea de a se detaşa de aşa zisul prieten, îl va costa viaţa. Nu vor exista dovezi suficiente împotriva criminalului, şi până să apară proba ADN, fapta s-a prescris! Regizor e scenaristul de la Taxi Driver: Paul Schrader, pe care părinţii , din motive religioase, nu l-au lăsat la cinema până la 18 ani, muzica e a lui Badalamente, compozitorul de la Twin Peaks... Interesant, tulburător, dar care lasă un gust tare amar.

19 februarie e ziua competiţiei cifrelor din numele scriptelor: U-Iulie 22, 3 zile în Quiberon, 7 zile la Entebe şi ungurescul: Secolul meu XX.

Laîntâlnirea din cadrul Forumului European de Film, Europa Creativă –MEDIA se deschide cu un dialog între cei doi M de Ritz, la Ritz-Carlton: regizorii Cristian Mungiu şi Radu Mihăileanu!
(Din Germania, cu sprijinul RomPetrol, Irina-Margareta Nistor)