Cum iau şpagă primarii mimând că sunt corecţi pe SEAP. Edilul din Vaslui care a cerut mită pentru atribuirea un contract privind mobilarea unei grădiniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT, printre care şi primarul comunei Poieneşti
Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT, printre care şi primarul comunei Poieneşti

Primarul comunei vasluiene Poieneşti este acuzat că ar fi pretins 12.000 lei şpagă unui om de afaceri pentru a-i atribui un contract privind dotarea cu mobilier a unei grădiniţe din comună. Edilul a încercat să păstreze aparenţa legalităţii, atribuind contractul prin SEAP. Intermedierea afacerii dintre primar si afacerist, a fost realizată de un fost poliţist, Tudor Ranghiuc, iar în final mobilierul a fost achiziţionat de la IKEA.

Primarul comunei Poieneşti, Nelu Manole Caragaţă (PSD), a intrat în vizorul poliţiştilor şi procurorilor de la Crimă Organizată din Vaslui, în timpul instrumentării unui dosar care îi viza pe afaceriştii Mariuc Chariton şi Vasile Romeo Grigoriu, acuzaţi că exportau fictiv mobilă în Republica Moldova pentru a beneficia de rambursări ilegale de TVA. 

În luna aprilie 2017 primarul comunei Poieneşti l-a contactat pe afaceristul Marius Chariton prin intermediul lui Tudor Ranghiuc, fost poliţist al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, în vederea atribuirii directe a unui contract care vizează fabricarea de mobilier în vederea dotării unei grădiniţe din comună.

”În schimbul acestei atribuiri, primarul i-a pretins cu titlu de mită numitului Chariton Marius suma de 12.000 de lei, care urmea a fi remisă în momentul virării banilor în contul societăţii prestatoare, iar Chariton Marius i-a promis numitului Caragaţă Manole Nelu remiterea sumei de bani solicitate.  Din probele administrate rezultă faptul că în data de 25 aprilie 2017, Caragaţă Manole Nelu şi Ranghiuc Tudor s-au întâlnit cu Chariton Marius şi au discutat aspecte privind atribuirea contractului către firma acestuia din urmă”, se arată în referatul prin care procurorii DIICOT Vaslui au cerut arestarea primarului, precum şi a afaceristului Chariton.

Cum se aranjează achiziţiile pe SEAP

Ulteriror acestei întâlniri, afirmă procurorii, Chariton Marius a făcut demersuri în vederea obţinerii contractului promis de Caragaţă Manole Nelu, explicând modalitatea de obţinere a unui contract de prestări servicii din aplicaţia SEAP, respectiv încărcarea în acest program a unui catalog de produse.

”În data de 04.05.2017, Chariton Marius a încărcat în aplicaţia SEAP un singur produs, urmând ca în următoarele 5-10 zile să primească confirmarea, prin mail. După această perioadă numitul Chariton Marius urma să introducă în aplicaţia SEAP un catalog cu toate produsele, iar numitul Caragaţă Manole, primarul comunei Poieneşti, jud. Vaslui,  să aleagă din această aplicaţie firma S.C. GGemini Stalker S.R.L. Vaslui, pentru achiziţia de mobilier. Astfel, la data de 25.05.2017, între primăria comunei Poieneşti, jud. Vaslui, reprezentată de către numitul Caragaţă Manole Nelu, în calitate de primar şi S.C. Gemini Stalker S.R.L. Vaslui, reprezentată de către numitul Chariton Marius a fost încheiat un contract de achiziţii, privind achiziţionarea de mobilă, deşi în realitate acesta trebuia semnat în data de 27.05.2017, conform SEAP”, au explicat procurorii DIICOT.

În realitate, mare parte din produsele pe care firma afaceristului Chariton trebuia să le livreze grădiniţei din Poieneşti, nu erau produse proprii, ci procurate de la IKEA. 

Potrivit anchetatorilor, Marius Chariton a achitat comanda livrată de la IKEA, aproape 4755 lei, cu banii, oferiţi cu titlul de împrumut de poliţistul Tudor Ranghiuc.  

Şpaga notată ”de mână”

În urma percheziţiilor efectuate, anchetatorii au ridicat contractul încheiat între SC Gemini Stalker SRL şi Primăria Poieneşti, iar în urma verificării acestuia a fost descoperit un înscris olograf  pe care este menţionat că va exista o licitaţie pe SEAP, iar în partea de joc acestuia este menţionat „+12.000 fără TVA”.

Anchetatorii au descoperit şi un alt înscris olograf pe care este menţionat „33.259 + adaos pt...... + 12.000  45.259”. De precizat că valoarea pentru care a fost încheiat contractul, la data de 25.05.2017, este de 45.316 lei. În ambele situaţii, suma de 12.000 lei nu are un corespondent în costuri şi se identifică cu suma precizată în celelalte mijloace de probă că ar fi fost pretinsă de primarul Caragaţă Manole Nelu.  

”Calitatea de primar a numitului Caragaţă Manole Nelu îi asigura un factor de decizie în ceea ce priveşte alocarea către un operator economic al unei achiziţii publice prin atribuţiile specifice muncii. De asemenea, din studiul dosarului de achiziţie publică ridicat de la sediul SC Gemini Stalker SRL, s-a constatat faptul că începând cu fila nr. 50 se regăseşte caietul de sarcini privind Furnizare Dotări aferente obiectivului ”Construire grădiniţă, împrejmuire şi racord electric”, document care este aprobat de primarul Caragaţă Manole Nelu şi care cuprinde toate specificaţiile tehnice ale acestor dotări”, se mai arată în referatul procurorilor DIICOT.  

arestare vaslui

”Infractorii sunt tot mai bine organizaţi”

Procurorii au cerut arestarea primarului, arătând că deşi infracţiunea s-a consumat doar prin pretinderea din partea funcţionarului public, respectiv prin promisiunea remiterii sumei de bani solicitate de către Chariton Marius, gravitatea faptei de corupţie comise nu depinde de remiterea efectivă a sumei de bani. În plus, în opinia anchetatorilor, având în vedere funcţia publică deţinută de acestea precum împrejurarea că fapta a avut legătură cu activitatea de serviciu desfăşurată de acesta, prin lăsarea acestuia în libertate, acesta ar putea cu uşurinţă influienţa martorii, având în vedere poziţia sa ierarhică faţă de ceilalţi angajaţi din Primărie.  

”Din cazuistica practică se poate trage concluzia că combaterea grupărilor infracţionale organizate, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală este cu atât mai greu de realizat cu cât membrii reţelelor infracţionale sunt tot mai bine organizaţi, tot mai conştienţi de metodele investigative şi deci mai abili în a-şi conspira activităţile ilegale şi tot mai avizi în obţinerea protecţiei din partea unori factori de decizie din cadrul unor structuri organizatorice statale”, au concluzionat procurorii vasluieni.

Atât Nelu Manole Caragaţă, cât şi Marius Chariton, alături de un alt afacerist din Iaşi, Vasile Romeo Grigoriu, au fost prezentaţi Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele celor doi afacerişti, în cazul primarului fiind luată măsura arestului la domiciliu.
 
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite