Spitale renovate din banii pacienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Mariana Moglan (58 de ani),  din Întorsura Buzăului, este încântată de saloanele în care este internată
Mariana Moglan (58 de ani), din Întorsura Buzăului, este încântată de saloanele în care este internată

La Spitalul de Cardiologie din staţiunea Covasna s-au donat diverse sume pentru achiziţionarea de mobilier. Anul trecut, unitatea medicală a obţinut din donaţii şi sponsorizări suma de 650.000 de lei, din care s-au plătit chiar şi facturile de întreţinere a spitalului.

Achiziţionarea de mobilier în spitale este interzisă de la nivel central, dar pacienţii Spitalului de Cardiologie Covasna au găsit o modalitate prin care să participe la renovarea saloanelor: donează bani. Campania de donare a început consistent în urmă cu patru ani, şi de atunci, pe an ce trece, sumele au fost din ce în ce mai mari.

Citiţi şi:

Când tragedia nu mai e o ştire
Slatina: O tânără din Şerbăneşti a născut acasă pentru că ambulanţa a rămas înzăpezită

GALERIE FOTO/Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a fost transformat în pensiune pentru maidanezi

„Acţiunea continuă şi în acest an, iar în primele luni, pavilionul D va fi echipat şi dotat la standarde moderne. Pacienţii au venit în sprijinul nostru, donând diverse sume mai mici sau mai mari, bani din care s-au amenajat rezervele, care seamană acum cu camerele de hotel. Pacienţii sponsorizează de bună voie, fără să ceară ceva în schimb", a spus Monica Sporea, managerul Spitalului de Cardiologie.

Anul trecut, spitalul a obţinut din donaţii şi sponsorizări suma de 650.000 de lei, din care s-a cumpărat mobilier, dar s-au plătit, în unele luni, şi facturile de întreţinere a spitalului, din lipsa fondurilor alocate unităţii.

„Cred că suntem printre puţinele spitale fără datorii, din ţară. Sperăm că şi pacienţii simt aceste realizări. Vrem să oferim condiţii spitaliceşti de cea mai înaltă clasă", a mai spus Sporea.

Donaţii cu chitanţă

Pentru fiecare sumă donată se taie o chitanţă şi se face un contract de sponsorizare, în care omul precizează destinaţia sumei. Întrucât oamenii contribuiau cu sume consistente şi donau chiar pentru refacerea unei camere întregi, ei aveau prioritate în salonul respectiv. Acum, foarte multe camere au fost modernizate, iar oamenii nu mai au pretenţii speciale, în schimbul banilor. Ideea mobilării prin donaţii a prins bine în rândul pacienţilor.

„Este ceva deosebit, faţă de ce e în ţară, şi în privinţa comportamentului personalului medical. E prima dată când vin aici. Am mai fost şi în alte părţi, dar nu se compară", a spus Anton Muşatescu (60 de ani), din Tecuci.

Mariana Moglan (58 de ani), din Întorsura Buzăului, o altă pacientă cazată într-una dintre camerele mobilate în acest fel, s-a arătat şi ea încântată de condiţii şi de modul în care pacienţii donează sume.

„Este o idee incredibilă, ingenioasă şi practică în zilele astea. Mă simt foarte bine aici. Este o staţiune frumoasă. Cadrele medicale, pe lângă competenţă, sunt şi foarte amabile. Totul este în regulă şi mă bucur să văd că se construieşte, se renovează permanent câte ceva", a spus femeia.

Din fondurile Ministerului Sănătăţii, Spitalul de Cardiologie Covasna a primit anul trecut trei milioane de euro, care au fost folosiţi pentru reparaţiile capitale la bazinul de înot, sala de sport aferentă bazinului, pavilionul central şi la vila pentru copii.

Cererile depăşesc capacitatea

Aceste lucrări nu au fost finalizate în proporţie de 100%, dar au fost solicitate suplimentări pentru anul 2010, în valoare de trei milioane de euro. Tot din banii Ministerului Sănătăţii s-a achiziţionat unul dintre cele mai bune ecocardiografe din ţară. Spitalul de Cardiologie din Covasna are o capacitate de 775 de paturi şi primeşte, anual, prin contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, 16.000 de pacienţi.

Secţia a fost dotată cu aparate moderne

Secţia a fost dotată cu aparate moderne 

Donaţii pentru secţia de Terapie Intensivă

Concerte, baluri şi alte evenimente caritabile susţin financiar Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean din Timişoara.

„Noi am început prin Asociaţia pentru ATI «Aurel Mogoşeanu» şi prin campania «Împreună pentru viaţă» să derulăm o serie de acţiuni, concerte umanitare, baluri, diferite manifestări, să adunăm banii pentru echipamente, saloane", a spus Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI.

La ultimul eveniment caritabil, care a fost un concert umanitar al formaţiei Iris, au fost adunaţi suficienţi bani pentru achiziţionarea unei staţii de aer comprimat necesare unei bune funcţionări a activităţii medicale în secţiile importante ale spitalului.

„Este un aparat vital nu doar pentru ATI, ci şi pentru Blocul Operator, pentru Unitatea de Primire Urgenţe, pentru mai multe secţii ale spitalului", a spus Săndesc. Suma pentru echipamente, dar şi pentru instalarea acestora se ridică la 55.000 de euro.

„Au fost oameni care au donat necondiţionat, unii ca să ajute, alţii au fost mulţumiţi de felul în care au fost trataţi pacienţii aici. Toate renovările au fost făcute doar din donaţii, nimic de la spital", a spus Ioan Nediglea, medic în cadrul secţiei de ATI a Spitalului Judeţean Timişoara. Olivia Tulbure

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite