Andrei Marga îl acuză pe Pleşu de minciuni cu privire la ICR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga FOTO Adevărul
Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga FOTO Adevărul

Preşedintele Institutul Cultural Român, Andrei Marga, îl acuză pe Andrei Pleşu că proferează minciuni sistematizate la adresa ICR.

 „Andrei Pleşu atacă fără a se informa, iar dacă îndrăzneşti să îi răspunzi eşti deja  «în derapaj». Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul şi o fac, mărturisesc, cu reţinere şi doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual şi la modesta mea persoană“, afirmă preşedintele ICR, într-un comunicat remis Agerpres.

Marga susţine că nu a avut „în ultimii zece ani vreo discuţie, necum dezbatere, cu Andrei Pleşu“ şi subliniază că „dacă s-ar informa cu acurateţe“, acesta „ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22-25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său“. 

„El spune că instituţia din partea căreia a beneficiat financiar este „în plin derapaj“, dar nu indică vreun fapt. Este oare derapaj să aduci o nouă strategie în ICR, care să readucă instituţia la misiunea pe care legea i-o încredinţează? Este derapaj să sincronizezi înţelegerea culturii? Este derapaj să pui capăt scurgerii de bani publici în beneficiul abuziv al unor persoane? Este derapaj defeudalizarea instituţiei?

Este derapaj să pui în joc programe noi pentru creatorii din varii domenii ale culturii? Este  « răfuială politică» limpezirea unor fapte aflate la limita legii, conform obligaţiilor legale? Este derapaj să înnoieşti personalul din străinătate pentru o nouă imagine a ţării? Este derapaj transparenţa completă, care se observă în tot ceea ce face ICR? Este derapaj să faci concursuri pe posturi, în locul numirilor preferenţiale?“, se întreabă retoric preşedintele ICR.

 
 

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite