Having a good day with Moldovans

Nu ştiu de ce îi iubesc aşa de mult pe moldoveni, nu am niciun motiv şi nici iubiri moldoveneşti nu am avut, dar trebuie să recunosc ca sunt extraordinari. Şi extrem de talentaţi. Mai ales că cei din seara aceasta au donat încasările fundaţiei pentru copiii bolnavi cronic provenind din familii nevoiaşe, din Moldova, condusă de regizorul filmului, Tony Hawks.

...in Paris. Iniţial, aşa cum au repetat Violeta Griţcan (Connexions Moldavie)  şi Dorin Dusciac (Membru al Asociaţiei „IMPACT”, Inginer-cercetător, fizica nucleara, Comisariatul pentru Energie Atomicaşi Energiile Alternative, or. Saclay), fericiţi că sala teatrului era plină într-o duminică pariziană plină cu soare, că publicul i-a "cadonat" (moldo-franţuzism însemnând a oferi cadou?!) cu prezenţa lor, trebuia să vedem un film, în acest 2 iunie. "Playing the Moldovans at Tennis!" , după ce asistasem în prealabil la lansarea romanului semnat de Olga Căpăţînă, "Afghanistan – mon rayon de soleil sauvage" .
Dar, în fine, seara noastră s-a terminat cu mult mai bine, foarte cinstit, asemeni într-un montaj de teatru în care lucrurile merg oareşcum anapoda, dar au un final fericit.

Să vedem...lansarea a avut loc, inedit, nu cu o prezentare lungă făcută de autoare, ci cu impresiile unor cititori ad-hoc! Cu muzică interpretată la chitară, cu un bufet improvizat dar super-reuşit, animat de câteva superbe studente din capitala Franţei. Inutil să vă mai spun că se vorbea în toate limbile posibile - română, franceză, rusă, engleză, facebookeză şi ...IT. Da, nu ET, nu phone home, ci "Cum", "Adică? Totul presărat cu zâmbete de bambini blonzi şi buclaţi, cu Teodor al Violetei încercând microfoane (nu ştiu cum face fiinţa asta extraordinară pentru a organiza evenimente de acest gen, sau chiar mai imense - gen concert cu "Lăutarii" şi maestrul Nicolae Botgros şi în acelaşi timp să se ocupe şi de copii, în culisele teatrului, dar jos pălăria, am toată admiraţia pentru super-femeia Violeta!), cu bucate tipic moldoveneşti şi cu un vin cu nume "alechant", Fabula.

Pe mese, rarităţi ...editoriale de la Cartier, "Abecedarul" lui Grigore Vieru...of, ce dor mi-e de el!
Mais bon, ne pregătim de film, bine dispuşi cu toţii iar eu în al 7-lea cer (7 e cifra mea fetişă) pentru întâlnirea în carne şi oase a unui prieten virtual (cine zice că Facebook nu serveşte la nimic, minte. PUB, strigă puriştii, dar vă asigur că vreo doi-trei foarte buni prieteni, pentru care aş face orice, sunt pe Facebook şi poate că nu i-am întâlnit niciodată), însă DVD-ul nu merge, nu trece pe ordinator, sala se împacientează, discuţiile amintesc de alte păţanii similare ...nu-i bai, cum zic ardelenii, o fătucă blondă care ştie, nu ştiu prin ce hazard al vieţii, să cânte la pian, se duce ad-hoc, zâmbind, spre pianul din colţul scenei, şi interpretează, în semi-întuneric, mai multe bucăţi. Mai doriţi? ne întreabă la un moment dat.Mai dorim, dar ceva romantic. N-am recunoscut ce-a fost, dar "prietenii" spun că a fost din "Inception"...nu contează.

Filmul nu l-am mai văzut, căci timpul trecuse, dar muzica a fost divină, vorbele de duh ale autoarei, Olga Căpăţînă, delicioase -

nu pot spune că Franţa est un paradis, dar ea este chiar lângă -

iar seara, o demonstraţie exemplară a faptului că atunci când ceva nu merge, un moldovean se descurcă. În sensul bun al cuvântului.

PS. Nu ştiu de ce îi iubesc aşa de mult pe moldoveni, nu am niciun motiv şi nici iubiri moldoveneşti nu am avut, dar trebuie să recunosc ca sunt extraordinari. Şi extrem de talentaţi. Mai ales că cei din seara aceasta au donat încasările fundaţiei pentru copiii bolnavi cronic provenind din familii nevoiaşe, din Moldova, condusă de regizorul filmului, Tony Hawks.

Alt PS. Următoarea super seară cu moldoveni la Paris va fi cea din 13 (sau 14) iunie, la premiera piesei de teatru a dramaturgului Mihai Tarna, "O suta de ani de singuratate", după romanul omonim al scriitorului Gabriel Garcia Marquez.