Elegie pentru Ozymandias VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul începe
cu androidul David (Michael Fassbender), într-un decor aseptic, cântând la
pian Wagner. Sic!
Filmul începe cu androidul David (Michael Fassbender), într-un decor aseptic, cântând la pian Wagner. Sic!

HYBRIS Ajuns aproape de 80 de ani, celebrul regizor englez Ridley Scott se dă de ceasul morţii, prin tetralogia pe care-o construieşte cu „Alien: Covenant“, să ne spună ce a înţeles el din tainele Universului şi ale umanităţii. Rezultă un produs de multe ori inept, reflex al semidoctismului specific cineastului.

Cu toată aura care-l înconjoară şi cu toată magia filmelor sale (unora dintre), Ridley Scott este departe de-a fi un regizor „vizionar“ (termen care prea des e folosit în ultima vreme, pentru cineaşti, de reţelele de marketing). Faptul se vede cel mai bine la comparaţia, pe care-o făcea cineva, dintre Scott şi Stanley Kubrick, regizor a cărui operă este străbătută de un fir roşu şi de o viziune (filozofică) unitară (deşi nu cred că-i, totuşi, chiar cel mai mare cineast ever), cu toată diversitatea tematică, de gen şi de subiecte a filmelor (asta pentru că şi Kubrick, şi Scott au realizat multe SF-uri în cariera lor). Nici vorbă de aşa ceva la Ridley Scott, regizor cu o operă inegală şi care de multe ori nu a ştiut de ce-a făcut filmele pe care le-a făcut.

Este diferenţa, spunea acel cineva, dintre un mare cineast, un „filozof“ al celei de-a şaptea arte, şi un simplu (mă rog, nu chiar aşa de simplu) „meşteşugar“, „tehnician“, „plastician“ (Scott a beneficiat întotdeauna de o mare picturalitate a imaginii, căzând însă deseori în calofilie). Cineastul a fost apreciat de multe ori pentru excepţionalul aspect tehnic şi vizual al peliculelor sale (mai ales la filmele sale de început, „Dueliştii“, „Alien“ şi „Blade Runner“), dar – deşi încearcă din răsputeri să reproducă şi-aici secvenţe iconice din „Alien“-ul din 1979 – nimic n-a mai rămas, în noul „Alien: Covenant“, din „gheara“ maestrului, din teribila sa înzestrare „tehnică“ şi stilizare. E trist (mai ales pentru admiratorii de cursă lungă ai regizorului), dar filmul pare făcut de un începător sau de un maestru nebun, căruia senectutea i-a întunecat minţile.

O „grandioasă“ tetralogie

Ca tuturor marilor maeştri care supravieţuiesc prea mult propriei legende (vezi şi scriitori, mai ales cei de SF: Asimov, Clarke etc.), şi lui Scott (care va împlini 80 de ani pe 30 noiembrie anul acesta), aflat la zenitul unei cariere destul de prodigioase, i-a venit ideea să-şi unifice părţi ale filmografiei, pentru ca prin umplerea acestor goluri să ne comunice mesajul său filozofic şi estetic, pe care l-a pritocit o-ntreagă viaţă. A ales pentru aceasta seria „Alien“ (personaje create, pentru filmul-bornă din 1979, de Dan O’Bannon şi Ronald Shusett, aspect vizual imaginat de artistul elveţian H.R. Giger; printre colaboratori, un alt artist important, francezul Jean „Moebius“ Giraud) şi – făcând abstracţie de continuările (de altfel, toate destul de neinspirate) realizate ulterior de Cameron, Fincher, Jeunet şi Anderson – a declarat că va realiza o trilogie care să conducă la evenimentele din primul „Alien“ (aşadar anterioară temporal aceluia, un „prequel“), transformând astfel totul într-o grandioasă tetralogie proprie. Aşadar, actualul „Alien: Covenant“ este o continuare, o urmare directă la evenimentele din filmul „Prometheus“ (2012), plasată în acelaşi univers, dar la zece ani de la finalul acestuia. Originile – ale monstrului, Alien-ului, dar şi ale Omului şi ale vieţii –, sunt ceea ce vrea Scott să lămurească, similar tuturor grandomanilor SF-ului de care vorbeam (Asimov, Clarke sau Lucas).

Dacă în „Prometheus“ nu aveam vreo referire directă la Alien (doar ne era sugerat că despre asta va fi vorba, acolo vom ajunge, şi că suntem în acelaşi univers, dar anterior filmului din 1979), de data aceasta monştrii ne sunt oferiţi în toată splendoarea lor, prezentându-se o posibilă origine a lor, în orice caz a celor care-i vor da atâta bătaie de cap lui Ripley şi succesorilor ei. Sunt continuate, însă (şi încă cum), chestiunile (pseudo-)filosofice şi religioase puse pe tapet, într-un mod plin de aplomb, de „Prometheus“ (alţi scenarişti, dar aceeaşi mâncare indigestă de peşte). Celor două filme le este comun personajul androidului („synthetic“) Dave (Michael Fassbender), căruia i se alătură androidul Walther (tot Fassbender), un prototip dintr-o generaţie ulterioară lui David (lucru care, după cum se va vedea, contează). După zece ani, echipajul navei „Covenant“ debarcă – dintr-o prostie a comandantului Oram (Billy Crudup) – pe planeta pe care-a eşuat, la finalul lui „Prometheus“, nava cu Dave şi dr. Shaw.

Spus pe scurt, tot echipajul pare-o adunătură de cretini, cu excepţia personajului ofiţerului Daniels (Katherine Waterston) – care, evident, e scris pentru a trimite la locotenent Ellen Ripley (Sigourney Weaver), supravieţuitoarea de pe „Nostromo“ (numele navei este, acolo, un omagiu direct adus lui Conrad, scriitor din care era tras primul lungmetraj al lui Ridley Scott, „Dueliştii“), cum era şi dr. Elizabeth Shaw (Noomi Rapace) în „Prometheus“. Este incredibil, dar – odată cu debarcarea pe planeta cu pricina – scenariul (scris de-o mână de „mercenari“ – Jack Paglen e responsabil şi pentru o altă bâzdâganie filozoficoidă, „Transcendence“ –, nu e semnat de Scott, dar nu contează, acesta şi l-a asumat) este plin de atâtea erori logice, precum şi de inepţii comportamentale, vizibile şi rizibile chiar şi pentru un copil mic, încât orice „zbatere“ filozofică a lui Scott şi a scenariştilor săi devine de domeniul derizoriului.

Alien

Credincios fiind, căpitanul Oram (Billy Crudup) îi spune creaturii, Xenomorph-ului, pe adevăratul său nume: Satana. Nu-l va ajuta, însă, prea mult

Cine l-a creat pe Creator(-ul Weyland)?

De-abia acum, după „Alien: Covenant“, se poate spune pe deplin despre Ridley Scott „Ah, organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!“ Dar nebunia e grandioasă şi la scară mare, cosmică, uriaşă – ca a oricărui maestru sau a oricărui nebun adevărat. Cum ar fi spus Nichita Stănescu, „maestrul, ah, e nebun, căci el suferă de-ntreg universul“ („Elegia a zecea“). Filmul (care nu-i scris, dar asumat de Scott, rezumându-i perfect diletantismul intelectual care l-a bântuit toată viaţa) musteşte de religie, filosofie, literatură, dar nedigerate deloc, iar din magicianul, vrăjitorul (din punct de vedere tehnic şi vizual), care era tânărul Scott n-a mai rămas nici umbra.

Preambulul lui „Covenant“ setează clar temele care-l bântuie, îl obsedează pe bătrânul Scott: discuţia dintre inginerul Peter Weyland (Guy Pearce) şi noua sa creaţie, „sinteticul“ David (Michael Fassbender), atinge, în cinci minute, mai toate chestiunile fundamentale: ce este Viaţa, ce (cine) este Dumnezeu, cine creează pe cine, cine este capabil de Artă (sunt aduşi, pe repede înainte, în discuţie Wagner – „Intrarea zeilor în Walhalla“ alege, nu întâmplător, să cânte androidul – şi Michelangelo – de la al cărui „David“ acesta îşi alege numele –, mai târziu vor fi pomeniţi Byron şi Shelley) şi de emoţii etc.

Alien

Omul / androidul în labirintul său

„Regele Regilor“

Pentru că este obsedat de a deveni precum creatorii săi (pe care, în acelaşi timp, bineînţeles, i-ar plăcea, frankensteinian, să-i şi distrugă) şi de a fi capabil de emoţii, de Artă şi de creaţie, David (a cărui incapacitate de a simţi emoţiile, coroborată cu „umanitatea“ sa, îl fac imun la chestiunile etice) va crea Xenomorph-ii, protipurile de „alien“, pe îndepărtata „planetă interzisă“. Ca întotdeauna în astfel de filme, chestiunile legate de „inteligenţa artificială“ sunt tratate cel mai interesant, iar confruntarea dintre David-8 şi mai „tânărul“ său coleg, Walther, este partea cea mai bună a filmului (de fapt, singura). David este un poet, un Artist, un estet, care se consideră „dincolo de bine şi de rău“ şi a depăşit compasiunea şi chestiunile etice, un nietzschean (nu degeaba a ales el să cânte „Walhalla“).

Îl citează (incorect) pe Shelley, cu sonetul „Ozymandias“ („My name is Ozymandias, King of Kings; /Look on my Works, ye Mighty, and despair!“), mut de admiraţie în faţa puterii sale de creaţie, pe când jeleşte – însă doar cabotin, ca un poet / actor „în rol“ – soarta vechii civilizaţii de pe planetă, distrusă de nava Inginerilor. Evident, un (nou) Ozymandias / Ramses al II-lea (foto dreapta) ar vrea să fie şi David, să devină nemuritor prin Xenomorph-ii săi. Nu citeşte, însă, cum trebuie următoarele versuri ale sonetului lui Shelley (pe care-l atribuie, în mod inexplicabil, lui Lord Byron): „Nothing beside remains. Round the decay /Of that colossal Wreck, boundless and bare /The lone and level sands stretch far away“. Dumnezeu – despre care Scott ne spune, de fapt, cu fiecare din filmele sale recente că nu există – are întotdeauna alte planuri.

ozymanthias

Info

Alien: Covenant (coproducţie, 2017)
Regia: Ridley Scott
Cu: Michael Fassbender, Katherine Waterston, Billy Crudup

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Ridley Scott – o operă briliantă, dar inegală



40 de titluri semnate de acest regizor englez (născut pe 30 noiembrie 1937, în mica localitate insulară South Shields, aşadar în Anglia profundă), numără până în prezent filmografia lui Ridley Scott, cineast celebru şi (prea) prolific, care-a fost multă vreme favoritul cinefililor români formaţi până în 1989 (când să vezi un „Blade Runner“ sau „Alien“ la videotecă, fără să mai vorbim de un „Dueliştii“ – neapărat color şi pe peliculă – la Cinematecă, chiar însemna că l-ai prins pe Dumnezeu de picior).

Sunt incluse însă aici debutul său absolut, scurtmetrajul „Boy and Bicycle“ din 1965 (27 de minute, scris, regizat, produs şi filmat de Ridley Scott; singurul interpret, al Băiatului, este fratele său, regretatul regizor Tony Scott), şi numeroasele episoade de serial realizate ulterior în televiziune. Autor frenetic şi de filmuleţe de publicitate (care-i vor influenţa şi cariera de cineast propriu-zis), Scott debutează în cinema şi în lungmetraj în 1977 cu filmul „Dueliştii“ (ecranizare după o nuvelă de Joseph Conrad), considerat unanim – de public şi de critică – o revelaţie, un debut-capodoperă.

S-a reinventat periodic

„Dueliştii“ mărturiseşte o picturalitate deosebită a imaginii (director de imagine: Frank Tidy), care va deveni caracteristica celor mai bune filme ale regizorului. Îi urmează alte două filme excepţionale, titluri-bornă şi cap de serie, ambele încadrabile la „top of the top“ al genului science fiction: „Alien“ (1979) şi „Blade Runner“ (1982, ecranizare după un roman de Philip K. Dick). E greu pentru un cinefil să aleagă doar unul dintre aceste trei titluri, pentru că – prin stilizarea excepţională şi prin influenţă (pentru cele două SF-uri; „Dueliştii“ rămâne un film unic şi bizar, o rara avis) – toate trei fac parte din registrul capodoperelor.

Ulterior, cariera lui Scott a fost prolifică şi inegală. Deşi a avut şi căderi incredibile, cineastul a reuşit de câteva ori să se reinventeze, ceea ce nu-i de ici-colo. Voi mai menţiona aici doar marile sale succese, filmele obligatoriu de văzut pentru orice cinefil care se respectă. Este vorba despre „Thelma & Louise“ (1991, dramă, operă atipică pentru cineast, un veritabil manifest al feminismului), „1492: Conquest of Paradise“ (mai mult pentru picturalitatea imaginii şi muzica lui Vangelis), marele succes cu „Gladiator“ (2000, film istoric, îl impune pe Russell Crowe), „Black Hawk Down“ (2001, excelent ca film de război), eventual „Kingdom of Heaven“ (2005, combină filmul istoric cu cel de război, fiind vorba de cruciade; imaginea îi salvează, iarăşi, tezismul).

Top 5 filme importante

1. Dueliştii (Marea Britanie, 1977)
2. Alien (Marea Britanie-SUA, 1979)
3. Blade Runner (SUA-Marea Britanie, 1982)
4. Thelma & Louise (SUA-Franţa, 1991)
5. Gladiator (SUA-Marea Britanie, 2000)

Citeşte şi:

„Prometeu alienat“ – cronica la filmul SF „Prometheus“ (2012), precedentul film din seria „Alien“ al lui Ridley Scott

„400 de ani de sclavie“ – cronica la filmul lui Ridley Scott „Exodus: Gods and Kings“ (2014), o Ieşire cu Moise (Christian Bale), dar fără (sau contra lui) Dumnezeu

„Salvaţi soldatul Mark!“ – cronica la filmul „Marţianul“ (2015), precedentul film al lui Ridley Scott, un SF triumfalist plasat pe planeta Marte

Ridley Scott
duelistii
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite