Exclusiv: A trăit pe viu dezastrul din Japonia

Iulia Prodan, de 25 de ani, din Zalău, studiază de şase ani în Japonia. Seismul de aproape 9 grade pe scara Richter a surprins-o la cursuriEa locuieşte în Sendai, la o distanţă de 40 de kilometri de epicentrul cutremurului şi la 70 de kilometri de centrala nucleară de la Fukushima.

"În 11 martie, la ora 14.20, mă aflam la un seminar împreună cu ceilalţi colegi de la masteratul în Telecomunicaţii. Toate clădirile universităţii Tohoku, unde studiez de şase ani, sunt prevăzute cu alarmă de cutremur, aşa că am aflat cu aproximativ cinci secunde înainte că urmează un seism. Nu ne-am panicat, cu două zile înainte mai fusese un cutremur, aşa că am crezut că e vorba doar de o replică. Cutremurul a început lent, apoi a început să ne scuture din ce în ce mai tare. Colegii mei au început să se se adăpostească sub mese. Mi-am dat seama că e un cutremur mai puternic, deoarece era pentru prima dată când am văzut crăpături în tencuială. Am ieşit apoi cu toţii afară, iar la ora 16.00, după ce clădirea a fost verificată de angajaţii universităţii, ni s-a permis să intrăm să ne luăm lucrurile“, îşi aminteşte Iulia Prodan.

La 10 kilometri de dezastru
 

Pe drumul către cămin, Iulia a trecut printr-un oraş în care nimic nu mai funcţiona: semafoarele erau oprite şi nicio clădire nu avea curent electric. De la cămin a fost trimisă la un centru de evacuare, organizat într-o sală de sport. Acolo s-a întâlnit cu prietenii şi colegii de facultate şi a aflat primele veşti despre efectele cutremurului şi de faptul că tsunami-ul s-a oprit la aproximativ 10 kilometri de oraşul în care locuieşte.

În Sendai, Iulia spune că pagubele materiale n-au fost foarte mari. „În afară de o clădire veche, construită în stilul tradiţional japonez, nu ştiu să se fi prăbuşit vreo altă clădire, deşi cutremurul a avut o magnitudine de aproape 9 grade pe scara Richter. Nu ştiu nici să se fi înregistrat răniţi. Un singur coleg de al meu s-a tăiat puţin în cioburile care au sărit dintr-un geam. În două zile, cu muncă non-stop au fost refăcute reţelele electrice şi cele de apă. Lucrurile păreau să reintre în normal”, mai spune Iulia.

De-abia după două zile, Iulia a aflat despre problemele apărute la centrala nucleeră de la Fukushima, aflată la 70 de kilometri de Sendai. „Japonezii nu erau atât de panicaţi. Sentimentul de panică mi-a fost indus mai degrabă din conversaţiile telefonice cu cei de acasă. Televiziunile din România prezentau doar scenarii apocaliptice, aşa că părinţii mei au fost foarte îngrijoraţi şi mi-au cerut să mă întorc cât pot de repede acasă. În 13 martie, am împachetat în grabă şi ne-am dus într-un oraş din apropiere, unde se află un mic aeroport. Am zburat până la Tokio, iar de acolo la un coleg din Kyoto. Din Kyoto am zburat la Singapore, iar de aici la Londra.  Duminică am ajuns la Cluj“, explică masteranda de la Tohoku University.

Se va întoarce în Japonia

Iulia spune că se simte vinovată că a plecat şi că n-a rămas acolo să le dea o mână de ajutor japonezilor. „Mi-e ciudă, simt o frustrare. Noi, străinii, am plecat, pentru că aveam unde. Japonezii, care ne plătesc bursele, au rămas şi lucrează aproape fără întrerupere pentru a îndepărta efectele dezastrului. Dar, în mod sigur, mă voi întoarce, la finele lunii aprilie, când începe noul an universitar în Japonia, pentru că mai am un an la master“, susţine Iulia.

Iulia Prodan a plecat în Japonia în urmă cu şase ani, cu o bursă despre care a aflat întâmplător, navigând pe internet.  A urmat cursurile facultăţii de Telecomunicaţii ale Tohoku University şi le-a absolvit anul trecut, ca şefă de promoţie. În momentul de faţă, Iulia este masterand la aceeaşi universitate. Statul japonez i-a asigurat gratuitatea studiilor şi i-a acordat, lunar, o bursă de aproximativ 1.200 de euro.

Declaraţie
„Îi rog pe toţi cei care pot să vină în ajutorul japonezilor să facă donaţii prin Crucea Roşie Română. Voi încerca şi eu să organizez o strângere de fonduri“
Iulia Prodan