Mashol Shalem este o structură care unifică artişti independenţi ai genului asumându-şi misiunea de „a oferi asistenţă profesională şi îndrumare în toate aspectele creativităţii artistice, în beneficiul publicului şi pentru dezvoltarea culturală a oraşului“. Viaţa culturală a Ierusalimului e foarte intensă. Mă refer la cultura vie, nu la cea patrimonială, cunoscută global. Obiecte de artă sculpturală, unele dintre ele expuse spre vânzare, pot fi admirate pe străzile oraşului nou, transformându-l într-o uriaşă galerie, îmbogăţindu-i frumusetea dominată de faţadele din piatră de culoarea mierii; un pian din beton, singurul din lume!, plasat în faţa unei importante băncii este la dispoziţia tuturor cunoscătorilor care vor să-şi etaleze măiestria; centre culturale primitoare funcţionează în spaţii abandonate, dar reamenajate, pe care le readuc astfel în circuit; toate animă o urbe deloc ocolită de probleme.

Dansul contemporan este una dintre direcţiile de excelenţă ale creativităţii artiştilor israelieni. Renumitele Batsheva Dance Company, Kolben Company, Kibbutz Company, Vertigo etc. o demonstrează sezon după sezon prin explorarea noilor idei din zona expresivităţii corporale, prin proiecte internaţionale, menţinându-se în aria de top a coregrafiilor conceptualizate.

Un program foarte dens, cu câte trei-patru reprezentaţii zilnic, studii de caz la faţa locului, întâlniri şi prezentări de companii şi artişti au cartat starea momentului în acest domeniu creativ în care artiştii israelieni excelează. O secţiune consacrată publicului tânăr a atestat grija cu care încă de la vârste fragede şi apoi pe întreaga durată a evoluţiei personale sunt detectaţi şi stimulaţi artiştii, pe de o parte, atras, format şi fidelizat publicul de gen, de cealaltă parte. Spectacole interactive pentru întreaga familie în care părinţi şi copii descoperă ce înseamnă să îţi utilizezi trupul ca instrument artistic şi de comunicare, creaţii realizate de marile companii cu adolescenţi antrenaţi pentru dansul abstract, un sistem formativ setat pe autodescoperire, pe găsirea propriei voci, pe amorsarea inspiraţiei şi pe deschiderea multiculturală, rezidenţele, stagiile sunt câteva dintre cheile de cursă lungă ale unui sistem cultural care a oferit foarte multe mapamondului artistic. Am văzut spectacole foarte variate. Gravitas are o temă luată din fizică – pe o saltea gonflabilă, semielastică, doi dansatori se întrec, se confruntă, se joacă, sar, fac figuri de gimnastică acrobatică foarte dificile, dialoghează coregrafic, ţopăind organizat pe această suprafaţă de culoarea cerului. Fac tumbe spre amuzamentul general al privitorilor, demonstrând că gravitaţia nu e chiar atât de dificil de (com)bătut, desigur, dacă ai antrenamentul necesar şi imaginaţie.  O abordare inedită, corporală, concretă a unei noţiuni ştiinţifice, pe care n-o conştientizăm, deşi ea ne menţine cu picioarele pe pământ. 

InvisiBALL priveşte coregrafic către terenul de fotbal şi rutinele lui. Creaţia lui Nadine Bommer traduce în termeni de dans parametrii şi mecanismele definitorii ale „sportului rege“ - echipament, teren, porţi, minge, cu gestualitatea specifică, tipuri de reacţii, purtând publicul atât pe teren, cât şi la vestiare, implicându-l, cerându-i să devină tribună de fani şi să îşi susţină echipa favorită prin încurajare vocală şi fluturarea unei eşarfe colorate. Dinamism, surpriză, umor fac din InvisiBALL o resursă de energie pozitivă.  

În Amfibi, subiectul provine din cultura multimedia. Dispozitivele smart care ne escortează în cotidian sunt analizate de două fiinţe ciudate, din preistoria umanităţii, care se trezesc în posesia a două tablete. Cu inteligenţă şi ludic, coregrafia subliniază diferenţele dintre real şi virtual, obligând privitorii să-şi schimbe perspectiva de utilizatori şi să se detaşeze de aparatele deştepte care ne-au invadat existenţele.

Oyster (Inbal Pinto&Avshalom Pollack Dance Company) m-a cucerit! Succesiunea de secvenţe care cresc în intensitate creativă şi emoţională ne reaminteşte de frumuseţea teatrului popular, de atmosfera de bâlci, de spectaculozitatea circului. Două ghirlande cu becuri ne trimit contextual la lumea spectacolului stradal, a serbărilor publice. Duete, solouri, momente de grup coregrafiază inteligent, cu umor, într-o suită de momente variate şi neaşteptate, situaţii hilare, care citează filmele lui Fellini, tristeţea clovnilor veseli,  puterea purificatoare a dansului. Omul cu două capete, femei bărbat, piticul, femeia cu mâna prelungă, bătrânelele care dansează dezlănţuit mamba, bărbaţii fără mâini, două dansatoare ridicate la înălţime şi transformate în clopote sunt doar câteva dintre minunăţiile imaginate de cei doi coregrafi. Pe care i-am putut vedea şi la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, în sezonul israelian, în 2016. Oyster datează din 1999, dar e la fel de proaspăt ca la premieră. Cu alţi dansatori, fireşte. Pe o coloană muzicală care alătură secvenţe de operă (pagliacci), tangou Piazzola, Harry James, soprana Yma Sumac şi cântece din Tuva.

Dintre consacraţi, Rami Be'er ne-a uimit cu Kibbutzit 360º, dansat impecabil de cei mai tineri membri ai companiei, un dialog vulcanic şi tandru între dansatori şi dansatoare, între ei şi public, reinterpretând mişcarea în noi termeni, fragilizând deliberat separaţia standard artist-spectator. Vocabular coregrafic inovativ, bogat, fluiditate, inteligenţă coregrafică definesc acest spectacol vibrant prin fiorul simplităţii pe care-l declanşează.