Alarmele de fum, activate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia Spaţială Internaţională FOTO Shutterstock
Staţia Spaţială Internaţională FOTO Shutterstock

Alarmele de incendiu au fost activate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, după ce echipajul a raportat fum şi miros de plastic ars, relatează BBC.

Incidentul a fost semnalat în modulul Zvezda, construit de Rusia, unde se află spaţiile de locuire, a scris presa rusă.

De-a lungul anilor, SSI a înregistrat mai multe defecţiuni, precum scurgeri de aer, crăpături şi motoare care au dat rateuri, iar oficialul rus Vladimir Solovyov a avertizat recent cu privire la echipamentul învechit şi sistemele deficitare. 

Agenţia spaţială rusă, Roscosmos, a anunţat ulterior că sistemele au revenit la normal.

Fumul a fost detectat în timpul realimentării bateriilor staţiei, a spus agenţia, iar acum echipajul a revenit la activităţile obişnuite.

A fost raportat că mirosul de plastic ars a ajuns de la sectorul rus la segmentul american.

Agenţia spaţială americană, NASA, a spus că incursiunea în afara SSI planificată pentru joi va avea loc conform programului.

Doi cosmonauţi vor lucra la recent sositul modul ştiinţific Nauka.

Rusia a anunţat în aprilie că ar putea părăsi Staţia Spaţială Internaţională şi că îşi va construi propria staţie până în 2030.

În prezent, la bordul SSI se află şapte astronauţi: doi din Rusia, trei din SUA, unul din Franţa şi unul din Japonia.

Citeşte şi: 

Google lansează noi funcţii de comunicare şi un nou design pentru Gmail

Twitter testează o nouă funcţie numită Comunităţi, asemănătoare Facebook Groups şi Reddit

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite