Sanctuarul neolitic de la Parța, o nouă atracție turistică în Timiș. Povestea unei populații care a dăinuit aici mii de ani VIDEO FOTO
0Punctul muzeal de la Parța (Timiș), care adăpostește și replica unui sanctuarul neolitic, vechi de peste 6.000 de ani, a fost inaugurat chiar de Ziua Națională a Culturii. Primii vizitatori au fost copiii, elevi ai mai multor școli.
Muzeul de la Parța (județul Timiș), care conține replica unui sanctuarui neolitic vechi de peste 6.000 de ani, a fost deschis. La 18 kilometri de Timișoara, localitatea Parța a devenit punct turistic. Dacă până acum comuna nu avea nicio atracție pentru vizitatori, acum are un muzeu de cel mai înalt nivel. Punctul muzeal a fost construit de Muzeul Național al Banatului din fonduri transfrontaliere România-Serbia, părții românești revenindu-i o investiție în jur de 400.000 de euro.
Muzeul adăpostește replica sanctuarului neolitic, descoperit pe malul Timișului, în anii ’70, care se află din anii 80, într-o încăpere de la parterul Castelului Huniade din Timișoara.
Săpăturile arheologice din zona Parța au debutat în 1931, dar în 1975 proiectul ajunge pe mâna profesorului Gheorghe Lazarevici. El este cel care a descoperit sanctuarul neolitic.
Vorbim de unul din cele mai vechi și importante sanctuare din istoria culturii europene. El a fost distrus, incendiat intenționat, într-un conflict dintre comunități. A fost acoperit cu pământ iar asta a făcut să se și păstreze foarte bine.
„Intenția noastră de la bun început a fost să fie o casă vie, pe care copiii să poată să o atingă, să înțeleagă cum sunt construite aceste case, să-i punem în temă cu modul de viață a oamenilor din neolitic. Cele mai importante aspecte pe care le avem într-o societate de acest timp din urmă cu 5.000 de ani, le regăsim și astăzi. E vorba de familia care trăia în această casă, de activitățile pe care le făceau. Vorbim de o gospodărie, pur și simplu”, a spus Andrei Bălărie, directorul adjunct al Muzeului Național al Banatului.
Ritualuri specifice ale comunității
În antichitate și preistorie, statuia centrală reprezenta divinitatea pe care ei o venerau. În fiecare zi, cei care lucrau în cadrul templului pregăteau hrană, făceau diferite procesiuni, iar în anumite zile speciale toată comunitatea se strângea în jur și participau la ritualurile respective.
„Pe lângă partea de spiritualitate, această clădire a avut și partea de cotidian, în care erau activități absolut firești. Dar era și un spațiu inițiatic în care aveau voie să intre doar cei care erau puși în temă cu sacrul. Dar cine sunt acești inițiați? Sunt informații care nouă ne lipsesc. Pentru această perioadă nu există niciun izvor scris, nu există pictograme, este pur și simplu o interpretare a specialiștilor care lucrează în acest domeniu. Aceste interpretări se bazează pe dovezi. La partea de spiritualitate aveam o problemă mare”, a mai spus Andrei Bălărie.
Ce populație trăia în neolitic
În neolitic trăia o populație originară de undeva din zona Anatoliei, care urcă prin Macedonia, treptat ajung la linia Dunării și avansează în toată Europa. Ei aduc cultivarea plantelor și creșterea animalelor, practic sunt fermieri care ocupă acest teritoriu, colonizează aceste ținuturi imense. Ei vin cu ovine și caprine, apoi aduc și vite mari, din pământ își făceau casele, foloseau lut. Se refugeau pe malul apelor. Ei au dăinuit aici câteva mii de ani. În epoca bronzului, sunt schimbați treptat de populații noi care vin din stepele nordice.
„În mare parte, genetic, această populație nu are de-a face cu noi. Noi suntem produsul a unor mișcări ample de populații care au loc în mai multe secvențe. A existat un du-te-vino între stepă, zonă montană, avem valuri de populații care intră în Europa și valuri de populații care ies din Europa. Iar cei care intră sunt mereu alții. Erau agricultori în mare parte, crescători de animale. În general oamenii au încercat să găsească zonele cele mai optime pentru viața lor de zi cu zi. Când epuizau un set de resurse pe care le aveau la dispoziției, pur și simplu mutau satul mai încolo. Din punct de vedere genetic, această populație nu mai există. Nu suntem urmașii direcți ai acestor populații. Așa cum avem populații latine, slave, germanice, suntem un mixt. Asta încercăm să explicăm și copiilor, asta este frumos, diversitatea în orice”, a mai spus Andrei Bălărie.
Pot veni turiștii la Parța
Obiectivul principal al muzeului a fost “dezvoltarea economiei turistice și crearea de atracții turistice culturale”, astfel că Primăria din Parța se pregătește și ea de primirea turiștilor.
„Mă bucur că primii care au intrat în interiorul acestui muzeu sunt elevii Școlii Gimnaziale din comuna noastră, pentru că e foarte important să înțeleagă că localitatea noastră are un istoric de demult. Încă de acum 6.000 de ani, pe actuala locație exista o civilizație și trăiau oameni civilizați. Mă bucur că s-a finalizat acest punct muzeal, iar din acest moment Parța va intra pe harta turismului național și internațional”, a spus Daniel Drăgan, primarul comunei Parța.
Muzeu etnografic la Parța
O casă veche din localitate, nu departe de punctul muzeal, va fi restaurată și transformată în muzeu etnografic.
„Sperăm să obținem finanțare și putem să o transformăm într-un muzeu etnografic. Vom putea arăta cum arătau casele construite acum 100-120 de ani, cum erau ele mobilate și cum conviețuiau oamenii din acele vremuri. Încercăm să ne întoarcem la ceea ce eram în trecut, cred că este o bună imagine pentru noi. Am depus un proiect tranfrontalier încă din 2023”, a mai declarat Daniel Drăgan.
Un alt deziderat al celor din Parța este conectarea localității cu pistele de biciclete. Un traseul ar putea începe pe digul Begăi, la Sânmihaiu Român, și va putea continua spre Ciacova, Banloc și mănăstirea de la Partoș. Cealaltă e pe digul râului Timiș, care pleacă de la Albina, trece prin Parța, și se finalizează la frontiera cu Serbia.
Se încarcă comentariile...
