A avut Manet un fiu nelegitim? Povestea secretelor unei familii
0În arta lui Edouard Manet, pictor francez din secolul XIX, există o figură masculină care apare de mai multe ori decât oricare alta. Este vorba despre fiul soţiei olandeze a lui Manet, Suzanne.
Tânărul apare în 17 lucrări, dintre care cinci vor fi expuse la Academia Regală , relatează cotidianul britanic „The Telegraph“.
Despre tânăr se ştie că ar fi fost fiul Suzannei, dar nu se cunoaşte dacă Manet a fost sau nu tatăl lui. De fapt, paternitatea sa este incertă.
Se crede că Suzanne Leehoff a cunoscut pentru prima dată familia Manet, familie bogată, făcând parte din burghezia pariziană, când a fost angajată în 1849 pentru a le oferi lecţii de pian lui Edouard, în vârstă de 17 ani şi fratelui său. Suzanne, care avea ea însăşi doar 19 ani la acea vreme, venise de una singură la Paris, din prosperul oraş olandez Zaltbommel, dar motivul pentru care a părăsit căminul părintesc nu este cunoscut.
În 1852, pe vremea când Manet studia pentru a devenit artist, Suzanne a născut un băiat, Léon-Edouard. A susţinut că numele tatălui ar fi fost Koella, iar Manet l-a botezat, devenind naşul acestuia.
Mai târziu, Suzanne l-a prezentat pe Léon ca pe fratele ei mai mic şi a insistat că aceasta este realitatea inclusiv în cursul căsniciei ei cu Manet. Doar cu puţin timp înainte de moarte, în 1906, l-a recunoscut legal drept fiu pentru a se asigura că va fi moştenitorul ei.
Teoria că judecătorul Auguste Manet, tatăl lui Edouard, era şi tatăl lui Léon izvorăşte din dovezile potrivit cărora Edouard nu s-a căsătorit cu Suzanne decât după moartea lui Auguste, deşi legătura dintre cei doi începuse cu câţiva ani înainte.
Beth Archer, cea care a realizat cea mai recentă biografie a lui Manet, respinge ideea unei legături între Auguste şi Suzanne.
Una dintre teorii sugerează că Manet ar fi aşteptat moartea părintelui său pentru a se căsători nu din cauza unei astfel de legături amoroase între judecător şi Suzanne, ci doar pentru că avea nevoie să moştenească averea tatălui pentru a face acest pas.
Dacă acesta este cazul, motivul pentru Manet nu l-a recunoscut pe Léon drept fiul său ar putea fi regăsit în teama Suzannei de a-i fi aflat păcatul, cunoscute fiind originile protestante ale femeii, iar explicaţia ar fi una simplă.
Se mai cunoaşte de asemenea faptul că Edouard a instruit-o pe Suzanne să îi lase lui Léon toată averea lui.
În ce-l priveşte pe băiat, a devenit un om de afaceri, foarte puţin interesat de artă, distrugând unele picturi ale lui Manet, atunci când nu le-a putut vinde.