Dispariţia unei statui de patrimoniu, sculptată de Gheorghe Anghel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceul de Artă din Drobeta Turnu Severin în faţa căruia era amplasată statuia FOTO Corina Macavei
Liceul de Artă din Drobeta Turnu Severin în faţa căruia era amplasată statuia FOTO Corina Macavei

O statuie în valoare de 250.000 de euro semnată de marele monumentalist al României, Gheorghe Anghel, zace de peste un an de zile într-un depozit al unei firme de construcţii din Drobeta Turnu Severin. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Primăriei Drobeta Turnu Severin, însă în jurul acestei statui domneşte un adevărat mister, dacă ne gândim că Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi nu a primit un răspuns de la municipalitate.

În faţa Liceului de Artă „Ioan Ştefan Paulian” din Drobeta Turnu Severin se afla amplasat bustul lui Paulian,  realizat în anul 1938 de sculptorul severinean Gheorghe Anghel, fost elev al profesorului I. Şt. Paulian (fost preşedinte al societăţii culturale „Doina”, al Ligii Antirevizioniste, secţia Mehedinţi şi al Ligii Culturale Mehedinţi). În februarie 2011, odată cu demararea lucrărilor de reabilitare a străzii Crişan, bustul lui Paulian a fost însă ridicat de la faţa locului de câţiva muncitori şi urcat într-un tractor. Ridicarea bustului era justificată dat fiind faptul că aleea din faţa liceului urma să fie complet reabilitată. Numai că lucrările pe strada Crişan au fost finalizate în noiembrie 2011 şi statuia cu pricina nu a mai fost adusă pe vechiul amplasament aşa cum ar fi fost firesc.
„Bustul a fost ridicat de către reprezentanţii Primăriei. El fusese adus cu ani în urmă dintr-un parc vizavi de Palatul municipal de cultură. Nu aş putea spune exact unde a fost adus. Dar logic, nu puteam să-l iau eu sau dumneavoastră, că bustul are o anumită greutate şi un anumit volum, deci numai primăria în colaborare cu o firmă. Noi ne-am gândit că-l vor depozita undeva până vor reabilita strada şi apoi îl aduc, numai că l-au ridicat, l-au depozitat cine ştie unde şi probabil au uitat să-l mai readucă. (...) Este lucrarea unui sculptor mehedinţean, recunoscut pe plan naţional, deci este o lucrare de valoare mare, este unicat, în valoare de circa 250.000 de euro, după cum am discutat cu colegii mei de la arte plastice” a spus Ioniţă Ionel, directorul Liceului „I. Şt. Paulian” din Drobeta Turnu Severin.

Statuia a fost dăruită municipalităţii

Evident că lipsa statuii a fost remarcată de toţi oamenii de cultură din Drobeta Turnu Severin, dată fiind valoarea deosebită a acestei lucrări semnată de Gheorghe Anghel.

„Mi-am pus întrebarea unde este, dar m-am gândit că sigur a fost predată imediat Liceului de Arte. (...) Nu putea să dispară o asemenea valoare. Este în primul rând o lucrare dăruită de către autor municipalităţii Severinului, cel care este născut la Turnu Severin în 1904. În al doilea rând este unul dintre puţinele monumente pe care oraşul nostru îl deţinea, un oraş care avea destul de puţine monumente şi în care s-a născut unul dintre cei mai mari monumentalişti ai României, Gheorghe Anghel. Îmi pare rău, mai mult de atât nu pot să vă spun”

a declarat Maria Bălăceanu, directorul Muzeului de Artă din Drobeta Turnu Severin. 

Obiect de patrimoniu naţional

Cum bustului lui Paulian este obiect de patrimoniu naţional, despre dispariţia acestuia s-a interesat şi Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional. „Deocamdată noi am trimis o adresă la Primăria Drobeta Turnu Severin, am solicitat răspuns de la dumnealor despre acest bust, încă nu am primit un răspuns din partea Primăriei. Nu am apelat la organele de anchetă întrucât nu am dorit să aducem o lumină negativă asupra primăriei întrucât nu avem niciun indiciu că acest bust ar fi dispărut sau s-ar fi întâmplat ceva negativ cu el. Dar autoritatea locală cunoaşte intenţiile noastre de a afla ce se întâmplă cu piesa, cunoaşte atributele pe care le are în vederea protejării patrimoniului naţional, proprietarul este responsabil de bunurile de patrimoniu naţional, noi nu facem decât ca legislaţia să fie respectată”, ne-a declarat Cătălin Pătroi, directorul executiv al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi. Acesta mai spune că o posibilă dispariţie a acestei piese ar însemna o pierde pentru istoria naţională. „Bustul lui Paulian din faţa Liceului de Artă este inclus în patrimoniul naţional al judeţului Mehedinţi, apare în lista publică a monumentelor istorice din 2010 la numărul 536. Din cunoştinţele nostre proprietarul este Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, noi ţinem doar evidenţa bunurilor de patrimoniu din judeţul Mehedinţi. După ce au început lucrările de reabilitare la strada Crişan, lucrătorii Primăriei au ridicat statuia. Într-o discuţie cu primarul Constantin Gherghe l-am întrebat ce planuri are dumnealui şi a spus că statuia se găseşte la Primăria Drobeta Turnu Severin, urmând să o reamplaseze în incinta liceului. Noi i-am comunicat primarului că în momentul în care doreşte să amplaseze bustul într-o altă locaţie trebuie adusă o documentaţie adusă la noi pentru amplasare. Până acum nu a fost adusă această documentaţie, nu ştim exact planurile edilului vizavi de intenţia cu amplasarea acestui monument istoric. Dacă ar fi amplasată altundeva înseamnă că au amplasat-o fără documentaţie de la noi, ceea ce ar fi o amplasare ilegală. (...) Este o piesă valoroasă, noi ştim că bustul a fost realizat de Gheorghe Anghel, un mare sculptor naţional şi dispariţia unei astfel de piese ar afecta istoria naţională şi istoria locului” mai spune  Cătălin Pătroi. Gheorghe Anghel s-a născut la 22 august 1904 la Drobeta Turnu Severin şi a decedat în 1966 la Bucureşti. Capodoperele sculpturii sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român.

Versiunea Primăriei

Primăria Drobeta Turnu Severin susţine că bustul lui Paulian s-ar afla depozitat la firma care s-a ocupat de reabilitarea străzii Crişan.

„Odată cu demararea lucrărilor de amenajare pe strada Crişan a fost ridicat de către constructor. Se află în custodia firmei de construcţii, urmând ca el să fie amplasat în primăvară unde se va stabili un amplasament pentru această preţioasă statuie. Am aşteptat să finalizăm toate lucrările din zona Crişan şi urmează să facem din nou un proiect pentru a fi stabilit locul respectiv”

a precizat Gabi Niculescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Drobeta Turnu Severin. Numai că accesul jurnaliştilor nu a fost permis pentru a ne convinge că ceea ce susţine Primăria este şi adevărat. Este foarte suspect însă faptul că de peste un an de zile de când s-au finalizat lucrările de pe strada Crişan, Primăria Turnu Severin nu s-a îngrijit să reamplaseze această statuie deosebit de valoroasă pentru patrimoniul cultural local şi naţional. La fel de suspect este şi faptul că Primăria nu a catadicsit să dea un răspuns Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional. Pentru a se face lumină în acest caz, Poliţia şi Parchetul ar trebui să se autosesizeze.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite