Ideea de concert-eveniment – aşa cum ar trebui să fie fiecare apariţie publică a unui colectiv simfonic - nu intră în vederile organizatorilor întâlnirilor săptămânale ale muzicienilor celor două colective simfonice bucureştene cu publicul meloman, cu publicul de specialitate. Este adevărat, a crea evenimente fără a dispune de mijloace financiare potrivite, pare a fi un nonsens; iar cele două instituţii bucureştene de concert au ambele importante probleme pe această direcţie.

Un celebru concert de pian de Liszt, o foarte cunoscută Simfonie, ultima, ”din lumea nouă”, datorată lui Antonin Dvorak, o muzică de film al celebrei pelicule ”Mihai Viteazul”, partitură cu totul nesemnificativă din creaţia lui Tiberiu Olah, nu se puteau constitui în aspecte de specială atracţiozitate ale primului simfonic al Filarmonicii. Iar aceasta în ciuda faptului că pianistul Daniel Goiţi, solistul serii, este un muzician apreciat al sălilor bucureştene de concert, un artist ce dispune de un aparat pianistic temeinic aşezat, de o sensibilitate ce colorează cu discretă sugestie sunetul, complexul armonic al muzicii lui Scriabin, oferite la cererea publicului.

Indiscutabil, punctele forte ale concertelor de debut ale stagiunii au fost evoluţiile tinerilor muzicieni performeri. Momente de debut remarcabil! Sala Ateneului, Filarmonica, l-au găzduit pentru prima oară pe dirijorul Kahchun Wong (foto dreapta) din Singapore. Dispune de o uimitoare energie mobilizatoare, de un profesionalism aplicat cu mare eficienţă, cu promptitudine ferm etalată; iar aceasta atât la nivelul structurilor mari ale operei muzicale, aici ale Simfoniei a 9-a de Dvorak, cât şi la nivelul stabilirii unui raport eficient dintre solist şi ansamblu. Dezvoltă o consecvenţă rar întâlnită în susţinerea relaţiei dintre dinamica muzicală şi tempo; ...aspect exteriorizat printr-o gestică ce nu face economie de mijloace, de energie, de impulsuri dinamice în bună parte justificate din punct de vedere muzical; ...permanent motivate, susţinute, de o sensibilitate evidentă. Este o gestică desfăşurată cu o ardoare ce aparţine vârstei. Se va domoli în etapele următoare ale evoluţiei artistului muzician. Căci inteligenţa muzicală face aici casă bună cu talentul; ...ce operează de o manieră profesională, aplicată. Este de observat pe mai departe felul în care experienţa muzicală extinsă poate conduce spre nivelul cel înalt la care economia mijloacelor gestuale poate aduce un maxim de rezultat în plan muzical-artistic. Este laureatul importantului concurs ”Lavro von Maracic”, al concursurilor bucureştene, cel al Filarmonicii dar şi ”Jeunesse Musicales”. La noi în ţară a condus numeroase concerte; ...şi altele, mai multe, în contextul actual al vieţii muzicale internaţionale. Este iniţiativa directorului artistic al instituţiei, maestrul Horia Andreescu, de a-l fi promovat în actualul debut al stagiunii.

În Studioul de Concerte din str. Berthelot, deschiderea actualului sezon a fost încrediţată dirijorului Cristian Mandeal la pupitrul O.N.R.; iar momentul solistic a fost susţinut de tânărul violonist Răzvan Stoica, o natură muzicală virtuoză, protagonist al Concertului în re major de Niccolo Paganini. Este un concert-spectacol care solicită întregul complex al abilităţilor tehnice imaginate la acest instrument. Ceea ce a realizat Rossini în genul operei italiene a timpului - privind etalarea virtuozităţilor vocale în relaţia cu frumuseţea melodică - o realizează în egală măsură contemporanul său, Niccolo Paganini în ce priveşte inspiraţia melodică tipic violonistică pusă în valoare de o eclatantă virtuozitate instrumentală greu de imaginat atât în urmă cu două secole, dar şi acum.

Răzvan Stoica este acea natură virtuoză pentru care dificultăţile tehnice ale acestei partituri nu pun probleme; celebra cadenţă de virtuozitate solistică a primei părţi – cunoscută ca fiind cadenţa Sauret – poate fi apreciată ca fiind de-a dreptul diabolică. Stoica dispune de un antren interior, de o voinţă de acţiune ce condiţionează cu bun succes susţinerea acestui magnific edificiu violonistic. Ii conferă o bună şezare. In plus, frumuseţea melodică seducătoare a liniei violonistice apare ca fiind hrănită în acest caz de o sensibilitate intensă pe care solistul o stăpâneşte necondiţionat; iar aceasta în ciuda unor aproximări intonaţionale prezente în prima parte a lucrării, a unor efecte în pizzicato aduse pe parcursul cadenţei de o manieră relativ agresivă, în mare viteză. Demn de remarcat, la cererea insistentă a publicului a fost prezentată Sarabanda din Partita în re minor de Johann Sebastian Bach; aceasta a fost marea surpriză, momentul suprem al evoluţiei violonistice a serii. Firescul aşezarii frazei muzicale, susţinerea acesteia în balansul viu al mişcării, frumuseţea cultivată a tonului violonistic, dovedesc stăpânirea unei autentice culturi stilistice ce poate propulsa evoluţia în continuare a tânărului muzician.

O uvertură de Rossini dar şi expoziţia orchestrală a concertului paganinian au fost expediate de O.N.R., de dirijorul serii, de o manieră funcţionărească, conform metodei ”Repede şi Tare”. În schimb realizarea celor două suite de balet ”Daphnis şi Chloé” de Maurice Ravel, a readus interesul dirijorului, a maestrului Cristian Mandeal, a membrilor formaţiei, pentru sonorităţile rafinat elaborate ale momentelor acestor celebre pagini orchestrale de puternică identitate impresionistă. Pe aceeaşi direcţie, Corul Academic Radio condus de maestrul Ciprian Ţuţu, a adus culori timbrale inefabile în relaţia cu sonorităţile orchestrale, drept o firească extensie a acestora. Aşa da! Altfel ba!

Căci, nu se poate uita, prezenţa celor două colective orchestrale pe parcursul recentei ediţii a Festivalului enescian a fost realmente exemplară, atât pe parcursul Legendei dramatice ” Damnaţiunea lui Faust”, de Berlioz, cât şi în susţinerea părţii orchestrale a operei ”Mathis pictorul” de Paul Hindemith. Cred că după plecarea numeroşilor oaspeţi sosiţi de peste mări şi ţări, noi cei rămaşi acasă merităm mai multă atenţie; ...în ce priveşte alcătuirea programelor şi relizarea acestora. In plus, consider firesc ca în cazul ansamblurilor de poziţionare naţională, ansambluri susţinute din bani publici, programele de concert să includă pagini semnificative din repertoriul autohton, altul decât cel enescian prezent masiv, pe bună dreptate, în concertele marelui eveniment al Festivalului. La Filarmonică, în acest sens, pe parcursul concertului aniversar susţinut în aceste zile de maestrul Ilarion Ionescu Galaţi însuşi, ni se promite mai mult. În schimb, Formaţiile Muzicale Radio, pe întreaga durată a lunilor octombrie şi noiembrie, pe durata a nouă săptămâni, a mai multor programe diferite, nu aduc în concert nici măcar o lucrare aparţinând repertoriului autohton. Concursul în vederea ocupării postului de dirijor-director artistic, persoană ce ar fi responsabilă pe această direcţie, se lasă aşteptat. Colectivele simfonice europene importante nu evită asemenea responsabilităţi.

În luna noiembrie, spre exemplu, aniversând Ziua Radio România, programul de concert al ONR conţine exclusiv muzică ce aparţine şcolii naţionale ruse! Sic! Ne referim, oare, la o instituţie publică de importanţă naţională?

Materialul a apărut iniţial în revista „România Literară”.