Cine e Dan Dungaciu, vehiculat drept înlocuitor al lui Călin Georgescu. A condus un proiect de cercetare la Universitatea Soros
0Dan Dungaciu este vehiculat drept noul candidat suveranist, în situația în care Călin Georgescu nu va putea candida. Sociologul, care ar urma să fie susținut de AUR, POT și Călin Georgescu, a coordonat timp de un an un proiect de cercetare al Universității din Budapesta, fondată de George Soros. Georgescu a afirmat recent că în calitate de președinte, ar interzice din prima zi „rețeaua Soros din România”.

Dan Dungaciu, propunerea vehiculată în spațiul public pentru poziția de candidat al suveraniștilor de la AUR și POT, cu susținerea lui Călin Georgescu, a condus timp de un an un proiect de cercetare la Universitatea Central Europeană din Budapesta, fondată de magnatul George Soros, potrivit MainNews.
Acest lucru s-a întâmplat în perioada august 2001 – iulie 2002, potrivit sursei citate, iar titlul proiectului a fost „Religion, secularization, and modernity in southeastern Europe”.
Călin Georgescu, candidatul susținut până acum oficial de AUR și POT, a promis recent că, dacă va ajunge șef al statului, va interzice așa-numita „rețea Soros”.
„Rețeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranță, pentru că a făcut mult rău țării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un propagandist promovat de Elon Musk. Mesajul lui Călin Georgescu chiar a fost preluat de miliardarul american.
Același lucru l-a repetat și în presa din Romînia, la Realitatea Plus, pe 16 februarie. „În prima zi oficială, toată rețeaua Soros va fi interzisă personal de către mine. Se cunosc, îi știm deja. Lucrurile sunt foarte clare și este important, însă, că acest cancel culture, doamna Alexandrescu, n-a venit pe un teren viran. În momentul în care distrugi educația unui popor, ai țara în mână”, a afirmat atunci Georgescu.
Apropiat al fostului ministru Mircea Malița și împlicare în politica Republicii Moldova
Dungaciu are și asemănări cu Călin Georgescu, mai notează sursa citată. La fel ca Georgescu, Dungaciu este unul dintre apropiații fostului ministrul al educației din perioada comunistă, Mircea Malița, cel de la care a preluat Fundația Universitară a Mării Negre.
Înainte de a se apropia de Malița, Dungaciu a fost unul dintre discipolii lui Ilie Bădescu. În prezent membru al Academiei Române, Bădescu a fost șeful catedrei de Sociologie a Universității din București. În 2014, numele lui Bădescu a apărut pe așa-numita lista a lui Dughin, descoperită de hackeri ucraineni în computerul asistentului personal al ideologului lui Vladimir Putin. Lista cuprindea personalități din mai multe state europene pe care ideologul rus voia să îi transforme în vectori de influență pentru ideile sale. Totodată, Bădescu a scris prefața unei cărți a lui Dughin, tradusă în limba română.
În perioda 2010 – 2011, Dungaciu a fost consilier pe problemele integrării europene al președintelui interimar din Republica Moldova, Mihai Ghimpu. Ulterior, a fost unul dintre criticii oligargului Vladimir Plahotniuc. În același timp i-a susținut pe policienii cu discurs reformator, Maia Sandu și Andrei Năstase, în perioada în care politica oficială a României era de susținere a regimului Plahotniuc.
Trimis în judecată de DNA
În aprilie 2024, Dungaciu a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că, în calitate de director al Institutului de Științe Politice al Academiei Române a pus la dispoziție sediul instituției pentru fundația LARICS, înființată de el. Prejudiciul este estimat la aproximativ 20.000 de euro. În contextul cercetării sale, Dungaciu a pierdut funcția de director al Institutului, potrivit sursei citate.
În ultimii ani sociologul a criticat Uniunea Europeană, a lăudat ideile lui Donald Trump și a militat pentru ca România să adopte o politică strategică „echilibrată”, în care să întrețină relații inclusiv cu China.
Pe lista înlocuitorilor lui Georgescu
Potrivit unor surse politice, George Simion și Călin Georgescu ar fi discutat ca varianta de înlocuitor pentru candidatul la prezidențiale să fie sociologul Dan Dungaciu.
Profesorul Dan Dungaciu a respins însă informațiile vehiculate în presă, conform cărora ar putea intra în cursa prezidențială, ca rezervă al lui Călin Georgescu. „Nu candidez. Nu mă interesează acest subiect. Mi se pare bizar că oricine poate lansa orice și apoi tu trebuie să te justifici. Candidatura mea nu există și nu a existat niciodată”, a declarat Dungaciu, în cadrul emisiunii Marius Tucă Show.