stiri despre george soros

Din perspectiva situaţiei conflictuale cu caracter aproape permanent şi parcă mereu în prag de explozie care să antreneze consecinţe globale, greu de imaginat că se poate spune că există un moment mai bun sau mai prost de a organiza o vizită oficială în Orientul Apropiat.

acum 2 ore · comentarii (12)

Ieri, 24 Aprilie 2018, s-a mai consumat un episod din procesul de îngropare a românilor din Serbia, mai ales a celor din Valea Timocului, datorită ignoranţei prim-ministrului României, care a promis preşedintelui sârb sprijinul necondiţionat al României pentru aderarea statului vecin la Uniunea Europeană, fără să ridice problema drepturilor comunităţii româneşti din Serbia, supusă la un proces sistematic de deznaţionalizare de către autorităţi.

acum 5 ore · comentarii (16)

Când te gândeşti la România, e bine de ştiut că răul nu vine din afară, el vine întotdeauna din interior. Nu e vorba de nicio forţă ocultă externă care manevrează ţara noastră în direcţia opusă dezvoltării. Totul se rezumă la interese locale obscure, la o lipsă crasă de viziune şi la nepăsarea faţă de interesul public.

acum 8 ore · comentarii (11)

Un sondaj realizat de Uniunea Europeană îi arată pe români drept cel mai puţin fericiţi dintre europeni. În afară de o ştire răzleaţă pe un site, nimeni nu a părut să bage de seamă această informaţie. În condiţiile în care la nici un alt indicator de bunăstare nu suntem pe ultimul loc, am putea fi nefericiţi fără cauză, adică depresivi?

acum 17 ore · comentarii (9)

Dincolo de descrierea generală a culturii de securitate a românilor, studiul Barometrul culturii de securitate ne permite şi alte tipuri de abordări. Una dintre acestea se referă la segmentarea percepţiilor securităţii în aşa fel încât să identificăm, dacă este cazul, existenţa mai multor tipuri de „culturi ale securităţii”.

acum 5 ore · comentarii (0)

Într-o deloc încurajatoare lipsă de interes au avut loc audierile şi votul pentru viitorul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, serviciu public. Este vorba despre acel serviciu care, până cu ceva ani în urmă, era un punct de referinţă în peisajul audiovizualului românesc.

acum 5 ore · comentarii (0)

Premierul Dăncilă a convocat ieri o şedinţă cu managerii de spitale. Împreună cu echipa sa de colaboratori direcţi, a aflat, din nou, că legea salarizării este o elocventă ignorare a proverbului de căpătâi al oricărui croitor: „Întâi măsori şi abia apoi tai!“. În spitale s-a trecut la aplicarea legii fără să se ştie impactul bugetar real. Chiar şi regulamentul de sporuri a fost promovat sub presiunea zilei în care urmau să se dea salariile.