Nominalizările la categoria „Cel mai bun film european” la Premiile Gopo 2018, proiectate la Cinema Elvira Popescu şi Cinema Muzeul Ţăranului
0Cele cinci producţii nominalizate la categoria Cel mai bun film european a celei de-a XII-a ediţii a Premiilor Gopo (27 martie, Teatrul Naţional din Bucureşti) pot fi vizionate începând de luni, 5 martie, la Cinema Elvira Popescu şi Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti.
Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: „Cealaltă parte a speranţei” / “The Other Side of Hope” (r. Aki Kaurismäki), „Despre trup şi suflet” / “On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi), „Dunkirk” / “Dunkirk” (r. Christopher Nolan), “Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’ (r. Bruno Dumont) şi „(M)ucenicul” / “(M)uchenik” (r. Kirill Serebrennikov).
“Cealaltă parte a speranţei” / “The Other Side of Hope” (r. Aki Kaurismäki) rulează la Cinema Elvira Popescu luni, 5 martie, de la ora 17.15, şi duminică, 11 martie, ora 14.00, la Cinema Muzeul Ţăranului.
“(M)ucenicul” / “(M)uchenik” (r. Kirill Serebrennikov) este programat la Cinema Muzeul Ţăranului marţi, 6 martie, de la ora 15.30, şi miercuri, 14 martie, de la ora 15.45 la Cinema Elvira Popescu.
Tot marţi, 6 martie, de la ora 21.00, la Cinema Elvira Popescu, va rula “Dunkirk” / “Dunkirk” (r. Christopher Nolan).
“Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’ (r. Bruno Dumont) va avea două proiecţii: marţi, 6 martie, de la ora 18.30, la Cinema Elvira Popescu, şi sâmbătă, 10 martie, de la ora 14.00, la Cinema Muzeul Ţăranului.
“Despre trup şi suflet” / “On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi) poate fi văzut la Cinema Muzeul Ţăranului, miercuri, 7 martie, de la ora 16.00, şi la Cinema Elvira Popescu, vineri, 16 martie, ora 15.45.
Biletele pot fi achiziţionate online, dar şi de la casele de bilete ale celor două cinematografe.
Accesul votanţilor la Premiile Gopo este gratuit la toate proiecţiile, în baza unui act de identitate.
Imagine din filmul “Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’
Cea de-a 12-a ediţia a Galei Premiilor Gopo 2018 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications şi Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.