Oficialii Huawei, despre tehnologiile viitorului, România şi importanţa strategică a Europei în planurile lor

Oficialii Huawei, despre tehnologiile viitorului, România şi importanţa strategică a Europei în planurile lor

În cadrul unei conferinţe de presă care a închis evenimentul Huawei Innovation Day 2019, desfăşurat la Paris, oficialii companiei au răspuns unor întrebări despre importanţa strategică a bătrânului continent, vorbind puţin şi despre viitorul tehnologic al companiei din Shenzhen.

Ştiri pe aceeaşi temă

A fost cea de-a şaptea ediţie a evenimentului anual organizat de Huawei şi dedicat inovaţiei în domeniul tehnologiei, şi probabil cea mai importantă de până acum, graţie problemelor dintre gigantul chinez şi guvernul american din acest an.

Innovation Day 2019 a început cu un speech al lui William Xu, director al Consiliului de Administraţie al Huawei şi preşedinte al Institutului de Cercetare Strategică al companiei, care a avut rolul de a evidenţia colaborarea dintre Huawei şi instituţiile sau companiile europene, precum şi inovaţiile introduse de compania din Shenzhen în ultimii ani.

Sfârşitul zilei a fost marcat de o conferinţă de presă la care au participat jurnalişti din întreaga Europă şi mai mulţi oficiali ai Huawei.

Europa, un punct strategic extrem de important în viziunea Huawei

Unul dintre principalele puncte atinse în timpul conferinţei de presă a fost importanţa strategică a bătrânului continent pentru compania din China. Oficialii săi au menţionat că ”Huawei este cea mai strict controlată companie din industria tehnologică”, însă sunt în continuare încrezători în relaţiile cu Europa.

”În ceea ce priveşte tehnologiile noi, precum IoT sau computerele cuantice, Huawei se poziţionează ca fiind parte din soluţia europeană. Europa are unii dintre cei mai buni experţi în securitate cibernetică din lume, şi noi credem că securitatea reţelelor şi tehnologiilor europene ar trebui să fie în mâinile lor. În următorii 10-20 de ani, Europa ar trebui să aibă unele dintre cele mai mari companii din lume”, au menţionat oficialii Huawei.

Aceştia au spus câteva cuvinte şi despre situaţia din România, menţionând că Huawei este un partener în care operatorii de telecom din ţara noastră au încredere, şi pe care îl susţin în eforturile sale de implicare în dezvoltarea tehnologiilor 5G.

Tehnologiile viitorului

De altfel, 5G-ul a fost un subiect extrem de dezbătut, cei de la Huawei menţionând şi faptul că în ţări precum Spania, Marea Britanie şi Elveţia au fost stabilite deja reţele 5G, folosind echipamente ale producătorului din Shenzhen.

S-a vorbit şi despre computerele cuantice, şi felul în care acestea sunt incluse în viziunea Huawei, în lumina ultimelor dezvăluiri în acest domeniu, făcute de cei de la Google. Astfel, chinezii au recunoscut că văd această tehnologie ca fiind una de termen lung, care mai are însă nevoie de dezvoltare masivă înaintea implementării reţelelor 5G. Aceştia au numit performanţa gigantului american ”un concept teoretic foarte bun”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: