Veronica Brânzan - "şefa de la Interne" - este pe podiumul Campaniei "Medicii cu care Zalăul se mândreşte"
0
Votată cu frenezie de susţinători, dar susţinută şi de juriul de specialitate şi de redacţie, Veronia Brânzan este în "topul 3" al celor mai apreciaţi medici din Zalău. Ea a strâns, alături de medicul Florian Neaga, cele mai multe voturi pe site-ul zalau.adevarul.ro.
Veronica Brânzan este astăzi un om împlinit. Este şefa secţiei de interne din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău şi a are o familie - plină de medici! - cu care se mândreşte. Pe soţul ei, stomatologul Mircea Brânzan, l-a cunoscut pe băncile facultăţii. "Eu eram anul II la Medicină, la Cluj, iar el era anul I la Stomatologie", îşi aminteşte ea. Doi ani mai târziu cei doi medici în devenire s-au căsătorit, deşi erau, amândoi, încă studenţi, iar după un an a venit şi primul copil, aşa că în momentul în care a absolvit Medicina Veronica Brânzan nu avea doar diploma de medic, ci şi pe cea de soţie, dar mai ales de mamă. La un an după absolvire pe "diploma" de mamă a apărut un alt nume - al celui de-al doilea copil.
Doi copii - medici amândoi
O mândrie nemăsurată i se citeşte în ochi Veronicăi Brânzan atunci când vorbeşte despre cei doi copii ai săi. Şi are şi motive, pentru ca amândoi i-au urmat în carieră şi amândoi sunt tineri realizaţi. Fiica sa, în vârstă de 34 de ani, este medic chirurg vascular într-o clinică din oraşul german Leipzig. A ajuns acolo cu o bursă primită din partea Ministerului Educaţiei şi a rămas, pe de-o parte, pentru că a simţit că acolo se poate împlini pe plan profesional mult mai bine decât în România, iar pe de altă parte şi pentru că profesorii ei de acolo i-au cerut să mai rămână. Mezinul familie, Ionuţ, i-a urmat mai degrabă tatălui în carieră, şi este astăzi un medic stomatolog bine cotat în Zalău.
Dar lucrurile nu au stat mereu atât de bine pentru Veronica Brânzan. Cu un zâmbet trist în colţul buzelor îşi aminteşte cât a suferit în facultate pentru că provenea dintr-o familie simplă, de ţărani, şi nu îşi permitea multe dintre lucrurile şi obiceiurile colegilor ei. "Chiar dacă am fost săraci, familia mea mi-a oferit multe exemple extraordinare. Spre exemplu, patru dintre fraţii tatălui mei - erau nouă de toţi - au făcut facultate, ceea ce pe vremea aceea era un lucru fantastic", punctează medicul.
"Efectiv, îmi place meseria"
Despre profesia ei, Veronica Brânzan spune o face cu foarte mare plăcere. "Sunt la ora 7.00 în fiecare zi în secţie şi mă duc în fiecare după-amiază la contravizită. Efectiv, îmi place meseria". Recunoaşte şi a fi medic, mai ales dacă ai şi o funcţie, implică, în ziua de astăzi, foarte multe provocări. "Trebuie să fim competitivi pe toate planurile, pentru că orice amânunt contează. Nu este de ajuns ca un medic să fie doar un bun profesionist. El trebuie să aibă o atitudine corectă faţă de pacienţi, faţă de colegi, trebuie să se ocupe şi de partea de hărţogărie", explică medicul. Veronica Brânzan recunoaşte că, cel puţin la capitolul atitudine faţă de pacienţi, medicii români mai au de învăţat: "Mai trebuie puţin lucrat, dar permanent se simte o îmbunătăţire. Şi trebuie să facă toată lumea acest efort pentru că pacienţii ţin cont de asta şi te simţi prost atunci când nu ai pe nimeni la uşă".
Veronica Brânzan are 57 de ani şi lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău încă din 1985. Şefa secţiei de interne este din 2007. "Trebuie să fi exemplu, ca şi şef, ca să poţi menţine controlul", spune medicul, adăugând că a încercat, totodată, să se comporte cu colegii ei, cu cei din jur, aşa cum i-ar plăcea să se comporte şi ei faţă de ea.