Evenimente lirice bucureştene

Tradiţionalul Concert Extraordinar de Crăciun al Primăriei Capitalei a programat recent la Ateneul Român întâlnirea cu două tinere vedete ale artei lirice, doi cântăreţi care repurtează succese remarcabile pe marile scene ale lumii, soprana Anita Hartig şi tenorul Teodor Ilincăi.

Acompaniamentul a revenit Orchestrei Române de Tineret, aflată sub cunoscuta baghetă a lui Tiberiu Soare, iar solistica a mai fost susţinută de violoncelistul Valentin Răduţiu. O seară a excelenţei într-un afiş accesibil, să-l numesc, popular, potrivit Sărbătorilor.

Instrument măiestrit, vocea Anitei Hartig a învăluit auditoriul într-o jerbă de culori şi expresii, pornită dintr-o sonoritate lirică şi limpede, în care cuvântul a capătat forţa unei iradieri seducătoare către minte şi suflet. Aşa s-a simţit în aria bijuteriilor din „Faust” de Gounod, monument de rafinament, de minuţiozitate a plămădirii ideaticii cu sunetul, aşa s-a simţit în aria din „La Wally” de Catalani şi în duetele din „Traviata” de Verdi (actul al III-lea) sau „Boema” de Puccini (actul prim), alături de Teodor Ilincăi. Transparenţa, inflexiunile, extazul pianissimelor, dezvoltările către registrul înalt al glasului, acutele glorioase, frazarea plină de sensuri şi simţul detaliilor au fost atributele prin care cântul Anitei Hartig a impresionat.

Teodor Ilincăi este tenorul liric cu glas robust şi accente spinte, eroice, metalice care, prin abordările din concert, a arătat direcţionări spre repertoriul „tare”, ilustrat de ariile „Celeste Aida” (Verdi) sau „Nessun dorma” (Puccini – „Turandot”). Strălucirea vocii este admirabilă pe tot ambitusul, acutele sunt sigure şi pentru a deveni cu totul dominatoare, în special cele finale, urmează să fie mai prelungi, ca adevărate încoronări. După cum, rodajul şi studiul vor încărca frazele muzicale cu mai multă pasiune, alături de lecturile ce vor spori în sensibilitate.

Teodor Ilincăi, Anita Hartig şi Tiberiu Soare

Energetic debordant, Tiberiu Soare a condus cu fermitate şi gestică impetuoasă, tăioasă, cu pronunţat spirit al valsării vieneze sau al accentului iberic, deseori melancolic, un remarcabil ansamblu de calitate.

Notez paginile orchestrale: uvertura „Liliacul” (Johann Strauss – fiul), Preludiu şi Aragoneză (Bizet – „Carmen”), Farandola (Bizet – Suita „Arlesiana”), Vals (Şostakovici), „Plimbare cu sania” (Leroy Anderson), precum şi polci, valsuri de Johann şi Josef Strauss, parte oferite ca bis, ca şi nelipsitul Marş al lui Radetzky (Johann Strauss). Coroniţe de reni purtate de câţiva violoncelişti din orchestră şi o minge de fotbal au pigmentat atmosfera de Sărbători.

Valentin Răduţiu a cântat cu sunet frumos şi implicare virtuozistică „Variaţiunile pe o temă rossiniană” de Paganini.

Opera Naţională Bucureşti – 95, în focuri de artificii

Prima scenă lirică a ţării a împlinit nouă decenii şi jumătate de la instituţionalizare şi de la inaugurarea prin legendarul spectacol cu „Lohengrin” de Wagner, dirijat de George Enescu, startul pentru ani de glorie nepieritoare întru înălţarea culturii româneşti.

Actualul management condus de regizoarea Beatrice Rancea, director general interimar, a sărbătorit evenimentul, chiar în ziua aniversării, 8 decembrie, printr-o Gală a excelenţei la care şi-au dat concursul forţe artistice actuale, cărora li s-a adăugat, ca invitată specială, Anita Hartig, într-un apreciat gest de respect, admiraţie şi colegialitate. În numerosul public, am recunoscut mari artişti care au contribuit la făurirea renumelui teatrului. Prezenţa lor a adus nostalgie şi amintiri ale creaţiilor dăruite instituţiei şi melomanilor împătimiţi. În cuvântul introductiv, Beatrice Rancea le-a făcut o adâncă reverenţă. Secretarul de Stat Erwin Şimşensohn a rostit mesajul Ministerul Culturii în care, surprinzător, a… englezit pronunţia prenumelui lui Wagner, stârnind rumoare.

Momente din istoria veche a teatrului au putut fi admirate pe panouri în foaier.

Sub conducerea tânărului dirijor Ciprian Teodoraşcu, Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti au oferit pagini cunoscute din repertoriul curent sau trecut. Instrumentiştii s-au situat la un nivel meritoriu în Poloneza din „Evgheni Oneghin” (Ceaikovski), dar şi în acompaniamentul soliştilor sau al minunatului ansamblu coral. Micile „bemoluri” au venit prin „sâmburi” de decalaje (aria lui Don Basilio din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, solist basul Horia Sandu şi duetul din actul final la „Traviatei” verdiene, solişti tenorul Andrei Lazăr, uşor instabil în registrul acut, în compania sopranei Veronica Anuşca) sau alămuri rebele (Corul soldaţilor, Marşul nupţial).

Ciprian Teodoraşcu şi Stelian Olariu

Corul făurit de marele maestru Stelian Olariu cel puţin în ultimele cinci decenii, s-a demonstrat odată în plus excepţional prin calitatea cu care a cântat „O Fortuna” („Carmina Burana” – Orff), Corul ţiganilor („Trubadurul” – Verdi), Marşul nupţial („Lohengrin”  - Wagner), Corul soldaţilor şi intervenţiile din Rondo-ul lui Mefisto („Faust” – Gounod), ca şi din aria „Mein Herr Marquis” („Liliacul” – Johann Strauss) sau Brindisi din „Traviata”.

Anita Hartig a repetat performanţele de la Ateneu prin aria din „Faust”, duetul din „Boema” (partener, tănârul Alin Soica) şi a adăugat, şarmant, „Les filles de Cadix” de Delibes. alături de înaripate tălmăciri de operetă, duetul din „Văduva veselă” (cu tenorul Tiberius Simu) sau aria eroinei principale din „Giuditta” de Lehár.

Din „Carmen”, mezzosoprana Maria Jinga  a cântat cu glas frumos rezonant şi aplomb în creştere „Cântecul gitan”, iar mezzosoprana Mihaela Işpan, „Seguidilla”, cu replică din partea promiţătorului Alin Stoica, speranţă a partiturilor lirice-spinte tenorale.

Experimentatelor soprane Mihaela Stanciu (voce strălucitoare în Valsul Julietei din opera lui Gounod), Madeleine Pascu (cu bun echilibru între liric şi dramatic în aria „Un bel dì, vedremo” din „M-me Butterfly” de Puccini) şi Crina Zancu (expansivă în „Muzica” din „Valurile Dunării” de George Grigoriu), li s-a alăturat tânăra Ramona Păun, glas lejer, proaspăt şi cu uşurinţă acută în „Liliacul”.

Îndrăgit de auditoriu, Tiberius Simu a reluat buna prestaţie din recentele spectacole bucureştene cu „Văduva veselă” (aria lui Danilo), iar baritonul Vicenţiu Ţăranu a fost un dezinvolt Figaro în aria „Non piu andrai” din „Nunta lui Figaro” de Mozart.

Nu-i uit pe baritonul Lucian Petrean, a cărui voce masivă, întrucâtva monocromă, a dăruit publicului Prologul din „Paiaţe” de Leoncavallo şi pe basul Marius Boloş, Mefisto.

În entuziasmul general, „O, ce veste minunată”, preţiosul nostru colind, cântat de toţi soliştii, a încheiat însufleţitor serata de gală, prefaţând ploaia de confetti aurii din sală şi focurile de artificii de afară. La Mulţi Ani!

(Textul a fost publicat anterior în Revista CULTURA- seria a III-a, nr. 10 (554), joi 15 decembrie 2016)