Sălaj: Corina Bejinariu - Specialistă în moarte

Corina Bejinariu

Înţelegerea şi explicarea morţii şi a ritualurilor funerare reprezintă tema predilectă de studiu a Corinei Bejinariu. Ea susţine că pentru a înţelege viaţa, trebuie să înţelegi şi moartea.

Nu se consideră o fire tenebroasă, aplecată înspre macabru, dar spune că a ales să studieze ritualurile funerare şi problematica morţii pentru că e cea mai comună experienţă a indivizilor, o experienţă universală prin care suntem obligaţi să trecem toţi.

Moartea ca obiect de studiu

Lecturile din liceu şi o apetenţă personală pentru acest subiect au determinat-o să-şi aleagă ca temă de licenţă, la facultatea de filosofie, riturile şi ritualurile funerare, iar apoi subiectul a fost aprofundat printr-o teză de doctorat cu titlul „Moartea şi murirea – de la paradigme tradiţionale la forme contemporane adaptate“.

Iar în pregătirea tezei, Corina a Bejinariu, acum cercetător la Muzeul Judeţean din Zalău, a făcut sute de interviuri în satele din Sălaj, încercând să înţeleagă şi să transpună experienţele omului simplu şi modul în care se raportează el la moarte, a sa sau a celui de lângă el. „Cu toate astea, cunoaşterea teoretică a subiectului nu m-a imunizat în viaţa de zi cu zi. Dispariţia oamenilor dragi de lângă mă afectează la fel de mult. Urăsc, mă revolt, inclusiv în faţa divinităţii, atunci când moare cineva din proximitatea mea afectivă”,  explică cercetătorul din Zalău.

Impresionant, dar nu foarte spectaculos

În privinţa ritualurilor funerare, specifice fiecărei comunităţi în parte, Corina consideră că în Sălaj şi în Ardeal, în general, trecerea în lumea cealaltă este poate mai puţin spectaculoasă decât în Moldova sau în Oltenia, unde tradiţiile sunt mai bine conservate. „Totuşi, la înmormântările din Sălaj, este extrem de impresionantă ultima parte a slujbei de înmormântare, când decedatul, prin intermediul diacului, îşi cere iertare de la familie şi de la comunitate, „discursul” fiind versificat şi cântat”, mai spune Corina Bejinariu.

Ce-i place?
Să stea de vorbă cu oamenii. „Fiind cercetător şi având de făcut şi muncă de teren, pot spune că dialogurile cu oamenii îmi intră «în fişa postului». Dar, pe de altă parte, pot spune că-mi place să cunosc experienţele lor de viaţă, pentru că sunt impresionante, fiecare în parte.

Ce nu-i place?
Oamenii ipocriţi, indiferent de statutul lor economic sau socio-profesional. Cercetătorul se declară alergică la ipocrizie, dar, în acelaşi timp, constată cu părere de rău că acest defect a devenit o „regulă de aur“ a societăţii româneşti, ipocrizia fiind practicată pe scară largă.