Model pentru studenţii de la Arte: pozează nud cu carte de muncă. „E testul măiestriei pentru orice artist“

Cine sunt cei care apar nud în picturile artiştilor? Ce cred ei despre munca lor şi cum sunt convinşi să pozeze? Sunt doar câteva întrebări la care am încercat să răspundem discutând cu artiştii şi cu modelele lor.

De câte ori nu am admirat tablouri ale marilor artişti ce au ca temă nudul? Celebrele opere ale francezului Gustave Courbet, „Femeie cu papagal“ sau „Originea lumii“, dar şi lucrările renascentiştilor Velazquez şi Tiţian — „Venus şi Cupidon“ şi, respectiv, „Venus din Urbino“ — sunt doar câteva dintre tablourile cunoscute, ce prezintă nuditatea ca formă de expresie artistică. Şi pentru a nu crede că doar nudurile feminine au fost subiect pentru artişti, adăugăm la enumerarea de mai sus şi lucrările lui Camille-Félix Bellanger şi Gustave Moreau, „Abel“ şi, respectiv, „Jason“. Admirăm, pe de-o parte, măiestria penelului, dar să recunoaştem şi că subiectul tabloului, şi modelele în sine ridică numeroase întrebări în mintea noastră: Cine au fost? Cât de uşor sau cât de greu s-au lăsat convinşi pentru a accepta să fie modele? Cum i-au privit contemporanii când îi întâlneau? Câţi bani au luat pentru a poza? Greu de găsit vreun răspuns, deoarece multe dintre „materialele“ artistice ale acelor vremuri s-au stins în anonimat. Prezentul ne poate oferi însă, anumite direcţii, aşa că am plecat în căutarea modelelor nud.

Paşii ne-au purtat către Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde l-am întâlnit pe profesorul de pictură George Moscal (foto jos, dreapta). L-am pus în temă cu intenţia noastră de a scrie despre oamenii care pozează nud, de a încerca să vedem cine sunt, ce fac sau de ce se lasă imortalizaţi pe pânză. „Sunt convins că pentru majoritatea oamenilor este ceva ieşit din comun să pozezi nud sau îmbrăcat pentru realizarea unor opere de artă, însă, pentru noi, nu reprezintă ceva deosebit“, ne-a explicat profesorul.

Am aflat astfel că în cadrul Universităţii există persoane angajate să facă această meserie. „Cred că avem şapte sau opt angajaţi cu carte de muncă, angajaţi care lucrează ca modele. Prin contractul semnat la angajare, ei şi-au dat acordul să pozeze inclusiv nud la orele de curs. Bineînţeles că trebuie îndeplinite nişte condiţii de mediu speciale, adică să nu fie frig în sală“, a adăugat, zâmbind, Moscal.

Modelele trebuie să aibă Bac-ul

Profesorul ne-a  precizat că, în conformitate cu fişa de post, persoanele angajate ca model sunt obligate să aibă bacalaureatul. „Ultimele reglementări din domeniu au impus acest standard. Nu ştim care au fost motivaţiile, dar avem angajate persoane care au terminat chiar şi studii superioare. Repet, pentru noi, nuditatea nu este ceva obscen. Studenţii noştri sunt obişnuiţi să privească altfel corpul uman, majoritatea dintre ei fiind absolvenţi de licee de artă. În procesul lor educaţional, orele dedicate tehnicilor privind reproducerea nudului sunt cursuri ca oricare altele“, a completat profesorul.

Cât câştigă un model la Universitate? Răspunsul e uşor descurajator pentru cei care visează la sume mari de bani sau care cred că expunerea formelor este răsplătită special. Salariul este cel minim pe economie, 900 de lei brut, la care se adaugă sporurile de vechime.

„Avem în acest moment oameni care fac meseria asta de peste 20 de ani, dar au fost persoane care au lucrat mult mai mulţi ani. Au existat angajaţi care au fost modele pentru pictori importanţi precum Pallady sau Steriadi, prin anii ’50, pe care unii dintre colegii mei, ceva mai mari ca vârstă, i-au prins încă în Universitate. Meseria nu este una uşoară. Trebuie să ai capacitatea să stai nemişcat vreme îndelungată, uneori câteva ore, ceea ce poate crea unele probleme fizice. De asemenea, nu trebuie să vă imaginaţi că modelele angajate la noi sunt pe standardele din lumea showbizului. Pentru noi, modelele sunt importante ca studiu didactic“, a explicat Moscal.

Toate posturile de model sunt ocupate

Întrebat cât de greu găseşti oameni dispuşi să accepte un astfel de job, profesorul a explicat că nu e deloc o sarcină dificilă. „Acum, avem toate posturile ocupate. În anii de criză au existat ceva probleme, dar nu pentru că nu găseam persoane dispuse să se angajeze pentru a practica această meserie, ci pentru că nu mai aveam finanţare de la buget pentru plata salariilor“, a spus Moscal.

El ne-a povestit şi o întâmplare hazlie, ce a avut loc în urmă cu câţiva ani, când, la Universitate, a vrut să se angajeze şi o tânără care avusese câteva apariţii nud în revistele mondene sau tabloide. „A întrebat cam câţi bani primeşte pentru postul de model pentru care, susţinea ea, are destulă experienţă. I s-a transmis că e vorba de aproximativ 700 de lei net. «Pe oră?», a întrebat domnişoara. «Nu. Pe lună», i s-a răspuns. Bineînţeles că nu a acceptat postul“, a spus profesorul. El a precizat că programul de lucru al unui model este unul normal, ca pentru orice bugetar, adică opt ore pe zi plus pauza de masă. În acest timp, angajatul este folosit nu numai la orele de pictură, ci şi la sculptură. Mai mult, în timpul vacanţelor, ajută şi la realizarea unor munci administrative în cadrul instituţiei. ;

„Nu am niciun fel de trac atunci când stau dezbrăcat în faţa studenţilor“

După câteva încercări nereuşite, am găsit în cele din urmă, cu ajutorul lui George Moscal, un angajat care lucrează ca model la Universitatea Naţională de Arte dispus să ne vorbească despre munca sa. Ionuţ Mirea (foto) este model de un an, este căsătorit şi are o fetiţă. L-am găsit într-o sală de pictură, unde studenţii trasau, cu creioanele speciale, formele tânărului. I-am urmărit atent, să văd ce reacţii au uitându-se la bărbatul pe jumătate gol aşezat în faţa lor, pe un scaun. Erau concentraţi şi foarte preocupaţi să aşeze pe hârtie forma şi detaliile modelului. Îl măsurau cu privirea, din zece în zece secunde, pentru a fi siguri că respectă proporţiile, dând sentimentul că nu-l privesc niciodată ca pe un întreg, ci doar pe bucăţi. Acum trasau umărul, urma braţul, capul etc. Conturul lui Ionuţ a început să apară uşor, uşor, ca o umbră pe foile aflate pe stativele din dreptul fiecărui student. Liniştea din încăpere era întreruptă doar de hârşâitul creionului pe hârtia de desen.

În tot acest timp, Ionuţ părea o statuie. Mişcările provocate de respiraţie erau practic imperceptibile, iar privirea lui era fixată către un punct aflat undeva pe zidul opus. Intrat odată cu noi în sală, profesorul George Moscal trece să privească realizările studenţilor. Acolo unde simte nevoia, dă câteva explicaţii scurte sau pune mâna pe creion şi trasează câteva linii. Cele 10 minute petrecute alături de studenţi de la Arte
mi-au demonstrat cât de important e modelul în munca tinerilor învăţăcei. În minutele de pauză aveam să stau de vorbă cu Ionuţ, care, după ce s-a îmbrăcat, a venit să-mi povestească despre el.

„Anul acesta, în august, am terminat Universitatea Naţională de Arte şi sunt şi absolvent al Facultăţii de Drept. M-am angajat ca model cu speranţa că poate, la un moment dat, va apărea şi o altă oportunitate de angajare în cadrul Universităţii, ceva care să fie pe măsura pregătirii mele. Până atunci, însă, fac meseria asta cu plăcere. Nu am niciun fel de trac atunci când e nevoie să pozez nud. Adevărul este că studenţii te ajută foarte mult să treci peste astfel de lucruri, pentru că ei privesc dincolo de simpla mea prezenţă fizică, sunt un model artistic cu ajutorul căruia ei îşi fac nişte teme. Nu se fac glume sau comentarii referitoare la aspectul meu fizic. În mediul de aici, din Universitate, nu e nimic neobişnuit să lucrezi cu ajutorul unui model, uneori complet dezbrăcat“, a spus Ionuţ.

Uneori îi amorţesc părţi ale corpului

O zi de muncă începe cu anunţarea temei la care va participa ca model: „Intru în sala de studiu şi profesorul sau coordonatorul grupei îmi spune cum să stau şi eventual ce expresie a feţei trebuie să adopt. Îmi iau un reper, un punct fix din sala de studiu, şi încerc apoi să mă mişc cât mai puţin, pentru a nu-i încurca pe studenţi. Uneori mai apar crampe musculare, dar facem pauză şi revin la poziţia iniţială. De multe ori, mă uit după şedinţele de pozat la ce au desenat pe hârtie. Am uneori sentimentul că mă văd aşa cum voi arăta peste ani. Este un efect al desenului negru pe alb care accentuează trasăturile, dându-le un aer mai matur“.

Tânărul spune că şi-a oferit experienţa de model şi unor artişti particulari, însă până acum nu a avut nicio comandă pentru a poza nud. El a precizat că soţia lui nu mai are nimic de obiectat atunci când vine vorba despre meseria pe care o are şi despre faptul că se expune gol în faţa studenţilor. „S-a obişnuit, dar oricum nu am avut discuţii prea multe pe tema asta. Şi eu m-am folosit de modele pentru a exersa tehnicile de pictură. Dacă fiica mea ar dori să facă acelaşi lucru pe care îl fac eu acum, nu aş avea nimic împotrivă“, a adăugat Ionuţ. ;

Se pictează nud pentru lucrarea de licenţă

După discuţia cu Ionuţ, care s-a întors la clasă pentru a continua munca, mergem alături de gazda noastră, profesorul Moscal, să ne întâlnim cu o tânără studentă pentru a descoperi o experienţă interesantă, şi anume, cum e să fii şi pictoriţă, şi model pentru tabloul nud pe care îl realizezi. Am găsit-o pe Bianca Solymosi (foto jos)  în holul de la etajul doi al Universităţii Naţionale de Arte, unde lucra de zor la o pânză imensă, ce reprezintă o femeie dezbrăcată, aşezată cu spatele la privitor, într-o poziţie care îţi dă senzaţia că se roagă. „Este teza mea de licenţă“, ne-a explicat studenta.

„Nuditatea nu înseamnă neapărat vulgaritate“

Pânza reprezintă un autonud, pictura fiind realizată după o poză, lipită pe peretele holului, ce a fost făcută de prietenul ei. Am întrebat-o de ce a ales să fie propriul model şi nu a căutat să se folosească de altcineva pentru realizarea tabloului. „M-am gândit la tema pe care vreau să o realizez, după care am făcut mai multe poze. Nu am niciun fel de problemă că profesorii sau colegii mei vor vedea pânza, în artă fiecare se exprimă cum crede de cuviinţă, iar ceilalţi trebuie să respecte alegerile fiecăruia. Nuditatea nu înseamnă neapărat vulgaritate.  Mesajul tabloului este «iertarea». Asta fac eu, îmi cer iertare pentru unele lucruri pe care le-am făcut. Există şi un video, lucrarea mea având şi o parte filmată. În acea parte, folosesc un bici pentru autoflagelare. Aş fi putut să rog o colegă sau o prietenă să pozeze, dar eu fiind subiectul temei, am ales tehnica autonudului“.

În timp ce vorbeşte cu noi, continuă să dea ultimele retuşuri tabloului. Pentru pictura mare ca dimensiuni a fost nevoită să facă o comandă specială de pânză la o firmă din Bacău. Pe spatele tinerei apare un tatuaj cu svastică şi cu anul 1988. Am întrebat-o ce reprezintă: „E unul din lucrurile pentru care-mi cer iertare. Am făcut tatuajul cu câţiva ani în urmă“. Zâmbeşte misterios, ca un artist ce nu vrea să-şi explice prea mult opera, lăsând astfel privitorul să încerce să-i desluşească mesajele. Nu insist cu întrebările, în fond, un pictor trebuie să transmită ce are de spus prin penel, nu prin vorbe. ;

„Să pictezi un nud este destul de dificil. E testul măiestriei pentru orice artist“

Licenţiat al Universităţii de Arte Bucureşti, numită în trecut Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, pictorul Marcel Chiţac (61 de ani) este printre puţinii artişti români care au avut o expoziţie dedicată nudului, evenimentul având loc în 1999 la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti. În locuinţa lui din Bucureşti, pe pereţii apartamentului, sunt expuse câteva din lucrările prezentate atunci publicului, iar multe altele sunt puse la păstrare în atelierul său de lucru. „La vremea aceea, pentru realizarea acestor tablouri am apelat la serviciile unei case de modelling din Bucureşti. Am pictat nud câteva din fetele care aveau contract cu firma respectivă. Pentru serviciile lor am plătit, însă, sincer, nu e o soluţie. Costurile unei picturi devin prea mari dacă apelezi la un model profesionist, iar şansele să vinzi pânza sunt destul de mici“, ne-a explicat Marcel Chiţac (foto).

Soţia, model pentru tablouri

L-am întrebat cum s-a descurcat, totuşi, şi a reuşit să realizeze zeci de picturi nud, multe dintre ele înainte de revoluţia din decembrie 1989. „Soţia a fost principalul meu model“, ne-a dezvăluit pictorul. Aflată alături de el la masa la care ne-am aşezat, Mihaela Marilena Chiţac (55 de ani) ne-a confirmat spusele artistului: „Prima pictură nud mi-a făcut-o pe vremea când mă pregăteam să intru la Universitatea de Arte. Făceam meditaţii cu el pentru a intra la facultate şi, la un moment dat, m-a întrebat dacă vreau să-i pozez nud pentru un tablou. Nu a fost ceva extraordinar pentru mine, terminasem Liceul „Nicolae Tonitza“ şi ştiam ce înseamnă să fii model. La şcoală pictasem şi eu nuduri, iar modele mi-au fost angajaţii instituţiei“. 

Mihaela Chiţac ne-a povestit şi o întâmplare haioasă petrecută pe vremea când a dat examen la Universitatea de Arte: „La admiterea din acel an, a fost pentru prima dată când la proba de crochiuri (n.r. – este un desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, unui obiect sau peisaj), s-a cerut să realizăm «un nud îmbrăcat». Aşa au fost directivele doamnei Leana (n.r. – Elena Ceauşescu). Nu am reuşit să înţeleg ce vor, aşa că am realizat un nud, ţinând cont de indicaţiile lui Marcel, care mă meditase şi care îmi explicase cum să privesc reperele anatomice ale unui model, să nu ţin cont că e îmbrăcat sau dezbrăcat. A fost absurd, de fapt trebuia să desenăm altceva.  Bineînţeles că am picat examenul... M-am înscris apoi la Filologie, unde am intrat şi am absolvit“.

Reuşea să expună nuduri înainte de 1989

După momentul simpatic al amintirilor legate de „Coana Leana“, încercăm să aflăm de la maestru cât de greu i-a fost să găsească modelele şi să picteze nuduri. „La facultate, şi chiar în liceu, am avut modele şi ne era destul de uşor să facem practică pentru a ne pregăti de examene. Vreau să vă spun că un nud nu se realizează uşor din punct de vedere al tehnicii de pictat. Trebuie să stăpâneşti foarte bine anatomia corpului uman şi să ai cunoştinţe de dinamică în spaţiu pentru a reda proporţional formele modelului. Să pictezi un nud este destul de dificil. E testul măiestriei, al maturităţii, pentru orice artist. Foarte puţini pictori de la noi au abordat tema nudului, probabil din motive ce ţin şi de lipsa unui public care să cumpere astfel de tablouri. La noi, oamenii mai puţin avizaţi confundă nudul cu pozele sexy sau porno ce apar în reviste. Îmi aduc aminte că la expoziţia din 1999 a intrat la un moment dat şi o doamnă cu un copil de 5 ani. Când a văzut ce tablouri erau expuse, i-a pus copilului mâna la ochi. Gestul m-a intrigat, pentru că pe afiş era anunţat că e o expoziţie nud, deci trebuia să ştie unde intră şi ce opere sunt expuse. Mă gândesc că poate nu avea habar de ce înseamnă  nud...“, povesteşte, zâmbind, pictorul.

Am aflat de la Marcel Chiţac că reuşea ca, în mai toate expoziţiile personale, pe care le făcea înainte de de 1989, să strecoare câteva tablouri nud, dar publicul era la fel de neavizat, având o „falsă şi exagerată pudoare“. „Nu am avut vreo problemă cu autorităţile comuniste. Atât timp cât erau expoziţii personale, nu aveau nimic de obiectat. Nudul ca formă de exprimare artistică este prezent încă de la începuturile civilizaţiei umane. În operele nud nu sunt exploatate laturile sexuale, ci doar viziunea artistului asupra corpului uman. Eu am fost încă din facultate fascinat să redau corpul uman. Cum am spus şi mai devreme, e greu să faci asta. Mâinile, picioarele, capul sunt părţi ale corpului extrem de greu de surprins de pensulă, în general e mult mai uşor să realizezi peisaje. Eu am tratat nudul la fel ca pe o natură moartă. Pe mine mă interesează aspectele care ţin de proporţie, de mişcare, de culoare, de lumină sau de umbră“, a precizat artistul.

„Artiştii contemporani nu sunt căutaţi“

El spune că nudurile nu se vând mai bine decât alte tablouri în România. Pe lângă „pudoarea“ specifică ortodoxismului românesc în a expune un nud în casă, piaţa de artă din ţara noastră e foarte puţin dezvoltată.

„Câteodată mă şi întreb ce anume îşi pun românii pe pereţii caselor în care stau. Au apărut mii de vile în ţara asta, dar nu cred că găsim câteva zeci de tablouri expuse în aceste locuinţe. Oamenii îşi cumpără orice în casă şi se laudă la prieteni sau la rude cu achiziţiile făcute: televizoare, frigidere, căzi cu jacuzzi etc. A cumpăra un tablou nu este o chestiune obişnuită pentru români. Puţinii cumpărători de artă, cei care au şi bani, aleargă doar după lucrările autorilor celebri, din perioada interbelică. Artiştii contemporani nu sunt căutaţi, deşi sunt mult mai ieftini, iar valoarea operelor creşte în timp“, a mai adăugat pictorul.

„Am pozat dezbrăcată pentru zeci de tablouri“

ll Soţia pictorului Marcel Chiţac (foto), Mihaela Marilena Chiţac, ne-a povestit cum este să fii model: „Nu este deloc o muncă uşoară. Trebuie să ştii cum să te poziţionezi astfel încât să nu te mişti prea mult. Orice mişcare poate schimba liniile sau proporţiile şi creează probleme pictorului. Cum am mai spus, eu sunt tot din mediul artistic, aşa că nu am considerat că a poza nud este ceva extraordinar“.

Am întrebat-o pe Mihaela Chiţac cum reacţionau cunoştinţele când vedeau tablourile realizate de soţul ei, care erau aduse şi la unele expoziţii.

„În primele lucrări, eram uşor de recunoscut, însă prietenii şi cunoştinţele erau familiarizate cu ceea ce făceam noi. Până la urmă, e vorba de artă. De redarea corpului uman într-o formă artistică, formă care nu are nimic obscen în prezentare. Modelul pentru pictor este uneori un obiect de studiu. Artistul poate să vadă de fiecare dată altceva, să aibă o altfel de abordare. Uneori îmi îngroşa formele pentru a obţine un efect mai rubensian. Am pozat pentru zeci de tablouri nud făcute de Marcel. A avut şi alte modele, în general, cunoştinţe care au dorit să se lase imortalizate. Singurele modele plătite au fost cele folosite pentru a realiza expoziţia din 1999, de nuduri“, a precizat ea.

Picturile, cumpărate de diplomaţi

Mihaela Chiţac consideră că nudul feminin este mult mai apreciat în artă decât cel masculin, formele feminine fiind mult mai interesant de pictat decât cele masculine:„Cred că femeia este mai interesantă de pictat decât bărbatul. Formele noastre sunt mai artistice“.

De la soţia pictorului Marcel Chiţac am aflat că unele tablouri au fost vândute unor diplomaţi. „Picturi din nudurile realizate cu mine ca model au fost achiziţionate de reprezentanţii unor ambasade, din România. În străinătate genul acesta de artă
este mult mai apreciat decât în ţară, oamenii văd altfel produsul artistic“, ne-a spus Mihaela Chiţac.