Haine grele sau Fellinian, prea fellinian VIDEO
0
VÂRSTĂ Noul titlu al reputatului regizor italian Paolo Sorrentino, „Youth“ / „Tinereţe“, în care are o apariţie meteorică şi românca Mădălina Ghenea, este genul de film pe care, de la bun început, ori îl iubeşti, ori îl deteşti. Un lucru este cert: Sorrentino nu a reuşit, cu „Youth“, un mare film al bătrâneţii.
Aripa lui Fellini pluteşte peste întreg acest film, în mult mai mare măsură decât peste precedentul opus al regizorului, „La grande bellezza“ / „Marea frumuseţe“. Dacă la acel film Sorrentino a fost criticat acerb pentru epigonism şi pentru neridicarea la înălţimea ştachetei impuse de maestru (şi „La grande bellezza“ era un film, se vede bine după ce a trecut ceva timp, de mare forţă), e de prevăzut că şi mai multe obiecţii va ridica acest „Youth“, care contrariază încât de multe ori nu ştii dacă te uiţi la produsul unei minţi geniale sau, pur şi simplu, la o clonare neinspirată a marilor scene din filmele lui Fellini.
Sorrentino nu-i Felini
Paolo Sorrentino este unul dintre cei mai importanţi şi interesanţi cineaşti internaţionali afirmaţi în ultimul deceniu, responsabil de revitalizarea cinemaului peninsular, care o cam luase pe o linie moartă, alături de alte nume ca Matteo Garrone, Luca Guadagnino etc. Fiecare din filmele sale a fost întâmpinat, de critică mai ales, cu elogii şi a fost premiat cu distincţii care de care mai prestigioase: „Il Divo“ (2008), „This Must Be the Place“ (2011), „La grande bellezza“ (2013) sunt cele mai importante.
Chiar şi „Youth“ a fost deja distins cu trei premii ale Academiei Europene de film (cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun actor – Michael Caine) şi este nominalizat la Oscar pentru cel mai bun cântec original („La grande bellezza“ a câştigat în 2014 Oscarul pentru film într-o limbă străină). Odată cu „Youth“, însă, este clar că Sorrentino – deşi un cineast extraordinar, cum spuneam – nu este Fellini. Spun asta pentru că, aici, dorinţa lui de a-l copia pe maestru mi se pare mai evidentă în mult mai mare măsură decât, acum doi ani, în „Marea frumuseţe“.
Bătrâneţea la mişto
Din păcate, „Youth“ totuşi nu este un mare film al bătrâneţii, precum multe altele. Pentru că despre bătrâneţe este vorba în film, în ciuda titlului înşelător şi a declaraţiei pe care i-o face medicul în final personajului interpretat de Michael Caine (Fred Ballinger, un compozitor faimos de muzică simfonică, retras acum din activitate), aceea că este sănătos tun şi că afară, ieşind pe uşă, îl aşteaptă tinereţea. Dacă o capodoperă precum „Amour“ al lui Michael Haneke trata, în 2012, această vârstă finală într-o cheie dramatică, chiar tragică, Sorrentino preferă în filmul său o abordare comică, lirică, cu accente umoristice şi poetice.
În general, marile filme dedicate vârstei a treia se află într-un registru dramatic, şi ele au abundat pe parcursul istoriei cinematografului: „Ikiru“ (1952) al lui Akira Kurosawa, „Fragii sălbatici“ (1957) al lui Ingmar Bergman, „Balenele din august“ (1987) al lui Lindsay Anderson. Există însă şi o abordare mai tandră, mai lirică, mai senină, care se trage din „Umberto D“ (1952) al lui Vittorio De Sica şi care, observăm, iată, este apanajul autorilor italieni. În anii ’80, Federico Fellini surprindea cu două mari filme dedicate bătrâneţii, „Ginger e Fred“ (1986) şi „Intervista“ (1987), în care-şi filma în detaliu – cu cinism, dar şi cu tandreţe – fostele glorii ajunse la vârsta bătrâneţii. De aici, cred, pleacă şi Paolo Sorrentini pentru acest „Youth“, din păcate neavând mereu aceeaşi inspiraţie ca şi genialul său predecesor.
Un „munte dez-vrăjit“
Într-un sanatoriu, un „hotel de lux“, din Alpii Elveţieni, rezervat celebrităţilor şi celor plini de bani (care aminteşte, pe undeva, de Davos-ul lui Hans Castorp şi compania, fără, însă, altitudinea intelectuală a acelora), îşi fac veacul (mai exact, vacanţa de vară) doi prieteni de-o viaţă: compozitorul Fred Ballinger (Michael Caine) şi regizorul de film Mick Boyle (Harvey Keitel). Acesta din urmă este vital şi plin de proiecte, lucrează la scenariul unui nou film în care s-o distribuie pe starleta sa fetiş, Brenda Morel (Jane Fonda), dar va trăi o cruntă decepţie. Tribulaţiile sentimentale ale fiicei lui Ballinger, Lena (Rachel Weisz), nu fac decât să-i întărească acestuia blazarea şi cinismul, care i-au devenit a doua natură, „apatia“ de care-l acuză toţi că suferă. Odată vara încheiată, însă, Ballinger se va dovedi cel mai plin de viaţă şi activ dintre toate personajele, părând a avea tot viitorul înainte.
Filmul insistă până la exces pe toposul sanatoriului, „hotelului de lux“, al locului de retragere / tratament pentru bătrâni stranii şi decrepiţi (topos tipic fellinian). Baia, piscina, sauna este spaţiul central al unui astfel de loc, filmat de Sorrentino cu voluptate în cadre prelungite având în fundal muzică de-o grandoare nedisimulată. Pentru noi, totul aminteşte de scenele din cazinoul-azil de bătrâni care sunt bună parte din „Glissando“-ul lui Mircea Daneliuc (premiera în 1982), pentru a vedea cât de profundă era inspiraţia cineaştilor români în marele cinema european, mai ales peninsular, al epocii (anii ’70).
Slătineanca Mădălina Ghenea este „perfectă“ în rolul unei gâsculiţe câştigătoare de Miss Univers, care-i dă replica lui Paul Dano, jucându-se de fapt pe ea însăşi. Scena în care-şi introduce corpul sculptural în piscină alături de cei doi bătrâni, „ultima idilă“ a acestora, este exact ceea ce a avut nevoie regizorul italian de la ea. „Youth“ are momente grandioase, uluitoare, marcă a unui mare cineast, toată problema este, ca şi la celelalte filme ale lui Sorrentino (de fapt, într-o măsură mai mare decât la oricare), dacă accepţi afectarea şi ostentaţia de care dă dovadă aproape fiecare cadru – chiar emfaza, mai mult sau mai puţin gratuită – ca pe un instrument specific autorului sau le respingi ca pe ceva care grevează discursul artistic.
Info
Tinereţe / Youth / La giovinezza (coproducţie, 2015)
Regia: Paolo Sorrentino
Cu: Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz, Paul Dano, Mădălina Ghenea, Jane Fonda
4 stele
Citeşte şi:
„Spuma zilelor“ – cronica mea la „Marea frumuseţe“, precedentul opus al lui Paolo Sorrentino
PORTRET DE REGIZOR
Paolo Sorrentino – emfază, talent, poate geniu?
Regizorul italian Paolo Sorrentino este unul dintre cei mai importanţi şi interesanţi cineaşti internaţionali afirmaţi în ultimul deceniu. El este unul dintre puţinii care au reuşit să revitalizeze învechitul cinema peninsular la sfârşitul deceniului trecut, alături de alte nume ca Matteo Garrone, Luca Guadagnino etc., prin filme care de care mai lăudat, precum „Il Divo“ (2008), „This Must Be the Place“ (2011), „La grande bellezza“ (2013, Premiul Oscar pentru film într-o limbă străină). Cel mai nou film al său, „Youth“, a fost deja distins cu trei premii ale Academiei Europene de film (cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun actor – Michael Caine) şi este nominalizat la Oscar pentru cel mai bun cântec original („La grande bellezza“ a câştigat în 2014 Oscarul pentru film într-o limbă străină).
Actor fetiş:Toni Servillo
Paolo Sorrentino s-a născut pe 31 mai 1970 şi este ceea ce se cheamă un napolitan pursânge. Avea să lase însă descrierea celebrei mafii napolitane, La Camorra, colegului său de generaţie, romanul Matteo Garrone, în aclamatul film „Gomorra“ (2008). Cariera lui Sorrentino debutează cu scrierea, la patru mâini, a scenariului pentru „Polvere di Napoli“ împreună cu Antonio Capuano, film realizat de acesta din urmă în 1998. Apoi, în 2001, realizează un scurtmetraj („La notte lunga“) şi un lungmetraj, marcându-şi astfel zborul din ţinutul natal odată cu ieşirea pe ecrane a remarcatului „L’uomo in più“, în care îl dirijează pe Toni Servillo ce va deveni actorul său fetiş (roluri principale în aclamatele „Il divo“ şi „La grande bellezza“). Îl regăsim pe acesta din urmă pe afişul filmului următor al lui Sorrentino, „Consecinţele dragostei“, prezent în competiţie la Cannes în 2004 şi care îi aduce recunoaşterea internaţională.
După „Prietenul familiei“, ieşit în 2006, Paolo Sorrentino revine pe Croazetă cu „Il divo“, distins cu Premiul juriului în 2008. „Il divo“, o biografie neconvenţională a premierului italian Giulio Andreotti, este filmul care avea să-i asigure notorietatea lui Sorrentino, datorită succesului la Cannes. De atunci, s-a aventurat pe teritoriul filmului de limbă engleză, cu bizarul „This Must Be the Place“ (turnat, cu Sean Penn în rolul principal, în Irlanda şi SUA) şi actualul „Youth“. Între ele, marele succes cu „La grande bellezza“, premiat cu Oscar pentru film străin, apogeul carierei sale de până acum. Toate filmele împărtăşesc aceeaşi afectare şi ostentaţie stilistice, care devine marca autorului.
Top 5 filme importante
1. La grande bellezza / Marea frumuseţe (Italia-Franţa, 2013)
2. Il divo (Italia-Franţa, 2008)
3. This Must Be the Place (coproducţie, 2011)
4. Youth / Tinereţe (coproducţie, 2015)
5. Le conseguenze dell’amore / Consecinţele dragostei (Italia, 2004)
Se încarcă comentariile...
