Genocidul

„Dumnezeul nostru, de ce ne-ai părăsit?“ (Tahar Rahim, centru)

PENITENŢĂ Regizorul german de origine turcă Fatih Akin face un admirabil gest de asumare a păcatelor propriei etnii, dar „Tăietura“ sa nu este deloc un film cu adevărat mare.

După cum se ştie, mai mult sau mai puţin, 2015 este anul de comemorare a genocidului armenilor, executat de autorităţile Imperiului Otoman cu preponderenţă în perioada 1915-1916, şi în acest context trebuie privit recentul film al regizorului Fatih Akin. De ce este atât de important acest genocid, socotit primul al secolului XX, şi se face atâta caz de el? Pentru că este paradigmatic pentru întregul secol care i-a urmat, practic o serie neîntreruptă de genociduri. „Cine îşi mai aminteşte astăzi de genocidul armenilor?“, este celebra replică a lui Hitler, atunci când i s-a atras atenţia asupra faptului că măsurile pe care le preconiza împotriva evreilor sunt prea dure şi vor atrage reacţia comunităţii internaţionale. Realitatea că astăzi îşi mai aminteşte totuşi cineva de evenimentele de acum 100 de ani se datorează numai faptului că armenii, ca şi evreii, sunt la rândul lor o comunitate puternică, răspândită în toată lumea şi cu multă influenţă. Să nu uităm nici de genocidurile în curs care se desfăşoară astăzi în multe părţi ale lumii, în primul rând în Orientul Mijlociu (Siria, Irak) şi în zone întinse din Africa.

O miză politică

În ciuda confuziei din jurul acestui nume, trebuie spus că Fatih Akin este exclusiv un regizor german (născut la Hamburg în 1973), originar din părinţi de etnie turcă stabiliţi în Germania Federală, iar filmele sale atât de apreciate pe plan internaţional sunt producţii în primul rând germane. Pe de altă parte, cel puţin de la marele succes cu „Gegen die Wand“ / „Cu capul înainte“ (2004) încoace, Fatih Akin îşi asumă (şi) identitatea turcă, iar filmele sale au o pronunţată componentă referitoare la realităţile din Turcia, de pe malul Bosforului mai exact. În acest context, faptul că el realizează acum un film despre genocidul armean nu mai este deloc întâmplător, iar Fatih Akin face prin acest „The Cut“ un gest care în Turcia (ţară în care denumirea masacrelor de acum 100 de ani ca „genocid“ este infracţiune prin lege) ar fi imposibil.

Toate bune şi frumoase până aici, dar Fatih Akin ratează şansa de a realiza cu „Tăietura“ un film cu adevărat mare (aşa cum era, de exemplu, „Katyn“ al lui Andrzej Wajda, dedicat în 2007 masacrelor executate de sovietici asupra polonezilor la începutul războiului), ba pare că nici nu şi-a propus aşa ceva. Spre deosebire de filmul maestrului polonez, „The Cut“ pare făcut doar pentru a bifa un subiect extrem de important la momentul oportun pe plan internaţional. Deşi evenimentele descrise sunt extrem de dramatice, filmului acesta german (în primul rând) turnat pe trei continente – realizat corect din punct de vedere vizual şi plastic, ba chiar cu grijă la detalii – îi lipseşte tocmai dramatismul (cu foarte puţine excepţii ale unor scene care ies din banal).

Suflet de tată

Pentru scenariul filmului său, Fatih Akin alege să prezinte un caz individual, cu alte cuvinte să spună „o poveste“. Nu ne sunt prezentate deciziile politice care au dus la teribilele evenimente şi nici nu ni se spune cine sunt vinovaţii pentru acestea, toate paşalele care conduceau la acea vreme muribundul Imperiu Otoman. Genocidul propriu-zis se desfăşoară în exterior, este exilat în afara cadrului, transpare doar prin teribile imagini care lovesc retina şi sufletul personajului principal: decapitările în masă cărora le supravieţuieşte, îngrozitoarea tabără de corturi din deşert în care femeile şi copiii se sting de epuizare şi inaniţie, o fântână plină de cadavre.

Ca şi în cazul „Katyn“, filmul lui Akin prezintă mai degrabă consecinţele ulterioare ale masacrului, iar cea mai importantă consecinţă a genocidului a fost diaspora, răspândirea armenilor în toată lumea şi reunificarea cu mare greutate a familiilor de supravieţuitori. Un tată ajunge să îşi caute cele două fiice gemene peste tot, din deşertul Orientului Mijlociu până în Cuba şi America de Nord, aceasta este de fapt povestea din „The Cut“, numai că ea începe să semene foarte mult cu un fel de „Din Apenini la Anzi“ a demodatului acum Edmondo de Amicis. Un alt motiv de inautenticitate este distribuirea în rolul principal a lui Tahar Rahim, actor bun şi (prea) arătos, dar în realitate francez de origine arabă (interpretul principal din „Un profet“ al lui Jacques Audiard).

Obsedat de căutare

„The Cut“ nu face totuşi figură atât de discordantă în contextul filmografiei lui Fatih Akin. Încă de la superbul „Im Juli.“ / „In July“ (2000), un periplu prin întreaga Europă Centrală şi Balcanică, filmele turco-germanului au ca principală temă călătoria, în căutarea unei fiinţe dragi, şi astfel „The Cut“ nu face nici el excepţie („Gegen die Wand“ şi următorul său film, „Auf der anderen Seite“ / „De partea cealaltă“, au dus chiar la paroxism acest tip de situaţie). Titlul „The Cut“ este ambiguu, având multiple sensuri, de unde cele două traduceri existente în română: atât „Tăietura“ căreia îi supravieţuieşte personajul principal, pe care trebuie s-o poarte pe gât ca pe un stigmat şi care-l lasă mut pe viaţă, cât şi „Tăierea“, masacrul „mieilor“ armeni, sacrificiul christic al acestora.

De ce este totuşi important filmul lui Fatih Akin şi de ce Turcia refuză cu obstinaţie, cu toată presiunea comunităţii internaţionale, să recunoască genocidul de acum 100 de ani? În primul rând, pentru că recunoaşterea, pe lângă blamul inerent, ar crea condiţiile pentru plătirea unor despăgubiri oficiale de către statul turc, moştenitor pentru dreptul internaţional al defunctului imperiu al sultanilor. În acest context, mi se pare grav faptul că, în excelenta expoziţie fotodocumentară a Andreii Tănase „Istorisiri armene“, deschisă la Muzeul Ţăranului Român până pe 24 mai, toate etichetele conţinând cuvântul „genocid“ au fost schimbate cu cuvântul „masacre“. Totul s-a întâmplat la presiunile puternice ale ambasadei statului turc, care iată îşi permite în acest moment să facă, precum (doar) Rusia şi China până acum, intervenţii oficiale la nivelul cel mai înalt.

Info

Tăietura / Tăierea / The Cut (coproducţie, 2014)
Regia: Fatih Akin
Cu: Tahar Rahim, Simon Abkarian, Makram Khoury

3 stele