CRONICĂ Criticul de film Irina Margareta Nistor: Cum a fost finalul Festivalului de Fim Francofon de la Namur şi laureaţii ediţiei

CRONICĂ Criticul de film Irina Margareta Nistor: Cum a fost finalul Festivalului de Fim Francofon de la Namur şi laureaţii ediţiei

Câştigătorii Festivalului de la Namur

La Namur s-a încheiat a 32-a ediţie a Festivalului de Film Francofon. Oraşul din Belgia, situat la confluenţa fluviilor Sambre şi Meuse, este capitala Valoniei şi se află la 60 km sud de Bruxelles.


Criticul de film Irina Margareta Nistor

Cu siguranţă că-l prefer net pe adorabilul Idefix ( căruia anglofonii îi zic Dogmatix), din Asterix, pseudo Câinelui din Chien (croit parcă anume după sinistrul Lobster- ştiu si el a fost aclamat, tocmai de asta cred că juriile ar trebui mai întâi psihanalizate)al lui Samuel Benchetrit, care a plecat cu trofeul cel mare de la FIFF, plus o recunoaştere scenariului şi a actorului principal Vincent Macaigne (chiar dacă la ştirile belgiene a fost menţionată doar Vanessa Paradis, care are un rol minuscul, dar celebritatea bat-o vina...).

Categoric un tip genial (s-a ales cu un ceas I.N.O.X Sky High), cu faţa lui de câine bătut (nu i-ar strica un frizer, la halul cum îi stătea părul în skype-ul de mulţumire) şi care e perfect şi în comedia Le sens de la fete (pe marile ecrane la ei, dar n-ar strica şi la noi, că e cu organizatori de nunţi), unde îi face faţă unui monstru sacru al domeniului : Jean-Pierre Bacri. Revenid la mult lăudatul, trist e că umilinţele cumplite ale unui om care e dresat ca un patruped, stârnesc râsete şi nu îngheaţă sângele în vine spectatorului. E o peliculă de un cinism fără margini, care o mai scaldă puţin la urmă, dar cruzimea personajului întruchipat de Bouli Lanners, ar trebui să dea fiori. 

La actriţe: Camille Mongeau, banală (deloc glamorous, nici măcar în viaţa de toate zilele) din Tadoussac, făcut cu doar 200.000 de dolari (s-a plâns regizorul!).
Cea mai bună imagine: 12 zile , semnată de Raymond Depardon, care i l-a dedicat partenerei sale de viaţă, care îi stă alături de 4 decenii!

La debuturi extraordinarul algerian al Sofiei Djama: Les Bienheureux, care în discursul ei a pomenit de Ministerul lor al culturii, că visele cineaştilor sunt mai mari decât instituţia!

Premiul la secţiunea descoperiri a mers la Soldaţii (O poveste din Ferentari), al aparent delicatei, seraficei Ivana Mladenovic, care siderează cu vulgarităţile de o intensitate şi de o inventivitate greu de privit şi auzit (în traducere fireşte totul e mai edulcurat, pt simplu motiv că francezii n-au un asemenea apetit pentru grozăvii lingvistice). După subiect, mi-am zis că e un Moonlight (a luat un Oscar, nu? ) local! E infinit mai crud! La Q&A, o domnă, care vorbea bine româneşte a intrebat dacă aşa ceva se regăseşte şi la Cluj sau Sibiu. Răspunsul uneia dintre producătoare a fost că rromii de Bucureşti sunt mai puţin tradiţionalişti.

Începuse bine cu un tip care vrea să-şi dea un doctorat în manele (care a scris cartea şi şi-a asumat rolul şi pe ecran, şi era la Namur, Belgia fiind coproducător, convisă de cariera Adei Solomon, care reprezenta o garanţie), soldaţii am aflat că erau puştii scoşi la produs, dar trama a deraiat flagrant, şi m-am gândit ca dacă ar fi văzut pelicula din închidere Diane a les epaules/ Diane rezistă, ar fi descoperit că se poate face şi un subiect mai delicat, precum o mamă surogat, pentru un cuplu gay, abordând totul cu umor şi tandreţe!

Sau scurtul Scris /Nescris, care aşa cum prevăzusem a cucerit şi aici, iar Adrian Silişteanu a ţinut un speech în favoarea fracofoniei, deşi titlul a fost mentionat de toată lume în engleză! Written/Unwritten!Paradoxuri!

Scurtmetrajul din competiţia locală a fost Le film de l’ete, care a luat şi pentru imagine, destul de confuz şi incomparabil mai oarecare faţă de extraordinarul lui Pablo Gomez Gomez: Kapitalistis, pe care sper să-l aduc la Festivalul de Psihanaliză şi Film din 7-10 decembrie, de la Bucureşti, unde acum 4 ani, tot după Namur, am proiectat alt scurt al lui Willkommen, cu găina căreia voia un belgian să-i facă acte! Acum e cu un grec care are un fel de pact cu Moş Crăciun.   

Tot publicul parcă alege mai bin, şi cum bine se trăgea concluzia şi la Bruxelles, la întâlnirea pentru conceperea unui manual de bune practici pentru cinematografia europeană, spectatorii de fapt ar trebui întrebaţi ce vor să vadă. Şi m-am bucurat că împreună cu Franţa, ne-am gândit şi la un schimb pe VOD, de capodopere fără vârstă, din cele două ţări.  Am reuşit să fiu prezentă la ambele evenimente, ca expert de data aceasta, datorită celor de la ICR Bruxelles, care nu numai că se ocupă de toţi cei care însoţesc titlurile din competiţie, dar m-au şi făcut să mă simt ca-n filmele americane, când diplomaţii te salvează, şi te ocotesc la nevoie. Şi asta când se ocupă de noi proiecţii şi proiecte în Benelux!

Tot la speciale şi minunate pe lângă M, se numără Drole de pere, (regia Amelie van Elmbt) cu un tată, care rămâne babysitter, la o fetiţă, pe care nu şi-o văzuse încă niciodată! Replică de reţinut: Ţi-ar plăcea când o să te faci şi tu mic, să ţip la tine? Întreabă copila adultul!

Nicole Gillet (delegata generală FIFF, creierul cinematografic) a strălucit şi la propriu şi la figurat, şi mereu dă impresia că e omniprezentă, şi se teleportează de la o sală la alta. Marie-France Dupagne, îngerul păzitor al Presei, e mereu cu zâmbetul pe buze de-ai zice că zilnic se sărbătoreşte surâsul şi nu doar azi! 
Cinema Cameo refăcut e un loc minunat, cu Cafeo, cu cafeneaua sa rafinată cu tot, unde cafeluţa e întotdeauna însoşită de un pătrăţel de cioco (în copilărie îi zicea Pitic) şi supa fierbinte,  mereu din alte legume, hidratând după ore întregi în sală. Ca de altfel şi sucul de portocale de la micul dejun de la Hotel Ibis, unde există un sistem în care singur storci fructul, ca şi cum ai da la maşina de cusut! Fascinant! Mai grozav ca la Berlin sau Cannes! 
Regretul rămâne că senzaţionalul Eldorado, Raiul celei de-a 7-arte, e deja aproape la pământ, şi nu va renaşte ca pasărea Phoenix.   

Întocându-mă puţin la alte momente interesante ar fi Si tu voyait son coeur, unde apare un Costel, dintr-o familie de rromi săraci, emigraţi (dar unde nu sunt actori români) , Sparring cu Mathieu Kassovitz ( celebru după la Haine şi care a turnat şi la Buftea, în Amen.) Acum e un boxer fără noroc, care se transfomă în sac de încasat lovituri, ca să-i poată lua un pian fetiţei lui, care cântă Chopin. La part sauvage este despre islamişti fanatici şi cum se fac adepţi, printre creştini, Une part d’ ombre e un thriller, despre: a fost sau nu crima sau delictul perfect şi cum dispar prietenii când eşti la ananghie, Volubilis e Marocul, cu totul altfel decât ni-l imaginăm, tributari genialului Casablanca, turnat însă în studio, la Warner Brothers. Tuktuq, al lui Robin Aubert, (care a fost oaspete la Bucureşti acum câţiva ani şi tocmai a luat un premiu la Toronto pt Les Affames, un horror apreciat la TIFF-ul canadian) e mai degrabă un documentar sumbru, depre o minoritate aborigeni, care urmează să fie transmutată precum locuitorii de pe Ada Kaleh.

Pour l’ economie du couple are o distribuţie colosală, pe Berenice Bejo şi Marthe Keller, şi e despre o despărţire financiară, pt că, deşi cei 2 sunt împreună de 15 ani şi părinţi a doi copii, cum e moda în Hexagon, trăiesc în concubinaj, şi se sfârtecă la fel ca în orice iubire, care a pălit! Chez nous, printre ultimile , este despre un nou partid şi încercarea de a coopta o fată care vrea să schimbe lumea, dar cade victimă sforilor trase de aparent binevoitori. Scenă soc: un joc video în care Turnul Eiffel e doborât cu avione ca la New York, Gemenele, şi în loc apare o imensă moschee! Extraordinar în schimb documentarul Anchetă în Paradis despre perceperea Lumii de apoi şi cum e cu cele 72 de fecioare. Unde sunt restul femeilor, ar fi o întrebare logică! Dar şi multe altele, surprinzătoare. Concluzia, greu de decis!| Şi atunci se recurge la anecdota care zice că povestea cu virginele e dintr-o interpretare greşită a Coranului: E doar una, care are 72 de ani! 

Momente repetitive în aceste 8 zile, de 36 de lungi şi 5 scurte pentru mine: aruncatul pietrelor în apă, ca să facă nişte cerculeţe, împrăstiat de cenuşă a cel apropiaţi, şi referiri la şansonetistul Leo Ferre, mort de 24 de ani, copii, părinţi divorţaţi sau generaţia de seniori neajutoraţi şi fireşte rromi, în ale noastre şi ale lor.

FIFF 32 s-a încheiat, unde am avut de vizionat, într-un voiaj pe mai multe continenete pe care l-am savurat, dintr-un fotoliu fermecat!  Pentru că ICR-ul m-a invitat şi m-a salvat! Sa vină mai repede Ediţia 33!

 

citeste totul despre: