Despre strigoi şi alte credinţe populare din preajma Învierii: de ce este bine să ciocnim ouă roşii şi de ce nu trebuie să lipsească mielul din meniul de Paşti
0
Dincolo de faptul că simbolizează sacrificiul Mântuitorului, al cărui sânge a înroşit ouăle din coşul Mariei Magdalena, ouăle roşii de Paşti aduc noroc şi fertilitate. Dar nu oricum, ci doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
Potrivit etnologului Camelia Burghele, oul în sine reprezintă un simbol al fertilităţii şi al desăvârşirii. "Tradiţia populară cere ca ouăle de paşti să fie valorificate integral, fără a se arunca nimic. De aceea, tăranii noştri mâncau ouăle, care aduceau noroc pentru că era erau sfinţite la biserică, iar cojile se puneau în apa cu care se spălau în dimineaţa de Paşti fetele, ca să fie roşii în obraji precum cojile roşii şi să fie fertile precum oul", explică etnologul. Valorificarea ouălor roşii nu se oprea la ziua de Paşti: "Toate cojile care rămâneau după Paşti nu se aruncau, ci se dădeau găinilor. Astăzi, noi am zice că aceste coji conţin foarte mult calciu şi că ţăranul ştia că găinile au nevoie de calciu. De fapt, ţăranii nu făceau altceva decât să respecte cu sfinţenie tradiţia".
Şi ciocnitul ouălor are propria sa semnificaţie. "Se ştie că ouăle ciocnite aduc noroc, iar cel care sparge cele mai multe ouă are noroc tot anul. Substratul ritualic este faptul că atunci când ciocneşti ceva, faci gălăgie şi alungi, astfel, duhurile rele. Este un element preluat de tradiţia populară din ritualurile precreştine. La noi îl regăsim în ciocnitul ouălor, ori în strigăturile Ţuraleisei sau în pocnitorile din noaptea de Revelion. La greci, apare în spartul farfuriilor...", precizează Camelia Burghele.
Alături de ouă, de pe masa de Paşti nu poate lipsi carnea de miel. De ce? Potrivit etnologului, carnea de miel aduce noroc, iar cel care nu gustă măcar din această delicatesă în ziua de paşti riscă să aibă ghinion tot anul.
Tradiţiile de Paşti nu se opresc, însă, la meniu, ci intră şi în garderobă. "Există o tradiţie foarte importantă care se mai păstrează şi astăzi la sate şi, într-o oarecare măsură, şi în oraşe: aceea ca toată lumea să fie îmbrăcată în haine noi de Paşti. De aceea, de la Crăciun până la Paşti, femeile nu făceau altceva decât să toarcă, să ţeasă şi să croiască haine pentru toţi membrii familiei", povesteşte Camelia Burghele.
Etnologul sălăjean ne-a vorbit şi despre tradiţiile aferente sărbătorilor din între ciclul pascal, oprindu-se în special asupra Sângeorzului - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. "Acest sfânt a fost preluat de tradiţia populară într-o manieră belicoasă, pentru că, potrivit tradiţiei populare, în noaptea de Sângeorz se bat strigoii. Strigoii au nişte «target-uri» foarte bine conturate - ei se bat între să îşi împartă satele în sfere de influenţă, care din care sat să fure mana, laptele de la vaci sau să facă tot felul de răutăţi. Se bat între ei cu cortenciurile sau cu limbile de meliţă - de aceea, întotdeauna în preajma acestei sărbători se ascundea meliţa (un instrument folosit la meliţarea cânepei). Substratul acestei tradiţii este faptul că oamenii trebuiau să fie opriţi de la lucru de sărbători", explică ea.
Tot pentru a-i opri pe strigoi, la poartă se punea rug, adică acel trandafir sălbatic cu ţepi, care să-i înţepe pe srigoi. Geamurile se ferecau şi se împodobeau cu ramuri verzi, care simbolizau o potenţială victorie asupra strigoilor.
Tot de Sângeorz se leagă şi obiceiul udatului, păstrat şi azi însă într-o formă mult simplificată. "Pe vremuri, băieţii satului se îmbrăcau din cap până în picioare în ramuri verzi, iar alţi flăcăi ieşeau la răspântii de drumuri şi îi udau, ca să le înverzească şi mai tare ramurile. În zilele noastre, din tot acest ritual a rămas udatul în joacă. "Mai facem şi astăzi ceva din toate acestea, dar fără ca nimeni să ştie de ce o facem, care este rostul", spune Camelia Burghele.
Case tradiţionale vechi, restaurate cu bani de la Fondul Cultural Naţional
Se încarcă comentariile...
